Educație

Busturile Săveanu, Apostoleanu şi Banca Marmorosch din Focşani, imortalizate în 1930 de Clişeu Union

Sorin Tudose
25 sep 2014 4982 vizualizări
De la editura Clişeu Union au fost descoperite 23 din 25 de ilustrate u din cele două lipsă una ilustrează teatrul, iar alta este încă necunoscută u la această editură au fost imortalizate busturile lui Săveanu şi Apostoleanu, dar şi sediul filialei Băncii evreieşti Marmorosch Blank

Alături de editura FotoFilm Cluj, editura Clişeu Union este aproape de a fi completată în cadrul proiectului focsaniulevchi.ro. Dacă la editura clujeană au fost identificate deja 19 piese din cele 20, la editura bucureşteană au fost identificate 23 de ilustrate din totalul de 25. Cuprinse în intervalul 1301-1325, ilustratele marca Union au fost tipărite într-o tentă sepia în anii 1929-1930, aproximativ cu un deceniu înainte de “clujence”. Numerele care lipsesc sunt 1302, respectiv 1308, iar unul din ele ştim că ilustrează Teatrul Municipal. Aşadar, ca şi la FotoFilm Cluj rămane o singură ilustrată de descoperit. De menţionat că toate cărţile poştale au fost date publicităţii în circa trei ani de zile, dar apariţia verigei lipsă de la ambele edituri este greu de preconizat.

Şcoala Profesională de Fete, azi sediul Arhivelor

Ar putea apărea şi-n cateva zile, dar şi-n caţiva ani, colecţionarii de cărţi poştale fiind supuşi exclusiv hazardului. Ca orice altă serie de ilustrate, cea de faţă ne arată o imagine de ansamblu a unui oraş transformat total în vremea comuniştilor, un oraş pe care doar cei mai în varstă focşăneni şi-l mai amintesc. Unele ilustrate ne prezintă obiective care nu mai există de decenii, altele ne înfăţişează edificii care şi-au schimbat parţial arhitectura. De asemenea, instituţiile care se folosesc de unele imobile prezente în aceste cărţi poştale sunt cu totul altele decat cele din 1930, lucru care nu e neapărat rău. Ceea ce e rău într-adevăr, e că edificii importante din Focşaniul interbelic sunt lăsate în paragină.

Banca evreiască Marmorsch Blank avea filială în Focşani

Banca Marmorsch Blank, una din cele mai vechi şi importante bănci din Romania antecomunistă

Seria “Clişeu Union” se deschide chiar cu un obiectiv distrus de comunişti şi anume o vedere din Grădina Publică avand în plan central bustul omului politic focşănean Gheorghe Apostoleanu. La poziţia 1304 găsim sediul Şcolii Profesionale de Fete şi o deosebită faţadă, astăzi ascunsă de vegetaţie. Clădirea găzduieşte sediul Arhivelor Naţionale Vrancea. La poziţia 1306 găsim poate ultima foto mărturie din perioada regalistă a gării din Focşani. Următorul număr ne înfăţişează una din splendidele clădiri pierdute ale urbei, Banca Economia. Clădirea avea să rămană în mentalul colectiv din perioada comunistă drept Şcoala de Muzică. Poziţia 1314 ne arată sediul Băncii “Focşani”, clădire ce avea să fie folosită ca sediu pentru restaurantul Vrancioaia. O altă poziţie interesantă este şi 1317. Deşi surprinde doar partea superioară a Liceului Comercial, ilustrata ne aminteşte de vremurile în care clădirea era folosită şi servea scopului pentru care a fost construită. Numărul 1320 ne arată o porţiune din Strada Mare, ocazie cu care descoperim că Focşanii aveau filială a Băncii Marmorosch Blank, una din cele mai importante băncii din Romania acelor ani. Poziţia 1321 imortalizează bustul omului politic focşănean Nicolae Săveanu. Autorul fotografiei trebuie că a avut o premoniţie, de bustul lui Săveanu s-a ales praful în vremea comuniştilor. Toate ilustratele au farmecul şi importanţa lor, dar ca să parafrazăm o vorbă de-a colecţionarilor – cea mai importantă este cea pe care nu o ai în colecţie. Cand piesa care lipseşte din această editură va intra în colecţia virtuală a proiectului focsaniulvechi.ro o veţi fi primii care veţi afla. (Sorin TUDOSE)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
ace, acum 3498 zile, 16 ore, 44 minute, 14 secunde
Un oras de jidani, si acum plin de tigani, condus si furat de tigani si golani.Daca ar fi trait Hitler, pe acest loc ar fi fost un paradis, o oaza a bunastarii, bogatiei civilizatiei posibil citeste integral
maria, acum 3498 zile, 17 ore, 3 minute, 52 secunde
ar fi bine daca toate aceste ilustrate ar fi publicate intr-o carte, poate s-ar gasi bani si pt asa ceva, nu trebuie sa uitam istoria
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.