Educație

Jocul ielelor

Ziarul de Vrancea
1 iun 2015 5045 vizualizări
În satele situate pe cursul superior al Râmnicului Sărat, răsfirate în căuşul depresionar subcarpatic numit de geografi

”Între Râmnice”, mai există şi astăzi credinţa în jocul ielelor. Ielele sunt reprezentări mitologice feminine care poartă în cele mai multe cazuri atribute malefice. Locuitorii din   Bisoca, Jitia sau Vintileasca, povestesc că în trecut apariţiile lor erau mai dese, însă odată cu slăbirea credinţei oamenilor, ele nu-şi mai fac simţită prezenţa.
În vremea copilăriei celor care acum sunt bunici puteau fi auzite şi văzute numai noaptea, după ora douăsprezece, mai ales toamna în luna septembrie. Pe atunci oamenii, după o zi istovitoare, obişnuiau să doarmă pe prispa din faţa casei. În acest fel apariţiile nocturne erau mai uşor de sesizat de către toţi membrii familiei. Aceştia erau treziţi în crucea nopţii de cântecele nemaiauzite ale acestor fiinţe aeriene. Părinţii le şopteau hotărât copiilor să nu facă greşeala de a le îngâna, pentru că vor rămâne pociţi. Prin a fi pocit de iele, se înţelegea paralizarea corpului, pierderea vorbirii, auzului, sau chiar nebunia.
Altădată ielele se lăsau şi pe pământ, în locuri mai puţin umblate, unde jucau în cerc ţinându-se de mână. Pe locurile bătătorite de horele ielelor iarba ardea şi nu mai creştea, în schimb apăreau după un timp bureţi (necureţi).
Se spune că au existat persoane, de obicei ciobani, care au susţinut că le-au văzut jucând pe pământ. Ielele sunt descrise ca nişte fiinţe vesele, frumoase şi albe, asemănătoare îngerilor. În ciuda apariţiei lor fermecătoare, întâlnirea cu ele faţă în faţă, avea consecinţe nefaste pentru oameni. Iată cum relatează un martor hora ielelor: ”Era lună şi bine afară. Au trecut pe deasupra şi s-au lăsat pe poiana din faţa mea. Erau îmbrăcate în alb şi tare frumoase, ca nişte păpuşi. Aveau capul oleacă mai mare decât mâna mea. S-au prins de mână şi au început să cânte şi să joace. Erau vreo şapte sau opt. Nu înţelegeam ce cântau, dar la un timp ascultându-le am rămas surd şi m-am zăpăcit de nu am mai ştiut nimic de mine. Prin descântece mi-a venit auzul la loc, abia după un an de zile”.

Profesor de istorie Sorin Pantelimon


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.