Economic

Activele Oltchim nu se vand la pachet fără datorii şi fără clienţi

Ziarul de Vrancea
16 ian 2017 763 vizualizări
Companiile care preiau activele scoase la vânzare ale Oltchim nu au, de asemenea, niciun fel de obligaţii legate de angajaţi Companiile care vor cumpăra activele Oltchim nu preiau datoriile combinatului în cadrul tranzacţiei, dar nici contractele cu clienţii nu sunt transferate către cumpărători, care nu au nicio obligaţie de a prelua actualii angajaţi, arată un document pregătit de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, şi de administratorul judiciar BDO Business Restructuring SPRKL, intrat în posesia News.ro.

Documentul, menit să fie transmis investitorilor interesaţi de preluarea activelor scoase la vânzare, le prezintă acestora condiţiile în care se va realiza tranzacţia. "Datoriile vânzătorului, inclusiv obligaţiile potenţiale legate de protecţia mediului, rămân în sarcina vânzătorului. Niciun contract existent nu va fi transferat, dar, în cazul în care cumpărătorul consideră că este în interesul său, anumite contracte pot fi încheiate din nou de către cumpărător şi cealaltă parte contractantă. Oltchim îşi exprimă, totuşi, disponibilitatea de a ajuta discuţiile pentru preluarea unor contracte", arată documentul. Companiile care preiau activele scoase la vânzare ale Oltchim nu au, de asemenea, niciun fel de obligaţii legate de angajaţi. "Nu există nicio obligaţie contractuală de a prelua angajaţii împreună cu activele", mai arată documentul realizat de consultant şi de administratorul judiciar al Oltchim.Firma a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.  Un plan de reorganizare a societăţii Oltchim a fost depus la Tribunalul Vâlcea în 5 februarie 2015 şi aprobat de către adunarea creditorilor în data de 9 martie 2015. Planul de reorganizare a fost ulterior confirmat de către judecătorul sindic, în 22 aprilie 2015. În condiţiile în care Oltchim este în continuare în procedură de insolvenţă, orice amendament la planul de organizare trebuie aprobat de către adunarea creditorilor.  Documentul pregătit pentru potenţialii investitori îi avertizează, de altfel, pe aceştia că "aceptarea tranzacţiilor finale de vânzare a activelor depinde de aprobarea creditorilor şi, mai departe, de legislaţia românească privind insolvenţa". În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puţin 307 milioane euro. La finalul anului trecut, Oltchim a transmis firmelor interesate de privatizare mai multe detalii, pentru ca acestea să poată formula oferte neangajante. "Vă rugăm să indicaţi numărul de angajaţi (care lucrează la activele ce sunt scoase la vânzare n.r.) pe care doriţi să îi reangajaţi. Reangajarea salariaţilor nu reprezintă o condiţie a tranzacţiei", se arăta în documentul intrat în posesia News.ro.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.