Economic

Ruşinos: România, pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru cercetare

Ziarul de Vrancea
1 dec 2015 690 vizualizări
Finlanda, Suedia şi Danemarca sunt statele care investesc cel mai mult în cercetare la nivel european

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europene în privinţa ponderii cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare în PIB, de numai 0,38%, valori de sub 1% fiind înregistrate şi în state ca Grecia, Bulgaria şi Polonia, potrivit datelor Eurostat.
În 2014, cel mai ridicat nivel al ponderii cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare în PIB a fost înregistrat în Finlanda (3,17%), urmată de Suedia (3,16%) şi Danemarca (3,08%). Austria alocă 2,99% pentru aceste cheltuieli, Germania 2,84%, Belgia 2,46%, Slovenia 2,39%, iar Franţa 2,26%.
La polul opus se află România, cu doar 0,38% din PIB alocat cercetării şi dezvoltării, alte state cu un nivel de sub 1% al acestor cheltuieli fiind Cipru (0,47%), Letonia (0,68%), Croaţia (0,79%), Bulgaria (0,8%), Grecia (0,83%), Bulgaria (0,8%), Grecia (0,83%), Malta (0,85%), Slovacia (0,89%) şi Polonia (0,94%).
Comparativ cu 2004, ponderea în PIB a cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare a crescut în 23 de state membre, a scăzut în Croaţia, Luxemburg, Finlanda şi Suedia şi a rămas stabilă în România.
În 2014, statele UE au cheltuit în total circa 283 miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare, iar ponderea în PIB-ul Uniunii a fost de 2,03%, la fel ca în 2013. În urmă cu 10 ani, ponderea în PIB-ul UE era de 1,76%.
Comparativ cu alte economii mari, ponderea cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare în PIB-ul UE este mult mai mică decât în Coreea de Sud (4,15% în 2013) şi Japonia (3,47% în 2013) şi mai mică decât în SUA (2,81% în 2012), dar egală cu cea din China (2,08%) în 2013) şi mai mare faţă de Rusia (1,15%).



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.