Home | Economic | Ungureanu vrea continuitate în relaţiile cu FMI

Ungureanu vrea continuitate în relaţiile cu FMI

Publicat de 1072 vizualizari 0 comentarii
Dimensiune text: Decrease font Enlarge font
Ungureanu vrea continuitate în relaţiile cu FMI

Guvernul va transmite oficialilor FMI şi CE, la întîlnirea programată pentru miercuri, un semnal de continuitate privind respectarea angajamentelor convenite de fostul Cabinet şi va permite noilor miniştri să se "acomodeze" cu membrii misiunii, a declarat, marţi, premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

"În primul rînd, dăm un semnal de continuitate în ceea ce priveşte respectarea angajamentelor internaţionale pe care guvernul precedent şi le-a asumat, ni le asumăm la rîndul nostru. Este şi o întîlnire de acomodare cu noii conducători de ministere care sînt implicaţi în acoperirea angajamentelor noastre externe", a spus Ungureanu. El a apreciat că întîlnirea este una "normală, naturală", în care nu va fi pusă în discuţie scrisoarea de intenţie convenită deja de cele două părţi, ci doar vor fi analizate rezultatele obţinute pînă în prezent. "Discuţia se va axa, în principal, pe situaţia economică internaţională şi pe ceea ce astăzi avem în ţară. Evident, vom face o trecere în revistă a rezultatelor pe care, pînă în momentul de faţă, le-am înregistrat în punerea în aplicare a punctelor cunoscute din scrisoarea de intenţie", a afirmat premierul. La rîndul său, purtătorul de cuvînt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că Guvernul va discuta cu reprezentanţii FMI, CE şi BM "pe marginea scrisorii de intenţie" convenită cu guvernul anterior şi că întîlnirea va fi una "cordială". "Miniştrii şi-au însuşit ţintele din scrisoarea de intenţie şi încearcă la rîndul lor să-şi clarifice toate aceste obiective împreună cu reprezentanţii Fondului, avem noi miniştri care în acest moment trebuie să negocieze şi să deruleze în continuare obiectivele scrisorii de intenţie", a afirmat Suciu.

Subscribe to comments feed Comentarii (0 publicate)

total: | afişare:

Spune-ţi părerea despre acest articol!

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Te rog să introduci codul din imagine:

Log in

Or you can

Connect with facebook

  • Trimite unui prieten Trimite pe mail
  • Versiune pentru imprimantă Versiune pentru imprimantă
  • Versiune text Versiune text

VOTEAZĂ ACEST ARTICOL

0

Ultimele stiri / locale

    Ultimele stiri nationale

    Intrebarea zilei

    Care dintre cele trei variante de stemă vi se pare cea mai potrivită pentru a reprezenta oraşul Focşani?

    Log in

    Or you can

    Connect with facebook

    Caută articole

    Newsletter

    Daca doresti sa primesti zilnic fluxul cu cele mai importante stiri din editia on-line a Ziarului de Vrancea inscrie-te aici cu adresa ta de e-mail
    Agerpres Realtime