Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Sfaturile FMI cu privire la piaţa muncii, criticate dur

Ziarul de Vrancea
7 feb 2016 605 vizualizări
Romania a fost în prima linie a atacurilor Troicii FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană cu privire la drepturile lucrătorilor, iar sfaturile cu privire la piaţa muncii ale FMI au subminat democraţia, a declarat într-un interviu pentru AGERPRES Sharan Burrow, secretar general al Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor (International Trade Union Confederation - ITUC)

 Potrivit acesteia, în 2011, Guvernul roman, "împins" de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, a slăbit dramatic legislaţia muncii, cu consecinţe grave atat pentru sindicate cat şi pentru patronate. De asemenea, Sharan Burrow a precizat că Indicele ITUC Global al Drepturilor pe 2015 clasează Romania pe locul 4 pe o scară de 5 şi constată încălcări sistematice ale drepturilor angajaţilor.

Un grup de investitori chinezi va cumpăra Bursa de la Chicago

Chicago Stock Exchange Inc, una dintre cele mai vechi burse din SUA, a anunţat că va fi achiziţionată de un grup de investitori conduşi de Chongqing Casin Enterprise Group din China, transmit AP şi Reuters. Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii şi ar urma să se încheie în a doua jumătate a anului, în funcţie de obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare. "Împreună, avem ocazia unică de a ajuta la dezvoltarea pieţelor financiare din China pe termen lung şi să aducem companiile chineze care se dezvoltă rapid către investitorii americani", a afirmat preşedintele Chongqing Casin, Shengju Lu. Chongqing Casin Enterprise Group, o firmă privată înfiinţată în 1997, se concentrează pe investiţii în sectorul imobiliar şi financiar. Bursa de la Chicago a fost înfiinţată în 1882 şi este condusă de John Kerin, care îşi va păstra funcţia. John Kerin a afirmat că în urma tranzacţiei compania va obţine resurse suplimentare pentru a lansa noul său produs, CHX Snap, în primăvara acestui an.

Blue Air mai deschide un front de luptă cu Tarom

Compania aeriană Blue Air va introduce, din luna iunie, cursa Cluj-Napoca - Bucureşti, cu o frecvenţă de patru zboruri pe săptămană, preţul biletelor pornind de la 89,99 lei. Potrivit unui comunicat transmis, ieri, de Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj, zborurile de la Cluj-Napoca vor fi operate după-amiaza, iar cele retur de la Bucureşti în cursul dimineţii. ”Începand cu data de 3 iunie, operatorul aerian Blue Air va opera zboruri pe ruta internă Bucureşti – Cluj-Napoca – Bucureşti, în zilele de luni, marţi, vineri şi sambătă. Zborurile de la Cluj-Napoca spre Bucureşti vor avea loc după-amiaza, iar cele de retur în cursul dimineţii”, se arată în comunicat. Pe site-ul companiei Blue Air apare informaţia potrivit căreia preţul unei bilet porneşte de la 89,99 de lei. De asemenea, începand cu 23 mai, compania aeriană Lufthansa va suplimenta numărul zborurilor pe ruta Cluj-Napoca – München – Cluj-Napoca cu un număr de cinci frecvenţe/săptămană, faţă de programul de operare actual, aferent sezonului de iarnă. Ruta va fi operată în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri. În septembrie anul trecut, compania aeriană low-cost Blue Air anunţa că va lua, prin leasing financiar, cinci aeronave, urmand ca pană în martie 2016 flota companiei să ajungă la 20 de aeronave, şi anunţa lansarea a 23 de rute noi. Tot atunci, compania estima că cifra de afaceri va atinge 200 milioane euro, iar numărul pasagerilor va depăşi două milioane. Compania a realizat, în 2014, afaceri de 140 milioane euro şi a transportat 1,5 milioane pasageri.

