Educație

Aniversarea a 150 de ani de învăţămant la Negrileştii Vrancei

Alexandra TĂTARU
26 oct 2016 1105 vizualizări
Duminică, 30 octombrie 2016, începand cu ora 11.00, la Şcoala Gimnazială “Dumitru Pricop” din Negrileşti va avea loc aniversarea a 150 de ani de învăţămant.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Negrileşti şi Asociaţia Personalului Didactic “Simion Mehedinţi” Focşani. În deschidere, vor avea loc alocuţiuni ale membrilor comitetului de iniţiativă, precum: prof. Ion Văsuian, primarul comunei, reprezentanţi ai consiliului Judeţean, ai Prefecturii şi ai Inspectoratului Şcolar Vrancea. Despre şcoala negrileşteană va vorbi conf. univ. dr. Costică Neagu atat în calitate de fiu al satului, dar şi în calitate de autor al monografiei “Şcoala Negrileşteană la 150 de ani”, lucrare ce va fi lansată în cadrul evenimentului. Manifestarea se va încheia cu un program artistic susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale Negrileşti şi cu discuţii colocviale purtate între foştii şi actualii dascăli, între foştii elevi şi profesorii lor, discuţii între profesorii actuali şi părinţi. Membrii comitetului de iniţiativă sunt conf. univ. dr. Costică Neagu, Nicolae Taftă, Vasile N. Taftă, Galea Văsuian, Nicolae Pricop, Valeriu Anghel. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
viorel i. iancu, acum 2737 zile, 3 ore, 28 minute, 16 secunde
Felicitari pentru initiative. Copiii din Negrilesti, si nu numai de acolo, sa invete si sa acceada spre pozitii inaltatoare. Succes de ambele parti.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.