Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Legea amnistiei fiscale a intrat în vigoare

Ziarul de Vrancea
31 iul 2015 885 vizualizări
Sunt anulate datorii pentru CASS şi drepturi autor

Legea amnistiei fiscale a intrat în vigoare vineri, astfel că o serie de obligaţii fiscale care fost stabilite abuziv de Fisc vor fi anulate,precum şi cele provenite din reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă sau din stabilirea de contribuţii de sănătate pentru venituri mici. Proiectul prevede anularea unor obligaţii fiscale stabilite în mod abuziv de către organele fiscale, fiind legat de reîncadrarea activităţii independente în activitate dependentă, în mod abuziv. Actul normativ se referă şi la anularea obligaţiilor fiscale ale salariaţiilor care au primit indemnizaţii de delegare, cum ar fi diurnele, pe care organele fiscale le-au considerat salarii. Totodată, vizează persoanele care au obţinut venituri sub nivelul salariului minim pe economie şi au fost obligate să plătească contribuţii de sănătate la nivelul salariului minim pe economie. O altă modificare se referă la persoanele fizice autorizate care au depăşit plafonul de venituri şi trebuia să se declare ca plătitor de TVA. Legea a fost aprobată de Camera Deputaţilor, for decizional, în 24 iunie, şi a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis aproape o lună mai tarziu, în 20 iulie. Astfel, obligaţiile de plată stabilite de ANAF în urma reîncadrării activităţilor independente în activităţi dependente pană la 1 iunie vor fi şterse. Guvernul a admis cã normele legislative nu au fost foarte clare în momentul în care unele activităţi au fost înregistrate ca independente, beneficiind de unele scutiri fiscale, în loc de dependente. Legea anulează obligaţiile fiscale rezultate în urma reîncadrării veniturilor din activităţi independente (PFA/PFI) şi în cazul reconsiderării unor venituri deductibile ca activităţi dependente, precum diurnele şoferilor de transport internaţional sau ale veniturilor celor recrutaţi ca agenţi de muncă temporară, obligaţii apărute pană la 1 iunie 2015 şi neachitate, inclusiv diferenţele de TVA aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală. Anul trecut erau înrregistrate 582.940 de persoane fizice autorizate (PFA) şi 58.211 de persoanele fizice independente active. ANAFa reîncadrat veniturile realizate din profesii libere practicate de PFA în diverse domenii, de liber profesionişti (medici, arhitecţi, experţi contabili, consultanţi fiscali, evaluatori, executori judecătoreşti, avocaţi) şi de unele persoane fizice care au încasat venituri pe drepturi de autor. Contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată de persoanele care aveau venituri extrasalariale foarte mici se anulează, după ce au fost numeroase cazuri de persoane la nivel naţional care au primit decizii de impunere cu sume de plată de peste 400 de lei pentru venituri de 1 leu sau 5 lei, provenite din dobanzi bancare pentru alocaţii sau din caştiguri aferente acţiunilor deţinute la SIF-uri. Potrivit actului normativ, nu vor mai plăti CASS retroactiv cei în cazul cărora baza lunară de calcul a contribuţiei de sănătate este mai mică decat salariul minim brut pe ţară aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 şi 31 decembrie 2014 şi neachitată pană la dată intrării în vigoare a legii, respectiv 31 iulie.

ING Bank: BNR va încerca să tempereze întărirea leului

Banca Naţională a Romaniei (BNR) va încerca să tempereze presiunile de întărire a leului, după ce moneda naţională s-a apreciat, iar cursul a coborat joi aproape de zona de confort a băncii centrale, estimează analişti ai ING Bank Romania. "Leul a caştigat joi 0,2% şi a încheiat ziua aproape de 4,4070 lei/euro. O creştere puternică a volumelor de tranzacţionare şi direcţia contrară regiunii sugerează un ordin comercial mare. Volumele au fost de peste două ori mai mari decat media zilnică din iulie. Interesul de vanzare pe euro/leu a dominat toată ziua, iar perechea a testat pentru puţin timp nivelul de confort al BNR de 4,40 lei/euro, dar nu a reuşit să treacă de acesta. Suntem de părere că banca centrală va încerca să tempereze presiunile de întărire a leului pe termen mediu pentru a evita presiuni suplimentare de scădere asupra inflaţiei, care va rămane negativă pană în iunie 2016, în estimarea noastră. Dacă interesul de vanzare s-a epuizat, credem că euro/leu ar trebui să se întoarcă în intervalul de 4,4100 - 4,4300 lei/euro în aşteptarea unei direcţii din partea ştirilor internaţionale", afirmă într-o notă către analişti şi investitori economistul şef al ING Bank Romania, Ciprian Dascalu. Cursul de schimb anunţat de BNR a scăzut, joi, cu 1,17 bani, la 4,4075 lei/euro. Rata de referinţă a coborat pe parcursul acestui an doar pentru o zi sub pragul de 4,4 lei/euro, pe 9 aprilie, cand BNR a anunţat un curs de 4,3965 lei/euro. Preţurile de consum au scăzut în iunie cu aproape 3% faţă de mai, pe fondul reducerii TVA la alimente şi băuturi la 9% de la 1 iunie, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns în teritoriu negativ, la -1,6%, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, influenţată de ieftinirea alimentelor cu 6,4%, potrivit datelor INS. BNR estimează pentru finele acestui an o rată anuală a inflaţiei de 0,2%, în coborare de la 2,1% ca urmare a reducerii TVA la 9% de la 1 iunie, în lunile de vară şi toamnă scăzand spre minus 1%, în timp ce pentru decembrie 2016 proiecţia a fost revizuită de la 2,4% la 1,9%.

