Educație

Liceele eliberează diplomele de bac restante de anul trecut

Ziarul de Vrancea
28 ian 2015 3646 vizualizări
Absolvenţii de liceu promoţia 2014 îşi pot ridica abia în aceste zile diplomele de bacalaureat de la secretariatele unităţilor de învăţământ absolvite.

Aceasta după ce Ministerul Educaţiei a transmis şcolilor diplomele de bac ale absolvenţilor care au promovat examenul de maturitate anul trecut pentru care au primit în schimb o adeverinţă. “Diplomele au sosit, s-au distribuit unităţilor de învăţământ, iar o parte dintre aceste au început deja să le distribuie elevilor”, a precizat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, profesoara Vasilica Zaharia. Candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat anul trecut au primit adeverinţe în locul diplomelor, după ce DNA a demarat o anchetă privind monopolul unei companii private în ceea ce priveşte tipărirea diplomelor. Prin urmare, Ministerul Educaţiei a renunţat la colaborarea cu Romdidac şi a demarat demersurile pentru ca diplomele să fie realizate de Imprimeria Naţională. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.