Educație

Şedinţă de “urgenţă” pentru laptele şi cornul elevilor

Gabriel Sava
8 oct 2015 1239 vizualizări
întâlnirea are loc vineri, la Primăria Focşani

Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi reprezentanţii unităţilor şcolare care beneficiază de programul “Lapte şi corn” se vor întâlni vineri la sediul Primăriei Municipiului Focşani. “Este vorba despre o instruire privind recepţia, manipularea produselor şi distribuirea către elevi”, a declarat Cătălin Graur, directorul DSP Vrancea legat de scopul întâlnirii. Acesta a mai precizat că verificările de până acum ale inspectorilor din subordinea sa cu privire la condiţiile în care sunt depozitate produsele din cadrul acestui program nu au scos în evidenţă probleme deosebite. Săptămâna trecută, Ziarul de Vrancea a dat publicităţii sesizarea unor părinţi din Răcoasa care au indicat faptul că unul dintre produse, respectiv caşcavalul, produs de firma Vranlact, aparţinând omului de afaceri Liviu Jitea, era mucegăit. Reprezentanţii Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea şi ai Direcţiei de Sănătate Publică au verificat, potrivit unei informări a Prefecturii Vrancea, fluxul de fabricaţie a produselor lactate la furnizorul de produse lactate, dar au ajuns la concluzia că “produsul este corespunzător din punct de vedere microbiologic şi nu prezintă risc pentru copiii cărora le este adresat”. (G. S.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.