Educație

Poliţiştii de Imigrări şi-au îndeplinit misiunea în Grecia şi se întorc acasă

Dan Chiriac
27 iun 2016 1238 vizualizări
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au participat la operaţiunea internaţională desfăşurată sub egida Biroului European de Sprijin pentru Azil (BESA)

Poliţiştii de la Imigrări au revenit acasă, după trei luni în care au sprijinit Serviciul de Azil elen în scopul implementării deciziilor Uniunii Europene de relocare internă. Misiunea celor şase experţi a constat în desfăşurarea de activităţi specifice în domeniul azilului, respectiv identificarea străinilor aflaţi în hot-spot-ul din insulele Lesbos şi Samos - Grecia, propozabili pentru operaţiunile de relocare, consilierea acestora în materie de relocare internă şi aplicarea procedurilor de admisibilitate a cererilor de azil depuse în Grecia. Astfel, o parte dintre persoanele ajunse ilegal în Grecia au fost consiliate şi triate de experţii români, conform procedurilor specifice, în taberele special amenajate pentru imigranţi, după cum se arată într-o informare a Poliţiei. De asemenea, în perioada detaşării, poliţiştii au avut în vedere întreprinderea de măsuri comune pe linia azilului, creşterea operativităţii schimbului de date şi informaţii, precum şi un schimb eficient de experienţă între poliţiştii europeni. Activitatea poliţiştilor în misiunile internaţionale reprezintă o continuare a operaţiunilor organizate de către Agenţia BESA în cadrul cărora Inspectoratul General pentru Imigrări participă în mod constant cu experţi, profesionalismul acestora fiind mereu apreciat atât de către agenţie cât şi de autorităţilor naţionale, după cum susţin cei de la Inspectoratului General pentru Imigrări."Solidaritatea, la nivel european, constituie un principiu de bază în activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări care a participat, în ultimii doi ani, la 16 misiuni de sprijin operaţional în alte state membre sub egida Biroului European de Sprijin pentru Azil. În continuare, ca urmare a angajamentelor asumate de ţara noastră de a contribui la efortul european de gestionare a fluxului de migranţi din Grecia, I.G.I. va contribui cu resurse umane în cadrul viitoarelor proiecte coordonate de Agenţia BESA pentru a sprijini implementarea Sistemului European Comun de Azil (SECA) la nivelul statelor membre UE", după cum se arată într-un comunicat de presă trimis redacţiei noastre. (Dan CHIRIAC)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.