Educație

Liceenii, atraşi cu bani la Festivalul Viei şi Vinului

Ziarul de Vrancea
22 oct 2014 1684 vizualizări
Liceenii sunt scoşi şi în acest an la Festivalul Viei şi Vinului dar organizatorii îi atrag de data aceasta cu premii în bani.

Astfel, liceenii sunt scoşi în stradă în cadrul unei parade care se desfăşoară sub forma unui Concurs al Alaiurilor, după cum a fost denumit de oficialităţi. Concursul, care este organizat de Consiliul Judeţean prin intermediul Centrului Cultural, este dotat cu premii în bani în valoare de 25 mii lei. Spre deosebire de anul trecut, când  a fost acordat un singur premiu care a constat într-o excursie la Palatul Parlamentului, anul acesta vor fi oferite cinci premii care vor fi acordate în bani astfel: premiul I - 700 lei, premiul II – 600 lei, premiul III – 500 lei,  premiul special – 400 lei şi menţiune – 300 lei. Traseul parcurs de liceeni va fi mai scurt decât anul trecut, când adolescenţii au tremurat în Obor, la Gară sau la Sud. Întâlnirea delegaţiilor liceelor se va face la ora 17,00 la Big, iar traseul parcurs va fi pe Bulevardul Unirii, între intersecţia de la Big şi Piaţa Unirii. Un juriu, despre a cărui componenţă nu s-a spus încă nimic, va stabili acordarea premiilor în funcţie de modul de prezentare al alaiurilor. Acesta trebuie să fie, potrivit regulamentului concursului, inspirat din tematica Festivalului Viei şi Vinului şi de “Focul lui Sumetru”. “Şcolile vor participa în afara orelor de curs şi, fiind concurs, fiecare îşi stabileşte modul de prezentare”, a precizat inspectorul general al IŞJ, profesoara Vasilica Zaharia. Până ieri după-amiază majoritatea liceelor din Focşani şi din celelelte localităţi ale judeţului confirmaseră participarea. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.