Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Şeful ANCOM, Cătălin Marinescu, şi-a dat demisia

Ziarul de Vrancea
24 mar 2017 883 vizualizări
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Cătălin Marinescu, şi-a dat demisia de la conducerea instituţiei, potrivit unor surse din cadrul instituţiei, citate de Profit.ro

Informaţia a fost confirmată, pentru News.ro, de către reprezentanţi ai instituţiei. Marinescu a preluat această funcţie în anul 2009. Mandatul i-a expirat în aprilie 2015, dar a fost prelungit automat până la nu¬mirea unui succesor. Începând cu 1990, Marinescu a lucrat în sectorul comunicaţiilor, atât pentru furnizorii de servicii de comunicatii, precum fostul Romtelecom, cât şi pentru instituţii publice. Între 2005 şi 2007, Marinescu a fost preşedintele Inspectoratului General pentru Comunicaţii si Tehnologia Informaţiei, instituţie responsabilă cu gestionarea spectrului de frecvenţe radioelectrice, supravegherea şi controlul tehnic în radiocomunicaţii şi cu managementul proiectelor de e-guvernare. Instituţia a fuzionat mai târziu cu Autoritarea Naţionala de Reglementare în Comunicaţii, devenind în anul 2009 ANCOM. Marinescu este inginer în telecomunicaţii, absolvent al Facultaţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universitaţii Politehnica Bucureşti.


VW a atras de trei ori mai mulţI bani faţă decat planificase

Volkswagen a atras o cerere de 25 de miliarde de euro pentru o emisiune de obligaţiuni negarantate de 8 miliarde de euro, prima lansată de producătorul auto german după izbucnirea scandalului emisiilor, în septembrie 2015, potrivit unui aranjor al vânzării, citat de Reuters. Emisiunea VW include mai multe tranşe de obligaţiuni cu scadenţe diferite. Grupul a stabilit în final o dobândă cu 0,3 puncte procentuale peste dobânda pe trei luni Euribor pentru obligaţiuni de 2,5 miliarde de euro scadente în martie 2019. Iniţial, VW promovase dobânda la un nivel de 0,45 puncte peste Euribor. Volkswagen a lansat o tranşă de obligaţiuni de 1,5 miliarde de euro cu maturitate în martie 2021, cu o dobândă de 0,45 puncte peste mid-swap, cu 0,15 puncte sub nivelul anunţat iniţial, de 0,6 puncte peste mid-swap. O tranşă de obligaţiuni de 1,5 miliarde de euro scadente în 2023 a fost lansată cu o dobândă de 0,8 puncte peste mid-swap, cu 0,15 puncte sub nivelul propus de 0,95 puncte peste mid-swap. Termenii finali ai tranşei de obligaţiuni de 2,5 miliarde de euro cu maturitate în 2027 au fost stabiliţi la 1,15 puncte procentuale peste mid-swap, după ce aceasta fusese promovată la un plus de 1,3 puncte. Aranjorii emisiunii sunt Barclays, BNP Paribas, Citigroup, Mizuho, Societe Generale şi UniCredit.

Moody's a îmbunătăţit ratingul depozitelor Raiffeisen Bank

Moody's Investors Service a îmbunătăţit ratingurile pentru depozitele pe termen lung şi scurt ale Raiffeisen Bank cu o treaptă, de la Ba1/Not Prime la Baa3/Prime-3, promovându-le din categoria speculativă în cea recomandată investiţiilor, ca urmare a reevaluării în urcare a ratingurilor Raiffeisen Bank International după fuziunea cu Raiffeisen Zentralbank. Perspectiva ratingului pentru depozitele pe termen lung ale Raiffeisen Bank a fost revizuită de la pozitivă la stabilă. Ratingul individual ajustat al băncii (adjusted baseline credit assessment – BCA) a fost îmbunătăţit de la ba3 la ba2. Ratingul individual BCA a fost menţinut la ba3, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Ratingul privind posibilitatea de default a unor obligaţii de plată senior (counterparty Risk Assessment - CRA) a fost îmbunătăţit de la Baa3/Prime-3 la Baa2/Prime-2. Calificativele Raiffeisen Bank au fost revizuite în urcare după îmbunătăţirea ratingurilor Raiffeisen Bank International (RBI) cu o treaptă, ca urmare a fuziunii cu Raiffeisen Zentralbank Oesterreich. Moody's consideră că operaţiunile din România formează o parte importantă din RBI şi annticipează un nivel ridicat de sprijin din partea acesteia în caz de nevoie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.