Economic

Firmele cu probleme penale sunt abonate la fondurile publice

Ziarul de Vrancea
8 dec 2016 857 vizualizări
Peste 50% din contractele pentru infrastructură locală sunt câştigate de societăţi controversate

Peste 50% din contractele publice acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) din judeţele Caraş-Severin, Gorj, Iaşi, Timiş sau Teleorman sunt câştigate de 5-6 firme din 40-50 de competitori, iar un număr semnificativ dintre acestea au probleme penale sau au legături politice, de prietenie sau de familie cu autorităţile locale, arată un raport publicat joi de Asociaţia Expert Forum (EFOR). Banii pentru PNDL sunt gestionaţi de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), dar achiziţiile se realizează la nivel local, de către primării şi consilii judeţene. Programul acoperă investiţii în infrastructură locală, drumuri, alimentare cu apă, staţii de epurare, canalizare, construcţie de baze sportive sau modernizare şi construire de clădiri publice. Între 2013 şi iunie 2016, prin PNDL s-au rulat peste 5,7 miliarde lei, din care 4,4 miliarde lei au ajuns la comune. Potrivit EFOR, în anii trecuţi distribuţia acestor fonduri era predispusă la clientelism politic practicat de toate partidele, iar în perioada 2012-2016 un primar de la putere avea şansa de două ori mai mare să ia bani decât unul de la opoziţie - sau chiar de trei ori în perioada 2007-2008. Raportul lansat de Asociaţia Expert Forum arată că în fiecare an, în judeţe precum Caraş-Severin, Gorj, Iaşi, Timiş sau Teleorman, aproape 50% din contracte sunt câştigate de 5-6 firme din 40-50 de competitori. Un număr semnificativ dintre acestea au probleme penale, au legături politice, de prietenie sau de familie cu primari, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri locali, parlamentari sau lideri ai partidelor de la nivel local sau central. “Legăturile sunt în multe cazuri de partid, însă tind să fie mai degrabă construite în jurul relaţiilor de putere locale. Aşadar, sunt patroni de firme care donează la mai multe partide, sunt traseişti politici sau au legături de familie cu persoane din alte partide”, se mai arată în concluziile raportului.Asociţia Expert Forum mai arată că unele dintre firme sunt conduse în acte de administratori care nu au o imagine publică vizibilă, dar în realitate sunt dirijate de oameni politici. În câteva cazuri, proprietarii reali nu au făcut eforturi prea mari să se camufleze şi au făcut afaceri direct cu firmele lor.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.