Economic

Mâine se dă startul depunerii proiectelor pentru infrastructură

Mihai Boicu
26 mar 2017 1506 vizualizări
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide mâine sesiunea de depunere pentru trei submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Perioada de depunere a proiectelor va fi până pe 30 iunie. Autoritățile locale pot fi solicita fonduri pentru infrastructura agricolă și infrastructura silvică prin intermediul submăsurii 4.3. Cel mai mare interes este pentru submăsura 7.2 ”Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, care beneficiază de o finanțare de 356,1 milioane euro. Banii se acordă pentru drumuri, canalizare, infrastructură educațională și socială. A treia măsură deschisă mâine este submăsura 7.6 ”Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural”, cu o finanțare de peste 100 milioane de euro. Primăriile din Vrancea au pregătit proiecte special pentru aceste măsuri sau urmează să depună proiecte pentru care au solicitat finanțare și de la Ministerul Dezvoltării, pentru a-și spori șansele de a obține fonduri. (M. B.)

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.