Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Microsoft va lansa în acest an două update-uri majore pentru Windows 10

Ziarul de Vrancea
22 feb 2017 874 vizualizări
Microsoft a confirmat că, în contradicţie cu planul iniţial, în acest an va lansa două upgrade-uri importante pentru sistemul său de operare, Windows 10.

Deşi strategia anunţată de Microsoft în urmă cu un an prevedea câte un singur upgrade pe an pentru Windows 10, anul acesta va constitui o excepţie, cel mai nou sistem de operare al gigantului american bucurându-se de două actualizări majore. Informaţia, vehiculată neoficial şi până acum, a fost confirmată într-o conferinţă organizată de Microsoft în Australia. Un slide prezentat în timpul conferinţei arată clar faptul că în 2017 Windows 10 va primi două update-uri importante. Primul dintre acestea, cum este deja cunoscut, se numeşte Creators Update şi va fi lansat în primăvară, cel mai probabil în luna aprilie. Creators Update va aduce, printre altele, un suport mai bun pentru instrumentele de desenat, inclusiv o interfaţă nouă pentru bătrâna aplicaţie Paint, îmbunătăţiri pentru browser-ul Edge şi un filtru de lumină albastră pentru protejarea ochilor seara sau la primele ore ale dimineţii. Al doilea update nu are un nume şi dată estimată de lansare. Din slide-ul prezentat de Microsoft, acesta pare să fie programat pentru finalul anului. Deocamdată nu se cunosc informaţii despre facilităţile pe care Microsoft le va include în acest update. Este posibil ca printre noutăţi să se numere tehnologia Windows Holographic - suportul software care va face posibilă folosirea căştilor de realitate virtuală şi augmentată pe Windows 10. Mai multe date oficiale vor fi cu siguranţă prezentate în luna mai, când Microsoft organizează conferinţa anuală dedicată dezvoltatorilor, Build.

Fondurile pentru modernizarea fermelor de animale au fost epuizate

Fondurile nerambursabile alocate pentru sectorul zootehnic, prin submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, au fost epuizate cu o săptămână înainte de închiderea sesiunii, adică 28 februarie, reiese dintr-un comunicat transmis de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Fermierii au depus 201 proiecte de la deschiderea sesiunii în data de 15 decembrie 2016 şi până în prezent, pentru care fermierii au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 150 milioane de euro. “AFIR a primit solicitări de finanţare în limita plafonului de depunere a proiectelor (150.000.000 de euro), respectiv 200% faţă de suma alocată pentru cea de-a doua sesiune aferentă acestei submăsuri din 2016 şi continuată în 2017”, se arată în comunicat. După încheierea evaluării de către reprezentanţii AFIR, proiectele vor fi selectate în funcţie de punctajul obţinut la criteriile de selecţie de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. Reprezentanţii AFIR vor selecta proiectele în limita alocării disponibile pentru submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”, componenta sector zootehnic, care este de 75 milioane euro. Prin această măsură, fermierii puteau accesa fonduri europene de până la 300.000 de euro pentru modernizarea fermelor mici de animale, iar 1,5 milioane de euro pentru fermele mari. Cele mai importante zece companii din zootehnie au încasat în 2016 împreună subvenţii de peste 6 milioane de euro pentru creşterea animalelor, reiese din datele transmise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA), la solicitarea News.ro.

Încrederea în economia Germaniei a crescut în mod neaşteptat

Încrederea oamenilor de afaceri în economia Germaniei a crescut în mod neaşteptat în februarie, evoluţie care susţine estimarea băncii centrale, Bundesbank, că avansul PIB s-a intensificat la începutul acestui an, potrivit datelor institutului de cercetări Ifo, transmite Bloomberg. Indicele referitor la climatul de afaceri calculat de Ifo a urcat în februarie la 111 puncte, de la un nivel revizuit de 109,9 puncte în ianuarie. Analiştii anticipau că indicele va atinge în această lună 109,6 puncte. Economia germană a avansat în 2016 cu cel mai rapid ritm din ultimii cinci ani, iar estimările arată că va continua să tracteze economia zonei euro în 2017, în pofida îngrijăririi provocate de evenimentele politice, de la Brexit la alegerile prezidenţiale din Franţa. Reprezentanţi ai Thyssenkrupp şi Siemens au avertizat în privinţa impactului riscurilor globale asupra afacerilor din acest an. La Banca Centrală Europeană, Peter Praet, membru în board-ul executiv, a menţionat drept îngrijorătoare semnalele venite din Statele Unite. În Franţa, candidatul prezidenţial Marine Le Pen a promis că dacă va fi aleasă va organiza un referendum referitor la relaţiile ţării cu Uniunea Europeană.

Piraţii cibernetici şi-au intensificat acţiunile

Aproape jumătate (47,5%) dintre cele 155 milioane de atacuri de phishing blocate anul trecut au fost create pentru a fura banii utilizatorilor, în contextual unui avans al acestui tip de ameninţare la nivel global, potrivit unui raport publicat de producătorul rus de soluţii de securitate cibernetică Kaspersky Lab. În comparaţie cu 2015, numărul de atacuri financiare de tip phishing a crescut cu 13,1% în 2016, reprezentând 47,5% din totalul atacurilor de phishing blocate de soluţiile de securitate. Dintre cele aproape 155 de milioane de atacuri, aproape jumătate au fost tentative de a vizita pagini de phishing financiar – cu scopul de a obţine informaţii personale de la utilizatori, cum ar fi numerele de conturi bancare sau carduri de credit, numărul de asigurări sociale, datele de acces şi parolele folosite pentru a accesa serviciul de online banking.”Phishing-ul bancar este liderul absolut, dintre toate tipurile de phishing financiar. Unul din patru atacuri (25,76%) a folosit informaţii false de online banking sau alt conţinut legat de bănci - un rezultat cu 8,31% mai mare comparativ cu 2015”, se arată în raport. Proporţia de phishing legate de sistemele de plată şi magazine online a reprezentat 11,5%, respectiv 10,1%, o creştere de 3,7% şi 1,1% comparativ cu 2015. Proporţia de phishing financiar detectat pe computere cu MacOS a fost de 31,4%.

Preţul petrolului american a atins maximul ultimelor 19 luni

Preţul petrolului de referinţă pe piaţa americană se menţine miercuri la cel mai ridicat nivel din ultimele 19 luni, după ce oficiali ai OPEC au afirmat marţi seară că măsurile de reducere a livrărilor de către statele producătoare progresează, relatează MarketWatch. La bursa de mărfuri din New York, preţul petrolului cu livrare în aprilie a urcat cu 0,25, la 54,52 dolari pe baril, în timpul tranzacţiilor electronice. Cotaţia petrolului a închis marţi în urcare cu 1%, la 54,33 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel consemnat în peste un an. Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, avansează cu 0,4%, la 56,91 dolari pe baril. Cotaţiile petrolului au urcat cu 1% în timpul nopţii, după ce secretarul general al OPEC, Mohammad Barkindo, a spus că statele membre respectă decizia de reducere a livrărilor în proporţie de peste 90%.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.