Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE:Producătorii de petrol forțează din nou creșterea prețurilor

Ziarul de Vrancea
26 mar 2017 960 vizualizări
Un comitet mixt al producătorilor de petrol din OPEC şi din afara organizaţiei recomandă extinderea cu şase luni a acordului de reducere a livrărilor, transmite Reuters.

  Reprezentanţii statelor din OPEC şi alte altor producători de petrol din afara organizaţiei s-au întâlnit în Kuwait pentru a analiza progresele pactului global de reducere a producţiei. OPEC şi alţii 11 producători de ţiţei, între care Rusia, au convenit în decembrie să reducă livrările combinate cu aproape 1,8 milioane de barili pe zi, în prima jumătate a acestui an. ”Comitetul miniştrilor Petrolului şi-a exprimat satisfacţia faţă de progresele făcute în conformitate cu angajamentele voluntare de ajustare a producţiei şi încurajează toate statele participante să preseze pentru respectiarea în proporţie de 100% a acestuia”, se arată într-un comunicat publicat duminică. În urma acordui din decembrie, preţurile petrolului au urcat la peste 50 de dolari pe baril, dar revenirea cotaţiilor a încurajat producătorii care exploatează zăcăminte de şist în Statele Unite să mărească activităţile extractive.

Apple poate relua vânzările de iPhone 6 şi iPhone 6 Plus în China
 

Apple poate relua vânzările de aparate iPhone 6 şi iPhone 6 Plus în China, după câştigarea unui proces cu un producător local de telefoane referitor la design, potrivit agenţiei chineze de presă Xinhua transmite Reuter. În mai 2016, autoritatea de reglementare în domeniul mărcilor din Beijin a ordonat diviziei din China a Apple şi retailerului local Zoomflight să oprească comercializarea iPhone-urilor în urma nei plângeri făcute de Shenzhen Baili Marketing Services, potrivit căreia smartphone-urile companiei americane nu respectă marca pentru designul telefoanelor sale 100c. Apple şi Zoomflight au contestat în justiţie ordinul Biroului pentru Proprietate Intelectuală din Beijing care le interzicea vânzările de iPhone 6 şi iPhone 6 Plus. Autoritatea de reglementare a revocat interdicţia vineri, afirmând că Apple şi Zoomflight nu au încălcat marca Shenzhen Baili pentru designul telefoanelor 100c. Curtea a constatat că autoritatea de reglementare nu a urmat procedurile legale atunci când a interzis vânzările de telefoane ale Apple şi că nu au existat dovezi suficiente pentru a susţine că designul telefoanelor acesteia încalcă drepturile de proprietate intelectuală.

Marea Britanie cere WhatsApp să sprijine serviciile de securitate prin decriptarea aplicaţiei
 

Ministrul britanic de Interne, Amber Rudd, a declarat că serviciul de mesagerie WhatsApp ar trebui să sprijine serviciile de securitate prin decriptarea aplicaţiei şi a cerut companiilor online să fie mai agresive în închiderea site-urilor care sunt folosite de terorişti, în urma atacului de la Londra, transmite Bloomberg. Presa a dezvăluit să Khalid Masood, care a ucis patru oameni în timpul atacului din apropierea Parlamentului de la Londra, a folosit WhatsApp cu puţin timp înainte de atac, iar Rudd a spus că compania trebuie să facă mai mult pentru a combate terorismul. ”Este total inacceptabil” că mesajele nu pot fi deschise. Trebuie să ne asigurăm că serviciile de securitate au capacitatea de a intra în servicii criptate cum este WhatsAp”, a spus ministrul. După atac, miniştrii britanici au criticat companiile care oferă servicii online că nu au luat măsuri adecvate pentru a opri răspândirea mesajelor care transmit ură. Russa scris în Sunday Telegraph că Internetul ”este folosit pentru incitarea şi inspirarea violenţei şi răspândirea ideologiei extremiste”. Ministrul de Externe Boris Johnson a declarat publicaţiei Sunday Times că aceste companii ”trebuie să se oprească să facă bani din materiale violente. Rudd a mai spus că a cerut directorilor de companii din industria Internetului să aibă o întâlnire. ”Avem nevoie de ajutorul companiilor de media socială cum sunt Google, Twitter, Facebook. Şi de al celor mai mici, platforme precum Telegram, Wordpress şi Justpaste.it”, a afirmat ministrul.

