Economic

International Wine Contest Bucharest a debutat ieri la Focşani

Mihai Boicu
26 mai 2016 2013 vizualizări
Aproape 1.500 de probe, din 33 de ţări participă la această competiţie de vinuri, care are loc pentru prima dată la Focşani. La concurs participă producători din toată lumea u organizatorii spun că ”Vrancea trebuie să fie pregătită de scrus” şi că se pot câştiga mulţi bani din turismul într-o zonă viticolă.

Concursul de vinuri International Wine Contest Bucharest (IWCB) a început ieri la Focşani, în premieră pentru această competiţie de vinuri. Cea de-a XIII-a ediţie este organizată la iniţiativa Oficiului National al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV), instituţie aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de către ASER Wineconsulting, în parteneriat cu Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV). La ediţia din acest an s-au înscris în concurs 1.495 de probe,dintre care 48% (717 probe) provin din România, iar restul de 778 probe sunt dinafara ţarii noastre. În total, anul acesta, 33 de ţări au înscris probe în acest concurs. În ceea ce priveşte juraţii care vor stabili câştigătorii, 22 sunt străini, iar 15 sunt din România. Este prima dată când concursul devine itinerant, aceasta fiind principala noutate a competiţiei. Faptul că IWCB are loc în Vrancea nu este întâmplător, deoarece pe lângă faptul că judeţul nostru este cel mai mare bazin viticol al ţării, Consiliul Judeţean Vrancea a alocat o sumă mare pentru organizare, nu mai puţin de 500.000 lei şi l-a promovat pe Cristi Misăilă, candidatul PSD pentru funcţia de primar.

Un concurs ambiţios

Cătălin Pădurariu, directorul IWCB, a arătat că participarea din acest an este un record şi că s-au depăşit alte concursuri din străinătate. ”Noi avem aproape 1.500 de probe şi o reprezentare de 33 de ţări. Sunt multe premiere la ediţia din acest an. Una dintre ele şi cea mai importantă este că am declanşat această rută itinerantă şi Focşaniul a putut să fie gazdă. Nu este simplu să faci o astfel de mutare de logistică de la mutatul probelor, de la adusul juraţilor din străinătate. Avem invitaţi de peste ocean, din Noua Zeelandă, din Statele Unite şi din Europa. I-am adus la Bucureşti, după care i-am mutat la Focşani. E o infrastructura hotelieră în Focşani, cu Odobeştiul, care a permis cazarea lor dar e şi un semn de întrebare sau un punct de gândire pentru cei care fac agenda de dezvoltare a oraşului, pentru că trebuie să şi fim pregătiţi pentru succes. Ori din punctul ăsta de vedere discursul nostru principal a fost ca prin IWCB să atragem atenţia asupra potenţialului oeno-turistic”, a declarat Cătălin Pădurariu. Acesta a arăta că, din experienţa altor ţări, se poate câştiga foarte mult din vânzarea vinurilor către turişti. ”Profilul de wine turist este unul care apreciază şi produsele locale, care apreciază produsele culturale şi care face cumpărături pe loc. Deci el îşi comandă aici vinuri şi practic se face un export nou către ţara lui de destinaţie care nu înseamnă investiţie în logistică sau în piaţă”, a mai declarat Cătălin Pădurariu, directorul International Wine Contest Bucharest. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.