Timp Liber

Focşăneanul din trupa Hara: "Au fost momente când mă gândeam să urmez altă meserie, însă nimic nu se compară cu muzica"

Silvia Vrînceanu
7 oct 2015 6844 vizualizări

Cel mai tânăr membru al formaţiei Hara este din Focşani, un chitarist absolvent de conservator care se declară dependent de muzică. Într-un interviu acordat Ziarului de Vrancea, Valentin Muşat Mureşanu vorbeşte despre pasiunea pentru muzică, despre cum a ajuns să lucreze alături de talentaţii băieţi de la Hara dar şi despre “ţara din poveşti” în care trăim. Tânărul va susţine pentru prima dată un concert în faţa publicului din Focşani.

Cu toate că Festivalul Bachus nu este un eveniment care să încurajeze şi tinerele noastre talente, focşănenii au şansa să asculte joi seară, în deschidere, de la ora 19.00, unul dintre muzicienii din tânăra generaţie care şi-a făcut un nume în Bucureşti. Este vorba despre Valentin Muşat Mureşanu, unul dintre chitariştii trupei Hara, alături de care cântă de patru ani. A trecut de la Conservator aproape direct pe scenă, după cum ne spune Flavius Buzulă, vocea şi liderul formaţiei Hara. "Nu doar talentul şi cunoştinţele muzicale m-au convins, cât entuziasmul, deschiderea şi gândirea pozitivă! Vali e mereu dornic să înveţe, să studieze lucruri noi, să se dezvolte, investeşte foarte mult timp şi efort în asta! Emoţional nu e foarte uşor să treci de pe băncile facultăţii direct pe scenă, în faţa a zeci de mii de oameni. La Conservator nu te învaţă nimeni asta din pacate...dar s-a descurcat foarte bine iar acum ne surprinde cu lucruri noi în fiecare concert! Ne mândrim cu el şi tare ne bucurăm că o să cânte ACASĂ/ Şi-a dorit asta foarte mult!", ne spune Flavius Buzilă, liderul formaţiei Hara despre focşăneanul din trupa sa. Aşadar, joi seară, Hara revine după şapte ani în Focşani. Concertul îl aduce în premieră pe focşăneanul Valentin Muşat în faţa publicului din Focşani. În primele rânduri se vor afla şi părinţii săi, Daniel şi Luminiţa Muşat, dar şi cei trei fraţi ai săi de suflet. Ziarul de Vrancea a stat de vorbă cu chitaristul Valentin Muşat şi vă invită să cunoaşteţi un tânăr pentru care muzica este un drog.


Lucrezi de patru ani cu colegii din trupa Hara. Cum ai ajuns să cântaţi împreună şi cum e viaţa alături de ei?

E minunat să împart scena cu aceşti oameni ! Am învăţat multe de la ei şi îi iubesc! În trupă am fost introdus de către Nunu, toboşarul nostru. Am lucrat doi ani la RockSchool, unde l-am cunoscut, iar din momentul acela a început magia.

Descrie-ne trupa în cinci cuvinte:  Energie, voie bună, devotament, profesionalism şi originalitate.

Sunteţi într-un adevărat periplu naţional, aţi traversat ţara pentru a ajunge la Focşani. Ţi-a schimbat viaţa acest proiect? 


Mi-a schimbat viaţa şi am descoperit într-adevăr cum e să faci doar ceea ce îţi place.


Recent aţi lansat un nou single, intitulat "Ce ţi-as face!", înregistrat la Vama Veche. Cum a fost primit de public?

 

Publicul l-a primit şi îl primeşte în continuare foarte bine, ceea ce ne bucură foarte mult!

 

Cum ai ajuns să-ţi urmezi pasiunea pentru muzică? Părinţii te voiau stomatolog, dar tu ai ales să studiezi muzica şi ai absolvit Conservatorul …

 

Am început sa cânt la chitară din clasa a şaptea. În clasa a noua am intrat la Liceul de Arte „Gheorghe Tăttărascu” din Focşani, unde mi-am continuat pasiunea. Din momentul acela nu am mai lăsat chitara din mână. Într-adevăr, au fost momente când mă gândeam să urmez altă meserie, însă nimic nu se compară cu muzica.

 

"În copilărie eram fascinat de cum sunau chitările"

 

De ce chitara? Ce cântăreţi te-au făcut să te îndrăgosteşti de acordurile ei?

 

Printre prietenii mei din Focşani erau vreo doi care cântau la chitară. A fost suficient sa mă înveţe doar două acorduri… Am ascultat toată copilăria trupe mari ca Led Zeppelin, AC/DC, Metallica şi eram fascinat de cum sunau chitările, iar mai târziu am trecut la chitariştii solo ca Jimi Hendrix, John Petrucci, Steve Vai, Guthrie Govan, care m-au ajutat să realizez că pe chitară poţi cânta mai mult de două acorduri.

 

Este pentru prima dată pentru tine când o să cânţi împreună cu Hara în faţa publicului din Focşani. Ai emoţii?

Da! Şi abia aştept seara de joi!

 

Cum se vede Focşaniul de la Bucureşti?

 

Pentru mine, Focşaniul va fi mereu ceva special şi automat cel mai frumos oraş. Mă întorc şi mă voi întoarce mereu cu drag acasă.

 

Ce îţi lipseşte cel mai mult când eşti plecat?

 

Nu-mi lipseşte nimic. Practic, abia aştept să plec în concerte. E cea mai mare bucurie şi plăcere când ştii că urmează să cânţi în faţa unui public de mii oameni.