Primăria Capitalei are alocat un buget de 4,1 miliarde de lei

Primăria Capitalei are alocat pentru anul în curs un buget de 4,1 miliarde de lei, din care peste un miliard de lei vor fi alocaţi pentru subvenţiie RADET şi RATB, conform proiectului de buget aflat în dezbatere publică.Din totalul veniturilor, trei miliarde de lei reprezintă bugetul total de cheltuieli şi investiţii ale direcţiilor din subordinea Primăriei Capitalei, iar 1,1 miliarde de lei reprezintă bugetul total de cheltuieli şi investiţii ale unităţilor din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti Pentru anul 2016, din totalul de 3.011.927.000 lei, Primăria Capitalei va aloca 1.783.534.000 pentru cheltuieli curente şi 1.228.393.000 lei pentru investiţii. Municipalitatea va cheltui în acest an peste un miliard de lei pentru subvenţiile RADET (554 milioane lei) şi RATB (505 milioane de lei). De asemenea, 123.583.000 milioane lei vor fi alocate pentru serviciul de iluminat public al oraşului, 61.160.000 lei vor fi alocate pentru servicii de salubritate si igienizare, în timp ce aproximativ 45 milioane de lei reprezintă rate pentru datoria publică către bugetul de stat.

Olteanu: Prima Casă trebuie exceptată din legea dării în plată

Programul Prima Casă trebuie exceptat din legea dării în plată, întrucat ar afecta disproporţionat tinerii, iar BNR nu anticipează că la bănci vor ajunge multe apartamente, dar acestea vor fi obligate oricum să facă provizioane, a declarat viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu. "Nu ne aşteptăm, în mod special, să existe foarte multe dări în plată. (...) Consecinţele bilanţiere asupra băncilor nu se produc în momentul dării în plată, ele se produc în momentul adoptării legislaţiei, pentru că băncile sunt reglementate prudenţial, printr-o directivă europeană, care obligă instituţiile de credit să provizioneze la momentul la care un credit nu mai are garanţiile necesare. Consecinţele legii în actuala formă nu s-ar vedea la momentul la care un debitor s-ar duce să ceară darea în plată, ci se vor vedea la momentul adoptării legii", a declarat viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu. Cerinţele mai restrictive privind creditul ipotecar pot duce la un blocaj al pieţei, a spus el. Băncile ar putea cere aducerea de garanţii imobiliare suplimentare, iar garanţiile personale nu vor putea fi solicitate, pentru că nu mai pot fi luate în calcul, fiind revocabile de către debitor. "Nu se acceptă garanţii revocabile. Băncile sunt obligate să mărească avansul, în măsura în care instrumentul acesta al dării în plată va fi reglementat astfel. Există probabilitatea ca pe piaţa liberă a creditului, un număr mai mic de persoane să se califice pentru împrumut, dacă este adoptată legea în forma actuală", a afirmat el.

Dacia măreşte salariile angajaţilor cu 5%

Salariul de bază al angajaţilor Dacia va creşte cu 5%, la nivel de operatori, iar angajaţii vor primi o primă de 1.430 lei brut pentru rezultatele din 2015, măsurile fiind convenite vineri de administraţie cu sindicatele uzinei în negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă. "Administraţia Automobile Dacia şi Sindicatul Autoturisme Dacia au încheiat negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă. Părţile au convenit creşterea cu 150 de lei (5%) a salariului de bază brut la nivel de operatori. În plus, toţi angajaţii vor primi o primă pentru rezultatul anului 2015, în valoare de 1.430 lei brut, acordată în luna mai", a anunţat compania. Constructorul auto menţionează că salariul operatorilor de la Dacia este de aproape trei ori mai mare decat la sfarşitul anului 2007 şi, în 2015, a fost aproape dublu faţă de salariul mediu realizat la nivelul economiei naţionale."Muncitori din ţări precum Polonia, Slovacia şi Cehia au salarii medii realizate, la nivelul economiei, similare cu cele ale operatorilor de la Dacia. Salariul mediu brut realizat la sfarşitul anului 2015 a fost de 4.700 lei, incluzand salariul de bază, vechime/sporuri, ore suplimentare şi prime. În plus faţă de salariu, angajaţii beneficiază de prime de Paşti, de Crăciun şi de vacanţă (care, în total, reprezintă încă un salariu mediu realizat pe an), masă caldă, bonuri de masă, tichete cadou, transport subvenţionat, asigurare de sănătate, bilete de odihnă şi tratament şi alte ajutoare", notează compania.






















În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.