Vrancea isihastă: Fostul Schit Varniţa de pe Valea Şuşiţei
În episodul de astăzi vă vom prezenta fostul Schit Varniţa, ctitorit de răzeşii locului şi slujitorii Bisericii în 1780, prin transformarea bisericii de mir ”Sfântul Nicolae” în Schit, închinat ieromonahului Serafim, egumenul Mănăstirii Bogdana. Iată ce spune documentul : ”Adecă eu Necula, sin Gherghie şi eu diacon Arsenie sin Gherghie şi eu Iona vara Neculii şi eu diaconul Ursenie, deci, noi ne-am socotit şi ne-am învoit pentru o sfântă biserică ce am făcut noi în hotarul la Varniţa, pe apa Şuşăţei întru care să cinsteşte şi să prăznuieşte hramul sfântului erarhului Neculai, care această sfântă beserică o am închinat şi o am dăruit sfinţii sale, părintelui Sirafim, egumenului de la mănăstirea Bogdana, dar nu mănăstirii Bogdana ce părintelui osebit de altele, însă după prestăvire părintelui iarăşi din cinul căugăresc să fie stăpânitoriu, iar din neamul părintelui sau din neamul nostru sau din cine va dori domnul ca să fie, şi noi aceşti sus zişi, eu Necula am închinat sfânta beserică care eu o săvărşit cu osteneala şi cheltuiala me. Şi am dat 2 pogoane de loc care este ţinţirimul besericii. Şi eu baba Iona încă şi am dat 4 pogoane de loc, iarăşi ţinţirim la beserică aceasta o închinat părintelui cum am zis mai sus ca să fie părintelui ca să-i fie mănăstire ca să fie părinţii noştri pomeniţi la sfântul jertfelnic. (…)” De teamă ca Schitul să nu ajungă pe mâna egumenilor greci care domneau omnipotenţi peste Mănăstirile Soveja, Vizantea şi Mera, ctitorii au închinat schituleţul lor egumenului Mănăstirii Bogdana şi nu Mănăstirii, în felul acesta neputând face obiectul unei tranzacţii între egumenii greci.
Mănăstire cu moşie, moară, stupină şi... ţigani
În Catagrafia de la 1809 Schitul Varniţa este menţionat ca metoc al Mănăstirii Neamţ. Din Catagrafiile din 1830 şi 1831 aflăm că biserica fusese construită din lemn şi avea în proprietate o moşie, o moară pe Şuşiţa, stupină, livezi A 22 sălaşe de ţigani. La secularizare în 1863 biserica a revenit poporenilor din satul Varniţa, care la acea dată făcea parte din comuna Străoane de Sus, Ocolul Şuşiţa. În ce priveşte Moşia Schitului, o parte a fost dată robilor care lucraseră pe Moşie, cele 378 făcli de pădure, 24 fălci fâneaţă, 9 fălci imaş, crâşma, moara şi ”ferăstrăul” (un fel de gater primitiv) au fost arendate, iar spre sfârşitul secolului XIX au fost vândute. Biserica fostului Schit a fost refăcută de mai multe ori, pe acelaşi amplasament. Faţă de alte foste aşezăminte monahale din Vrancea despre care nu se mai ştie nimic, la Varniţa amintirea Schitului a rămas în memoria locului, precum şi istoriile triste legate de viaţa dificilă a călugărilor şi a familiilor de robi. Documente cu informaţii din arhive şi poveşti necunoscute despre lumea schiturilor de ieri din fostul judeţ Putna, veţi putea descoperi în ”Vrancea isihastă”, lucrare aflată sub tipar la Editura Terra din Focşani. (Valentin MUSCĂ)
