Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE:Fermierii încep lupta pentru un pot de 541 milioane euro

Ziarul de Vrancea
28 apr 2016 740 vizualizări
Fondurile sunt oferite pentru investiţii în exploataţii agricole, pentru instalarea tinerilor fermieri şi pentru dezvoltarea fermelor mici

Persoanele care doresc să dezvolte afaceri în agricultură pot depune de joi cereri pentru finanţări europene nerambursabile, pană la 31 octombrie, bugetul total pe capitolele deschise fiind de 541 milioane euro. Proiectele incluse în program acoperă investiţii în exploataţii agricole, pentru instalarea tinerilor fermieri şi pentru dezvoltarea fermelor mici. În acest an se deschid pentru prima dată două submăsuri, respectiv cea de "Sprijin pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul agricol" şi cea pentru "Sprijin pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul pomicol". Pentru aceste două submăsuri, sesiunea de depunere se desfăşoară între 28 aprilie-31 iulie 2016, a anunţat joi Ministerul Agriculturii. "Suntem pregătiţi să venim în întampinarea celor ce vor finanţare. Am făcut numeroase simplificări şi am reglat multe lucruri pentru ca procesul de depunere să fie mult mai eficient. Este doar o primă etapă, urmand să deschidem în cel mai scurt timp şi sesiunile pentru alte submăsuri", a decalarat Andras Szakal, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

ASF a caştigat procesul cu Constantin Buzoianu, fost preşedinte CSA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a caştigat pe fond peste 60% din litigiile de muncă în care este implicată, o parte dintre ele fiind deschise de foşti angajaţi ai CNVM, CSA şi CSSPP. Astfel, ASF a caştigat definitiv procesul cu Constantin Buzoianu, fost preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) în perioada 2011 – 2012, Curtea de Apel Bucureşti respingand ca nefondat apelul formulat de acesta în dosarul în care pretindea peste 1,5 milioane de lei drept compensaţii pentru încetarea mandatului înainte de termen. Verdictul final în acest litigiu vine după ce, în luna decembrie a anului trecut, Tudor Baltă, fost vicepreşedinte al CSA, a pierdut definitiv procesul cu ASF pentru o pretenţie similară de peste un milion de lei. Totodată, ASF a caştigat definitiv procesele intentate de Dragoş Mihalache şi Cristian Toma – foşti membri CSSPP, şi respectiv de Mihaela Gunata şi Valentin Halichias – foşti asistenţi cabinet membri CSA. Alţi 11 foşti membri ai structurilor de conducere, din vechile autorităţi de supraveghere a asigurărilor, pieţei de capital şi pieţei pensiilor private (CSA - Angela Toncescu, Claudian Frunzulică; CNVM – Gabriela Anghelache, Lorand Kralik, Gheorghe Albu, Alexe Gavrilă, Dorina Mihăilescu, Bogdan Chetreanu, Ștefania Ferencz, Cătălina Sava; CSSPP – Vladimir Soare) sunt în litigiu cu ASF, pretinzand compensaţii pentru încetarea mandatelor în sumă totală de peste 15,5 milioane de lei. În urma comasării celor trei foste autorităţi, ASF este parte în 125 de litigii de muncă, dintre care 29 au ca obiect pretenţii salariale solicitate de către foşti membri sau salariaţi CNVM, CSA, CSSPP, iar 96 au ca obiect recuperarea unor sume rezultate din actele de control ale Curţii de Conturi. În urma procesului de restructurare a ASF, din perioada 2014-2015, au părăsit instituţia circa 150 de salariaţi. Astfel, au rezultat 12 litigii de muncă, dintre care 8 litigii au fost caştigate în primă instanţă, pană la acest moment. În total, ASF a înregistrat 153 de dosare de litigii de muncă, dintre care 98 caştigate pe fond, 10 caştigate în mod definitiv, 4 pierdute definitiv, 30 pe rol şi 11 suspendate.