 Companiile vor cheltui în cinci ani 5.000 de miliarde de dolari pe Internetul lucrurilor

Internetul lucrurilor transformă modul în care interacţionează oamenii, companiile şi guvernele, iar în următorii cinci ani investiţiile legate de acest domeniu vor totaliza aproape 5.000 de miliarde de dolari la nivel mondial, potrivit unui studiu realizat de Business Insider. Potrivit cercetării, proliferarea dispozitivelor conectate şi creşterea masivă a datelor au declanşat o revoluţie analitică. Pentru a dobândi o imagine a acestei tendinţe, BI Intelligence a studiat impactul Internetului lucrurilor prin intervievarea a peste 500 de directori de companii din diverse sectoare, între care industria prelucrătoare, tehnologie şi finanţe. În urma sondajului, BI Intelligence estimează că în 2021 în lume vor exista un total de 22,5 miliarde de dispozitive conectate la Internetul lucrurilor, în creştere de la 6,6 miliarde în 2016. În intervalul 2016-2021, vor avea loc investiţii cumulate în valoare de 4.800 de miliarde de dolari legate de Internetul lucrurilor. BI Intelligence a evaluat piaţa Internetului lucrurilor în funcţie de dispozitivele instalate şi investiţiile care vor avea loc până în 2021. Studiul a analizat importanţa furnizorilor de Internet al lucrurilor, dificultăţile întâmpinate de aceştia şi ce fac cu datele pe care le conectează. De asemenea, BI Intelligence a analizat oportunităţile, dificultăţile şi barierele din calea adoptării în masă a dispozitivelor conectate la Internet de către populaţie, guverne şi companii.

Asociaţii ale furnizorilor britanici de alimente cer guvernului un acord pentru Brexit fără tarife

Asociaţii ale furnizorilor de alimente din Marea Britanie au cerut guvernului să negocieze cu Uniunea Europeană un acord pentru Brexit fără tarife, transmite Bloomberg. Consorţiul Britanic pentru Retail, Uniunea Naţională a Fermierilor şi Federaţia Alimentelor şi Băuturilor au cerut premierului Theresa May, într-o declaraţie comună de duminică, să asigure şi acorduri tranzitorii cu UE, înainte ca Marea Britanie să iasă din UE. ”Nu putem opera în izolare. Cerem guvernului să aibă o abordare care să asigure stabilitatea şi continuitatea afacerilor cu produse agro-alimentare şi băuturi. Într-un raport recent comandat de Wm Morrison Supermarkets se arată că Marea Britanie importă aproape jumătate din alimentele pe care le consumă, iar o treime provin din UE. Asociaţiile industriale şi-au prezentat cazul înainte de termenul de 29 martie la care May ar trebui să activeze Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, prin care vor începe oficial negocierile pentru Brexit. Ideea de la care porneşte guvernul este că ieşirea din UE fără un acord este mai bună decât un acord prost. Asociaţiile din industria alimantară cer guvernului să le ceară opinia înainte de a semna noi acorduri comerciale. Solicitarea este similară cu cea a şefilor celor mai mari cinci asociaţii comerciale din Marea Britanie, care au solicitat guvernului, în ianuarie, să profite de experienţa acestui sector. În lanţurile de furnizori de alimente din Marea Britanie lucrează 3,9 milioane de oameni, iar sectorul generează în economie 108 miliarde de lire sterline (135 miliarde dolari) pe an, potrivit acestora.

Grecia a primit trei oferte pentru privatizarea portului din Salonic

Grecia a primit trei oferte pentru preluarea unei participaţii majoritare la portul din Salonic, al doilea ca mărime din ţară, a anunţat sâmbătă autoritatea elenă de privatizare, transmite Reuters. Ofertele au fost depuse de International Container Terminal Services din Filipine, P&O Steam Navigation Company (DP World)  din Dubai şi fondul privat de investiţii Deutsche Invest Equity Partners din Germania. Vânzarea unei participaţii de 67% la portul din Salonic a fost lansată în 2014 şi este un element major al programului internaţional de salvare convenit de Grecia cu creditorii, dar a fost marcată de amânări şi opoziţie politică.










În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.