Economic

Atenție fermieri! Cererile pentru subvenții se depun doar până la 15 mai

Mihai Boicu
25 apr 2017 896 vizualizări
Termenul limită cererilor la APIA este 15 mai și nu se mai acordă nicio perioadă de prelungire, cu penalități, așa cum se proceda în anii trecuți u angajații APIA vor lucra peste program, inclusiv pe 29 aprilie și 1 mai u fermierii sunt rugați să se prezinte la APIA, pentru a nu depăși termenul limită

Termenul limită pentru depunerea cererilor pentru subvenții este 15 mai și nu se mai acordă nicio prelungire, cu penalități de întârziere, așa cum s-a întâmplat în anii precedenți. Decizia a fost luată de Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Ordinul nr. 18 din 3 februarie 2017.  În anii precedenți mai există o perioadă de prelungire cu 25 de zile, cu perceperea unor penalități de întârziere de 1% pe zi. Stabilirea perioadei a fost luată în conformitate cu prevederile regulamentelor europene care dau posibilitatea statelor membre să își stabilească perioadele în care primesc cererile pentru subvenții. Potrivit Ordinului 18/2017, decizia ca termenul final să fie de 15 mai a fost luată ”în vederea accelerării depunerii/primirii cererilor unice de plată în perioada în care nu se aplică penalități, efectuării controlului administrativ și pe teren în perioada optimă, acordării avansului și a plăților regulare, pentru întărirea legăturilor între centrele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agriculturii și beneficiarii schemelor de plăți și informare corectă a acestora, pentru reducerea costurilor financiare ale beneficiarilor. Potrivit art. 1, lit. a) ordinul ministrului Agriculturii ”între 1 martie – 15 mai 2017 se vor depune/primi cererile unice de plată, potrivit prevederilor Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 și ale Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 din 11 martie 2014”. Agenția de Plăți și pentru Intervenție în Agricultură a luat decizia să își suplimenteze programul pentru a nu exista întârzieri. Astfel, se va lucra sâmbătă, 29 aprilie și luni, 1 mai, chiar dacă acestea sunt zile libere și bugetarii au o mini – vacanță în această perioadă. ”Rugăm fermierii să se prezinte la Centrele locale APIA până la data limită de 15 mai pentru depunerea cererilor unice de plată pentru Campania 2017. Pentru a veni în sprijinul fermierilor, menționăm că personalul APIA Centrul Județean Vrancea va lucra peste program în perioada rămasă până la data de 15 mai, inclusiv în zilele de 29.04. 2017 și 1.05.2017”, a transmis Ionel Partene, directorul APIA Vrancea.

Peste 15.000 de cereri primite de APIA Vrancea

APIA Vrancea a primit, până la data de 24 aprilie, inclusiv, un număr de 15.176 cereri unice de plată pentru Campania 2017, cu o suprafață de 59.987,21 ha. Având în vedere că se va lucra în zilele libere, APIA a luat legătura și cu primăriile din județ, pentru ca acestea să fie pregătite să elibereze adeverințe pentru beneficiarii subvențiilor. 2017 este primul an în care se renunță la perioada de depunere a cererilor cu penalități, astfel încât fermierii trebuie să fie atenți pentru a se încadra în termenul de 15 mai. Pentru ca s-a scos această perioadă, s-au urgentat etapele de verificare a cererilor. Potrivit art. 1, lit. b, din Ordinul 18/2017 al ministrului Agriculturii, între 1 iunie și 1 iulie 2017 se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora, precum și transmiterea eșantioanelor. Între 1 iulie și 1 octombrie 2017 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligații specifice, în iarna sau în primăvara anului următor. Plata avansului pentru anul de cererile 2017 se va efectua începând cu data de 15 octombrie 2017. ”Plata regulară pentru anul de cerere 2017 se va efectua între 1 decembrie 2017 – 31 martie 2018”, se precizează în ordinul ministrului Agriculturii. (Mihai BOICU)

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.