Ministrul Finanţelor se laudă cu încasări mai mari după reducerea TVA

Impactul introducerii TVA redusă la alimente de 9% de la 1 iunie a fost unul pozitiv, cu un plus de 400 milioane de lei la bugetul statului, deşi Guvernul prognoza un impact negativ pe prima lună de aplicare de 500 milioane lei, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. "Impactul prognozat pe iunie al introducerii cotei TVA de 9% la alimente era unul negativ de 500 milioane de lei. Nu numai că datele arată o apropiere, dar avem un plus de 400 milioane de lei, deci per total avem 900 milioane de lei. Deci măsura a fost binevenită şi nu este niciun dubiu ca şi celelalte măsuri din Codul Fiscal vor avea efect. Nu numai că am acoperit gaura prognozată de 500 milioane lei, dar avem şi un plus de 400 milioane lei", a afirmat Teodorovici într-o conferinţă de presă. El a arătat că situaţia efectivă a impactului va fi publicată pe 3 august. Raportat la iunie 2014, bugetul a atras 60 milioane de lei în plus în urma introducerii TVA reduse de 9%. "Este prima lună de aplicare (iunie - n.r.), am început cu dreptul, este o creştere substanţială. Nu avem motive să credem că acest lucru nu va continua. Abordarea mea este una pozitivă referitor la celelalte măsuri din Codul Fiscal. Nu am motive să cred că celelalte măsuri nu vor avea impactul prognozat pentru 2016", a punctat ministrul.

Plafon mai mare pentru conversia creditelor în valută

Proiectul de lege pentru conversia creditelor imobiliare din valută în lei, întocmit după apariţia crizei francilor elveţieni, suportă extinderea plafonului garanţiilor acordate de stat,de 1 miliard lei în varianta actuală, în funcţie de necesităţile pieţei,urmand să fie eliminate anumite restricţii "Am discutat ieri (joi - n.r.) cu reprezentanţii celor cu credite în franci elveţieni, am avut o discuţie foarte bună, a rămas să facă danşii propunerile scrise de modificare a proiectului de conversie a creditelor în valută şi urmează să fie discutat cu băncile şi BNR, să publicăm proiectul pe site-ul ministerului apoi", a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. El a punctat că în cadrul discuţiilor s-a stabilit eliminarea plafonului maximal de venituri pentru ca un client să fie admis la conversie, de 3.000 de lei net, precum şi cel al soldului rămas după aplicarea discountului de către bancă, stabilit iniţial la 300.000 de lei.  Teodorovici a adăugat că rămane de stabilit nivelul discountului, de 15% în proiectul întocmit de fostul ministrul Darius Valcov, însă reprezentanţii debitorilor în franci elveţieni au propus o reducere de 25%. "Trebuie să vedem care va fi nivelul discountului, astfel încat să fie şi băncile interesate să participe la program, avand în vedere că este opţional, nu obligatoriu", a mai spus ministrul. El a menţionat că, pentru început, programul se va derula cu un plafon al garanţiilor acordate de stat de 1 miliard de lei, însă acesta ar putea fi suplimentat în funcţie de necesităţi. Proiectul include valutele care s-au apreciat cu peste 50% faţă de leu de la momentul acordării creditului, iar programul are o perioadă de un an. Potrtivit estimărilor Asociaţiei Unilizatorilor Romania de Servicii Financiare (AURSF), plafonul de garantare de 1 miliard de lei va face să poată beneficia de program între 7.000 şi 15.000 de consumatori, în condiţiile în care numărul debitorilor cu credite în franci elveţieni ajunge la circa 100.000, la care se adaugă şi debitorii în alte valute.

Avem sau nu avem acord cu partenerii internaţionali?

Romania se află în continuare în acord cu Comisia Europeană şi Fondul Moneter Internaţional, deşi există anumite nemulţumiri, afirmă ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, contrazicandu-l pe vicepreşedintele CE Valdis Dombrovskis, care a declarat pe 14 iulie că acordul este "deraiat". "Întotdeauna relaţia cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială va fi una de respect reciproc, zic eu una normală. Acum, că sunt situaţii în care sunt divergenţe sau diferenţe de opinii între un guvern sau altul este ceea ce se întamplă în toate statele membre din Europa, nu numai în cazul Romaniei. Dar pas cu pas. şi mă bucur că la această rectificare (rectificarea bugetară aprobată marţi de Guvern – n.r.) am primit din partea Fondului o apreciere pozitivă, colegii mei au avut discuţii şi cu Fondul şi cu Comisia Europeană înainte de rectificare şi au fost unele foarte constructive şi pozitive", a declarat Teodorovici într-o conferinţă de presă, fiind întrebat de jurnalişti cum mai este relaţia Romaniei cu partenerii internaţionali. El a arătat că acordul cu instituţiile financiare internaţionale se termină în septembrie, aşa cum a fost planificat.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.