Educație

Elevii Şcolii „Ion Basgan”, printre câştigătorii unui concurs naţional

Ziarul de Vrancea
26 nov 2015 710 vizualizări
Şcoala „Ion Basgan” Focşani se află printre cele cinci unităţi de învăţământ care au câştigat concursul „Câştigă cu Metano” lansat în cadrul programului educaţional „Întâlnire cu energia”, lansat de ENGIE, fost GDF SUEZ, în parteneriat cu Asociaţia Hands Across România şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

La acest concurs s-au înscris 16 şcoli din ţară, numai cinci dintre ele fiind declarate câştigătoare având cele mai creative proiecte. Elevii Şcolii „Ion Basgan” au câştigat prima menţiune în cadrul concursului, al cărui premiu cel mare a ajuns la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Sturdza” din Tecuci. Elevii şcolii focşănene au fost coordonaţi de învăţătoarea Mioara Popa. Festivitatea de premiere a avut loc la Bucureşti, la Institutul Francez, unde au participat peste 120 de copii. Elevii au primit de la Metano jocuri educaţionale, MP3 playere, dulciuri şi lanterne iar câştigătorii premiul I vor merge în tabără la Sibiu, la Centrul Cercetăşesc din Nocrich. Concursul a fost destinat elevilor de clasa a IV-a. Programul „Întâlnire cu energia” este alcătuit din două lecţii predate interactiv şi din concursul „Câştigă cu Metano”, având ca scop educarea tinerei generaţii în ceea ce priveşte sursele de energie şi utilizarea lor în condiţii de siguranţă, în special a gazelor naturale. Beneficiarii sunt 2.530 de copii de clasa a IV-a înscrişi la 40 de şcoli din nouă oraşe: Bucureşti, Constanţa, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Făurei, Însurăţei, Tecuci, Adjud şi Focşani. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.