Educație

Monumente pierdute: Troiţă în Piaţa Unirii, lucrată de Vasile Pascu

Sorin Tudose
7 oct 2014 3705 vizualizări
Focşanii au avut în anii ’40 o frumoasă troiţă amplasată în faţa Bisericii Sfantul Ioan

În Piaţa Unirii din Focşani a existat în anii ’40 un monument de care puţini îşi mai amintesc. Şi cel mai probabil că troiţa ar fi rămas pierdută de-a dreptul dacă nu ar fi fost descoperită în imaginile de pe focsaniulvechi.ro. Mai mult decat atat, mulţumită arhivistului Florin Dardală acum ştim şi perioada cand au demarat lucrările la monument, dar şi autorii proiectului. La realizarea troiţei a participat nimeni altul decat pictorul de biserici Vasile Pascu, focşănean prin adopţie. “Povestea sună cam aşa: după un vis, pe care, se pare, l-a avut în anul 1940, profesorul de desen şi pictorul Pascu împreună cu Locotenent Colonelul Duckhorn Iosif, comandantul Regimentului 28 Infanterie Fortificaţii, după retragerea din Basarabia şi stabilirea în Focşani, au luat iniţiativa ridicării unei troiţe”, ne-a spus Florin Dardală, arhivist al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea. “Lucrarea modestă la început, a luat proporţii din ce în ce mai grandioase şi, cu toate greutăţile ivite în cursul executării, prin stăruinţa şi perseverenţă s-a ajuns la făurirea unei adevarate opere de artă naţională si conservare a tradiţiilor strămoşeşti şi bisericeşti care tocmai prin modestia executărilor merită toată atenţiunea cuvenită”, se arată într-un memoriu adresat primăriei Focşani în 1940. După ce troiţa a fost finalizată s-a pus problema amplasării ei într-o piaţă publică, locul fiind ales de comun acord de Paul Tomescu, primarul Focşaniului în acei ani, inginerul Buhnea şi Inginerul Krol de la Serviciul Tehnic al judeţului Putna. “Săpăturile şi betonul de fundaţie s-au executat tot prin concursul lt. col. Duckhorn care a dat manopera şi cimentul rămanand să fie executat numai betonul de elevaţie şi lucrările de mozaicare la treptele şi masa pentru serviciul religios. Devizul acestei lucrări se ridica la suma de 12.500 de lei potrivit documentelor scrise de şeful serviciului tehnic Focşani în anul 1941”, ne-a mai spus Dardală.

Focşănenii se pozau adesea în faţa troiţei (Sursă: Cristian Vasiliu)

Colaborarea dintre comandantul Regimentului 28 Infanterie Fortificaţii şi pictorul Pascu se datora faptului că acesta din urmă a fost mobillizat în respectivul regiment, ocazie cu care cei doi au dezvoltat cel mai probabil o relaţie de prietenie. Data dispariţiei troiţei este incertă, aceasta putand avea loc la finele anilor ’40 sau în deceniul următor. Cert este că monumentul devenise un loc preferat pentru focşăneni, aceştia pozandu-se în faţa lui. Mărturie stau fotografiile care ilustrează articolul, dar şi alte poze care încă stau ascunse prin albumele focşănenilor. (S. TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.