Legea dării în plată a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat ieri că a promulgat legea dării în plată. Şeful statului a precizat că, iniţial, a cerut Parlamentului reexaminarea legii dării în plată, iar ulterior a constat că Legislativul a ţinut cont de observaţiile sale şi a decis să promulge actul normativ. Legea dării în plată a fost adoptată, miercuri, 13 aprilie, de Camera Deputaţilor, for decizional, cu o majoritate de 207 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere. Deputaţii au stabilit astfel că legea privind darea în plată nu se va aplica programului Prima Casă şi au majorat plafonul creditelor care intră sub incidenţa acestui act normativ de la 150.000 la 250.000 de euro. De asemenea, deputaţii au stabilit că legea se va aplica şi celor care sunt în proces de executare silită.

Rata creditelor neperformante a urcat uşor pană la 13,68%

Rata creditelor neperformante afişa la finele lunii februarie 13,68%, potrivit noilor reglementări ale Asociaţiei Bancare Europene, în creştere de la 13,57% în luna precedentă. Astfel, rata creditelor neperformante, adică restanţele mai mari de 90 de zile şi pentru care s-au iniţiat acţiuni de recuperare, a înregistrat prima creştere lunară din august 2015. Spre comparaţie, în luna februarie a anului trecut, rata creditelor neperformante (NPL-uri) era de 20%, arată datele BNR. Banca le-a solicitat băncilor comerciale în prima jumătate a anului 2014 să-şi cureţe bilanţurile de credite neperformante, iar astfel bancherii au fost puşi în situaţia de a constitui provizioane suplimentare pentru a pune în aplicare recomandările băncii centrale. Ulterior, pe piaţă au avut loc anul trecut mai multe tranzacţii de vanzări de credite neperformante.

Se anunţă vremuri bune pentru constructori

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a înregistrat o creştere de 1,4% în primul trimestru al acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit datelor comunícate de Institutul Naţional de Statistică (INS). "În primul trimestru s-au eliberat 7277 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 1,4% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia (plus 90 autorizaţii), Vest (plus 79), Sud-Vest Oltenia (plus 56), Nord-Vest (plus 20) şi Nord-Est (plus 17). Scăderi mai importante a numărului de autorizaţii eliberate pentru construirea de clădiri rezidenţiale au fost în regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-104 autorizaţii)şi Sud-Est (-56)", arată datele INS. În luna martie 2016, s-au eliberat 3339 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 33,1% faţă de luna februarie 2016 şi cu 2,6% faţă de luna martie 2015.

Economia Romaniei ar putea creşte cu 4,2% în 2016

Economia Romaniei ar putea creşte cu 4,2% în 2016 şi 4,3% în 2017, cu un deficit bugetar în intensificare la 2,95% din PIB în acest an, şi în atenuare la 2,9% din PIB anul viitor, potrivit Programului de Convergenţă 2016 aprobat ieri de Guvern. “Prin actuala planificare bugetară naţională estimăm că deficitul bugetar nu va depăşi rata de referinţă de 3% din PIB în 2016 şi 2017 şi că va reveni pe o traiectorie descrescătoare în 2018-2019. De asemenea, se aşteaptă devierea de la ţinta privind obiectivul pe termen mediu în 2016 şi 2017, ca urmare a măsurilor din noul Cod fiscal şi a majorărilor salariale aprobate în cursul anului 2015. Din 2018, această tendinţă se va schimba”, se arată în raport.

Banca Transilvania a raportat un profit net de 229 milioane lei

Banca Transilvania a raportat pentru primul trimestru un profit net de 229 milioane de lei, mai mare cu 51% faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Adunarea Generală a Acţionarilor Băncii Transilvania, din 27 aprilie, a aprobat majorarea capitalului social al băncii cu suma de 620 mil. lei prin emisiunea a 620 mil. lei noi acţiuni cu valoare nominală de 1 leu/acţiune. Operaţiunea se va realiza prin încorporarea rezervelor constituite din profitul net al anului 2015, în beneficiul acţionarilor înregistraţi în Registrul Acţionarilor ţinut de Depozitarul Central la data de înregistrare 31 mai 2016. Activele Băncii Transilvania sunt de 46 miliarde lei, din care creditele nete reprezintă 25 miliarde lei, în creştere cu 1,5% faţă de soldul creditelor nete la sfarşit de 2015. În primul trimestru al acestui an au fost acordate aproape 35.000 de credite noi, în valoare totală de peste 1.377 milioane lei, beneficiari fiind companii şi persoane fizice.







































În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.