Educație

Copiii sunt invitaţi la Ziua Porţilor Deschise la pompieri

Raluca Manolache
29 mai 2015 1068 vizualizări
Copiii sunt invitaţi de ziua lor la Ziua Porţilor Deschise la pompieri. Luni, luni, 1 iunie 2015, în intervalul orar 10.00 -13.00, subunităţile de pompieri din Focşani, Adjud, Panciu şi din comuna Vidra îşi deschid porţile pentru copiii care doresc să afle cine sunt pompierii şi care sunt misiunile lor

„De asemenea, am pregătit multe lucruri utile despre prevenire, protecţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă. Pentru familiarizarea cu specificul instituţiei, vom expune autospecialele pe care le utilizează pompierii pentru stingerea incendiilor, pentru descarcerare, ambulanţele SMURD pentru acordarea ajutorului medical, autospecialele pe şenile pentru zone greu accesibile şi ambarcaţiunile pentru deplasarea în mediul acvatic. De asemenea, am pregătit standuri expoziţionale cu accesorii specifice pentru a afla cum intervine echipajul de scafandri, echipajul canin şi echipa pirotehnică”, spune căpitan Cristina Duţă, purtătorul de cuvant al ISU Vrancea. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.