Educație

Proiect cinematografic remarcat la Berlinală, filmat în Focşani

Iulia Crețu
4 sep 2015 5191 vizualizări
Este vorba despre „Un pas în urma serafimilor”, debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu u săptămâna viitoare se face casting pentru figuraţie, iar ziua de filmare se plăteşte cu 50 lei

“Un pas în urma serafimilor”, al regizorului Daniel Sandu, se va filma la Focşani. Proiectul cinematografic a fost selecţionat în secţiunea Talent Project Market, din cadrul celei de-a 11a ediţii a Berlinale Talent Campus. Filmul tratează tema universală a maturizării, printr-o poveste bazată pe evenimente reale. Prin intermediul personajului principal (Gabriel, 14 ani) publicul va pătrunde în universul ermetic al unui seminar teologic ortodox, locul unde se formează viitorii preoţi. Personajul principal intră în acest seminar cu dorinţa de a deveni preot, dar descoperă un sistem guvernat de corupţie. Alături de alţi trei colegi, Gabriel formează un grup cu care începe sistematic să încalce toate regulile impuse în seminar, intrând astfel în conflict cu conducerea şcolii. Principalul lor adversar este părintele Ivan, un om ambiţios şi inteligent, dar care vrea să conducă seminarul prin intimidare şi turnătorie şi care face tot posibilul pentru a-i exmatricula pe cei care i se opun. „Un pas în urma serafimilor” nu îşi propune să trateze probleme teologice, ci vorbeşte despre curajul şi dreptul tinerilor de a lua decizii, de a se opune unui sistem şi, dacă e necesar, să încalce reguli pentru a-şi proteja liberul arbitru. La 14 ani, copiii trebuie să decidă ce vor să devină în viaţă şi astfel să urmeze liceele potrivite. Dar ce se întâmplă dacă pe parcurs descoperă că nu au făcut alegerea potrivită? Personalitatea unui tânăr se dezvoltă în adolescenţă, atunci când tentaţiile vieţii sunt puternice. Cu atât mai periculos este atunci când tânărul respectiv trebuie să se supună unui cod moral, pregătindu-se pentru o misiune pentru întreaga sa viaţă.

Se caută finguranţi la Focşani

Filmul lui Daniel Sandu, cunoscut mai mult pentru contribuţia sa la serialul “La bloc”, este produs de HiFilm Productions. “Un pas în urma serafimilor” a obţinut sprijin pentru dezvoltare din partea Centrului Naţional al Cinematografiei şi a fost nominalizat în cadrul concursului de scenarii HBO/TIFF. De asemenea, a fost selectat în cadrul CineLink Project Market Sarajevo şi Baltic Event Tallin, a participat la atelierul EKRAN organizat de Şcoala A. Wajda în Polonia şi a reprezentat în 2012 România în cadrul Producers Lab, organizat de către European Film Promotion, în colaborare cu Toronto Int’l Film Festival. Pentru a se filma producţia, o agenţie de casting din Bucureşti anunţă că va selecta persoane pentru figuraţie, cu vârsta între 5 şi 70 de ani. Filmările vor avea loc în Focşani în două perioade, între 17 -20 şi 24 -28 septembrie, iar ziua de filmare va fi plătită cu 50 lei, bani achitaţi la finalul zilei de filmare. Cei interesaţi pot merge să se înscrie la Casa de Cultură, pe 11 şi 12 septembrie. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
csillag, acum 3129 zile, 1 ora, 36 minute, 8 secunde
Simplu, eficient si cu totul... revolutionar! Lucrezi part-time si castigi suplimentar! Posibilitatile sunt nelimitate!Pachetul de instructiuni este pregatit si te asteapta sa le aplici. Trebuie doar citeste integral
csillag, acum 3129 zile, 1 ora, 38 minute, 31 secunde
Cel mai ușor și mai consistent proiect de făcut bani! Simplu, eficient si cu totul... revolutionar! Lucrezi part-time si castigi suplimentar! Posibilitatile sunt nelimitate!Pachetul de instructiuni citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.