Educație

Articolul 253 din Legea 1, declarat neconstituţional

Ziarul de Vrancea
2 mar 2014 10326 vizualizări
Aceasta era singura portiţă legislativă a profesorilor de a se titulariza indirect, motiv pentru care mulţi au profitat u pe 24 aprilie unităţile de învăţămant trebuie să aprobe cererile cadrelor care doresc să se titularizeze cu acordul conducerii şcolilor pe posturile ocupate

Surpriză pentru cadrele netitulare! Articolul 253 din Legea Educaţiei Naţionale a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională. Decizia Curţii Constituţionale a fost publicată pe site-ul propriu în data de 27 februarie 2014. “Cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate (n.r. a unei persoane din Bucureşti ) şi a constatat că prevederile art.  253 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale sunt neconstituţionale. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal “, se arată într-un comunicat al Curţii Constituţionale. Potrivit articolului 253 din Legea Educaţiei Naţionale, nr.1/2011, cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursuri de titularizare în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, iar mai apoi 2012 (printr-un ordin de ministru), care au obţinut cel puţin nota 7,00 şi au ocupat un post sau o catedră devin titulare în sistemul de învăţămînt preuniversitar dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiţii: se certifică viabilitatea postului sau a catedrei şi consiliul de administraţie al şcolii este de acord. De prevederile acestui articol, în şcolile vrancene s-au titularizat în ultimii ani mai multe cadre didactice. De regulă, candidaţii au fost la mana directorilor de unităţi, care au declarat sau nu posturile viabile pentru titularizare. Nu se ştie deocamdată ce se va petrece cu acestea, deşi foarte probabil îşi vor menţine statutul de titular, dar profesorii care aşteptau titularizare în acest an în baza articolului 253, este posibil să nu o mai obţină. Reprezentanţii Sindicatului Liber din Învă'ămant (SLI) Vrancea s-au adresat juriştilor Federaţiei naţionale care au precizat că decizia Curţii Constituţionale va deveni oficială după 45 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial. “Mare atenţie la această decizie deoarece pe 24 aprilie unităţile de învăţămant trebuie să aprobe în consiliul de administraţie cererile cadrelor care doresc să se titularizeze în baza acestui articol, cererile pensionarilor pentru continuarea activităţii la catedră, precum şi cererile pentru continuitate”, a precizat vicepreşedintele SLI Vrancea, profesorul Constantin Ionescu, în şedinţa de vineri avută cu liderii de organizaţii din judeţ. Acesta a mai cerut sindicaliştilor care sunt observatori în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţămant să solicite directorilor de şcoli ca să comunice în scris deciziile adoptate, nu doar verbal. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 11

Adaugă comentariu
ella, acum 3649 zile, 21 ore, 34 minute, 19 secunde
Foarte bine! Si ar trebui aplicata retroactiv fiindca stim foarte bine noi cei din sistem ca s-au titularizat cei care au trebuit, nu cei care au meritat. Mai bine zis cei care au facut pe plac citeste integral
I'm, acum 3435 zile, 6 ore, 4 minute, 5 secunde
deci pana la urma cum ramane ca in tren cu legea 253 si astia de la ccr se joaca cu noi cum vor ei azi impusca maine te ingroapa cam asa ceva
adri, acum 3668 zile, 22 ore, 11 minute, 36 secunde
eu am luat 9 la titularizare dar totusi nu m-am titularizat pt. ca unii care nu si-au luat bacalaoreatul au luat nota mai mare, am reusit apoi sa ma titularizez in baza acestui articol si acuma astia citeste integral
Paula, acum 3666 zile, 21 ore, 57 minute
eu am luat in 2012 9.60,iar in 2013 10 si datorita faptului ca nu erau posturi in judet sunt inca suplinitor;s-au titularizat in schimb,datorita balbaielilor guvernantilor colegi cu 7 si ceva!Acum citeste integral
Cristi, acum 3670 zile, 9 ore, 46 minute, 58 secunde
Adevarul e ca metodologia miscarii personalului didactic se modifica dupa bunul plac si interesul unor apropiati ai ministrului. Probabil ca articolul asta nu i-a fost pe placul vreunui acolit din citeste integral
Adriana, acum 3673 zile, 4 ore, 15 minute, 41 secunde
Nu inteleg de ce nu ar fi constitutionala legea 253. daca pana acum a fost votata si aprobata..o mare tampenie..lasati oamenii sa devina titulari daca au obtinut nota 7 la examenul national,si in citeste integral
ghita, acum 3673 zile, 5 ore, 4 minute, 27 secunde
Cum sa se anuleze toate titularizarile? Voi alta treaba nu aveti? Probabil ca vor modifica pe ici pe colo cate ceva, dar ar avea probleme grave daca se anuleaza ceva. Si ar fi imposibil.
eu , acum 3675 zile, 4 ore, 53 minute, 2 secunde
Insăși Curtea Constitutionala e neconstitutionala,o adunatura de moși cu creierele șterse de trecerea timpului voteaza cum vor ei orice fara a putea nimeni sa conteste aberatiile lor,inclusiv citeste integral
eu, acum 3678 zile, 10 ore, 40 minute, 50 secunde
Nu se anuleaza nicio o decizie de titularizare facuta in baza art. 253. Tot in textul Constitutiei scrie ca nicio decizie a CCR nu se aplica retroactiv, ci este valabilia doar pe viitor.
Ponta, acum 3679 zile, 2 ore, 2 minute, 26 secunde
Deci ... cum ramane? Se mai poate titulariza sau nu pe baza art. 253 ???????????
elena, acum 3679 zile, 10 ore, 21 secunde
În ceea ce priveşte efectele deciziilor Curţii Constituţionale, sediul materiei îl constituie dispoziţiile art.147 din Constituţie. Din cadrul acestui text constituţional numai alineatul 4 citeste integral
constitutia, acum 3679 zile, 17 ore, 2 minute, 9 secunde
În conformitate cu art. 147 (1) din Constituţia României, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.