Educație

Proiectul CJ pentru copiii remigraţi în Vrancea, premiu la Gala pentru administraţie

Iulia Crețu
23 oct 2015 1942 vizualizări
Prin acest proiect, copiii stranierilor reveniţi în judeţ vor putea re/învăţa limba română, vor beneficia de asistenţă psiho-educaţională, iar autorităţile vor face o vizită de studiu în Islanda pentru a vedea cum au rezolvat nordicii chestiunea

Un proiect socio-educaţional al administraţiei judeţene din Vrancea a fost premiat în cadrul Galei Premiilor de Excelenţă Administratie.ro, care a avut loc miercuri, 22 octombrie, la Poiana Braşov. Cea de-a XI-a ediţie a Galei de administraţie a fost organizată de Portalul naţional de Administraţie publică www.Administratie.ro împreună cu Oameni şi Companii, având ca partener Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. “În cadrul Galei au fost premiate cele mai importante proiecte derulate în acest an de către instituţiile administraţiei publice locale. Au participat peste 100 de persoane, lideri din administraţia publică centrală şi locală, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri”, se arată într-o informare. Premiul de excelenţă pentru cele mai importante proiecte de investiţii în educaţie a fost oferit Consiliului Judeţean Vrancea, pentru proiectul “CRESC în Vrancea. Copiii remigraţi în Vrancea – educaţi, sprijiniţi, consiliaţi”. Scopul acestui proiect este facilitarea reintegrării sociale şi educaţionale a copiilor remigraţi (copii reveniţi în România după o perioadă petrecută în străinătate) prin implementarea unor măsuri active care să vizeze atât consilierea psiho-educaţională a copiilor, cât şi dezvoltarea competenţelor părinţilor şi specialiştilor care sunt implicaţi în educarea acestor copii. Prin acest program se stabileşte înfiinţarea a trei centre de resurse pentru asistenţa psiho-educaţională a elevilor remigraţi / elevilor aflaţi în abandon familial temporar, formarea personalului, asistenţă psiho-educaţională a copiilor stranierilor, dar şi a părinţilor lor care revin în ţară, activităţi innovative, dar şi activităţi pedagogice remediale (învăţarea limbii române). De asemenea, prin acest proiect, autorităţile vrâncene vor efectua o vizită de studiu în Islanda pentru “analiza activităţilor instituţiilor publice privind migraţia şi remigraţia”, după cum se arată pe site-ul CJ Vrancea. Decernarea premiilor pentru cele mai bune rezultate în domeniul administraţiei publice a fost precedată de un seminar dedicat managementului modern în administraţie. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.