281 de deţinuţi au votat la Penitenciar
În Penitenciarul Focşani s-au desfăşurat activităţi de votare cu ocazia alegerilor Parlamentare pentru Senat şi Camera Deputaţilor, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.208/2015 şi a deciziilor Biroului Electoral Central. Persoanele custodiate de Penitenciarul Focşani, aflate în executarea unui mandat de arestare preventivă sau condamnate definitiv, fără a fi lipsite de drepturile electorale prin hotărâre judecătorească, care au vârsta de peste 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor, au votat prin intermediul urnei speciale. "Astfel, 292 de persoane private de libertate aflate în Penitenciarul Focşani au îndeplinit condiţiile prevăzute în vederea exercitării dreptului de vot, însă, dintre acestea, doar 281 de persoane şi-au manifestat intenţia de a vota printr-o solicitare scrisă, adresată preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, prin intermediul administraţiei locului de deţinere. Penitenciarul Focşani este arondat Secţiei de votare nr. 24 din Mîndreşti, iar membrii echipei biroului electoral s-au deplasat cu urna specială şi cu materialele necesare votării, într-un spaţiu anume amenajat pentru desfăşurarea acestui proces, pentru care au fost luate toate măsurile necesare asigurării caracterului secret şi liber exprimat al votului ", spune subcomisarul Geta Gură, de la Penitenciarul Focşani. (Dan CHIRIAC)