Educație

Vrancea se află în topul abandonului şcolar

Ziarul de Vrancea
28 iul 2014 1347 vizualizări
45 de persoane au şansa să îşi termine studiile abandonate cu ajutorul unui proiect european

Inspectoratul Şcolar Judeţean va organiza, începând cu luna august, cursuri pentru şcolarizarea a 45 de persoane care nu au absolvit învăţământul obligatoriu. Din proiect fac parte, în acest an, Şcoala Gimnazială Vidra, Liceul Tehnic Panciu şi Liceul Teoretic Odobeşti. ”Prin acest proiect ne propunem să dăm o a doua şansă unui număr de 45 de candidaţi, care nu au terminat opt clase. Am avut anul acesta surpriza să avem foarte mulţi doritori, mai ales din Burca şi Panciu”, ne-a declarat Tincuţa Zahariuc, inspector şcolar în cadrul ISJ Vrancea. Potrivit aceleiaşi surse, Vrancea are cea mai mare rată de abandon şcolar la nivel de regiune. ”Nu există limită de vârstă pentru doritori, iar pentru stimularea interesului participanţilor, organizatorii vor oferi o bursă în cuantum de 400 de lei pe lună”, ne-a mai precizat inspectorul Tincuţa Zaharia. Cei interesaţi se pot înscrie la sediile şcolilor şi liceelor care fac parte din acest proiect, respectiv Şcoala Gimnazială Vidra, Liceul Tehnic Panciu şi Liceul Teoretic Odobeşti. E bine de ştiut că Seminarul de informare pe tema reintegrării şcolare, sociale şi profesionale va avea loc pe 30 iulie, începând cu ora 11, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, partener în acest proiect. Finanţat cu fonduri europene, programul de pregătire se desfăşoară în cadrul  proiectului ”SCOR – Servicii complexe de reintegrare” POSDRU/162/2.2/S/14107, şi este implementat de Asociaţia Junior Business Club Covasna, în parteneriat cu A.J.O.F.M.-urile din judeţele Neamţ, Covasna, Botoşani, Asociaţia ArtEd şi I.Ş.J. Covasna. Proiectul propriu-zis va fi lansat pe 8 august, într-o conferinţă de presă organizată la sediul aceleiaşi instituţii. Potrivit organizatorilor, la eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale, instituţiilor şcolare şi societăţii civile de la nivel judeţean, pentru a stabili cadrul şi modalităţile de cooperare, rolurile şi responsabilităţile asumate pentru reintegrarea socială, şcolară şi profesională a persoanelor care nu au absolvit învăţămantul obligatoriu. (D. LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.