 

În 2010, aţi lansat "Ţara din Poveşti", o piesă care a inspirat lansarea blogului cu acelaşi nume, la initiativa lui Flavius Buzilă, prin care aţi început să promovaţi valori ale României mai puţin cunoscute publicului. Tu ce ţi-ai propune să promovezi din Vrancea?

 

Aş promova educaţia! Vrancea are un potenţial incredibil, profesori foarte buni şi elevi muncitori si talentaţi. Am mulţi prieteni din Focşani cu care am copilărit şi au ajuns mari actori sau muzicieni.

 

Cine sunt?

 

Prieteni de ai mei: Cosmin Nedelcu aka Micutzu, care e actor şi face stand up comedy, Gabi Bălaşa, percuţionist care colaborează cu nume mari din ţară. Şi mai sunt...

 

"Romania e o ţară minunată, însă, din păcate, oamenii sunt o problemă"


Puţină lume ştie dar poate cei mai înfocaţi fani ai tăi sunt cei trei fraţi de suflet care te aşteaptă cu emoţie la Focşani şi care vor fi în public la concert. Ei sunt nişte norocoşi, cu siguranţă, pentru că sunt îngrijiţi de părinţii tăi, o familie extraordinară, dar alți copii nu au aceeași soartă bună. Cum ţi-ai dori să arate România lor şi, desigur, România ta şi a noastră?

Părinţii mei sunt oameni minunaţi cu suflet mare! Îmi iubesc părinţii şi fraţii foarte mult şi le voi fi recunoscător toată viaţa pentru cel ce sunt acum! Din punctul meu de vedere, România e o ţară minunată, însă, din păcate, cred că oamenii din ea reprezintă o problemă. Cred că singura rezolvare e promovarea culturii şi a oamenilor de valoare de la care putem învăţa lucruri bune.

 

Ce sfaturi le-ai da tinerilor care vor să urmeze o carieră în muzică?

Să studieze doar din plăcere fără să se gândească la partea materială. E singura cale spre performanţă !

Ce faci când nu cânţi?

 

Nu prea se întâmplă să nu cânt. Însă îmi place să citesc, să merg la concerte şi… să cânt.

Presa a relatat că în 2012 ai fost printre “victimele colaterale” ale intervenţiilor în forţă ale jandamilor la protestele antiguvernamentale din Bucureşti. Cum s-a terminat întreaga poveste şi ce s-a întâmplat cu amenda? Te-a salvat solidaritatea fanilor? Ce s-ar fi întâmplat dacă erai un simplu anonim?

Povestea a început la Universitate, în timp ce mă întorceam de la un concert cu amicul meu Răzvan Matei din Focşani şi ne îndreptam spre casă. Ne-au oprit în apropierea caselor noastre, apoi am fost duşi la secţia de poliţie, unde am primit amendă pentru tulburarea liniştii publice. Într-adevăr, fanii m-au sprijinit pe toată durata scandalului. Nu a contat că aveam dimineaţa emisiune cu trupa, nu a contat că nu făcusem nimic greşit… S-au purtat foarte urât cu noi… asta e “ţara din poveşti” în care trăim.


Care-i cel mai nostim lucru care vi s-a întâmplat pe scenă?


Nu îmi amintesc acum, însă avem poveşti nostime din spatele scenei, pe care nu le povestesc aici pentru că le văd părinţii...


Cine este de fapt Valentin Muşat?


Sunt un om simplu care îşi doreşte să-şi ducă visul cât mai departe !

 

A consemnat Silvia Vrînceanu

 Credit foto Gabriélle Güvenel


Hara - o trupă nonconformistă

 

Trupa Hara înseamnă Flavius Buzilă - voce, chitara acustică Marius Astilean - vioară Valentin Muşat – chitară electrică, acustică Radu Anghel - bass Nunu Racris - tobe, percuţii. HARA a luat fiinţă în mai 2000 la Cluj-Napoca, la iniţiativa profesorului de limba engleză Flavius Buzilă care şi-a propus să aduca un suflu nou în muzica românească. Trupa a fost remarcată imediat datorită creaţiilor originale, extrem de inspirate, ce combină cu multă naturaleţe elemente de rock alternativ, electro-pop, sonorităţi celtice şi folclor românesc, cu versuri grăitoare, cu mesaj, într-o interpretare originală. Trupa HARA a lansat 6 LP-uri şi un album de colinde tradiţionale româneşti, care au adus multe premii din partea instituţiilor media. Într-o ţară dominată de superficialitate şi playback, HARA şi-a făcut un atu din show-urile LIVE, de o foarte bună prestaţie artistică, care au făcut deliciul zecilor de mii de spectatori. Odată cu 2007 au venit şi concertele în afara ţării, HARA reprezentând România cu real succes în Belgia, Bulgaria, Austria şi SUA. Odată cu înfiinţarea Asociaţiei Culturale HARA (2006) , formaţia şi-a făcut un renume din organizarea, iniţierea şi implicarea activă în numeroase proiecte multiculturale, sociale, caritabile şi anti-discriminare.  În ediţia nostră electronică puteţi asculta câteva dintre melodiile Hara.

Hara - Prea tarziu melodia preferata a lui Valentin Musat 

HARA - Ce ti-as face (Official Video)

 

Hara - Nu-mi Mai Pasa 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Basinoasa Danuta, acum 3095 zile, 8 ore, 33 minute, 58 secunde
Valentin este un tanar de apreciat, mi-as dori sa vad mai multi barbati ca el! Daca l-as intalni nu l-as mai scapa din gura !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.