Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: VW a depăşit Toyota în primul semestru

Ziarul de Vrancea
28 iul 2015 1027 vizualizări
Volkswagen a depăşit Toyota în primul semestru ca cel mai mare producător auto în funcţie de vanzări, fiind posibil ca grupul german să îşi îndeplinească obiectivul de a deveni lider mondial cu trei ani mai devreme decat planificase, relatează Bloomberg.

Toyota a anunţat marţi că a vandut 5,02 milioane de vehicule într-o perioadă de şase luni încheiată în iunie, sub livrările de 5,04 milioane de vehicule raportate de VW în această lună. Vanzările Toyota au scăzut cu 1,5% în primele şase luni ale anului, iar cele ale VW cu 0,5%. Livrările VW pe piaţa europeană au crescut atat pe piaţa germană cat şi pe cea a Europei Occidentale cu peste 6%. Volkswagen a profitat de creşterea cererii în Europei, care a compensat încetinirea înregistrată de piaţa chineză, cea mai mare a grupului. "Cursa dintre Toyota şi VW va fi foarte stransă. Pentru aceste companii, profitabilitatea este mai importantă decat vvolumul", a declarat Koji Endo, analist în domeniul auto la Advanced Research Japan. Piaţa auto globală a înregistrat creştere din 2009, dar în prezent piaţa chineză stagnează, cererea în Rusia s-a prăbuşit, iar în unele regiuni din Asia de Sud-Est şi America Latină încetineşte.


Voucherele de vacanţă vor fi acordate atat pe hartie cat şi electronic
u valoarea tichetelor de vacanţă nu va putea depăşi şase salarii minime brute pe economie

Angajaţii din sectorul bugetar şi cel privat vor putea primi vouchere de vacanţă pe suport de hartie sau electronic, cu o valoare care nu poate depăşi şase salarii minime brute pe economie, şi acestea se pot utiliza doar în unităţile turistice licenţiate de către Autoritatea Naţională pentru Turism. Potrivit noilor reglementări, pot fi acordate vouchere de vacanţă atat pe suport hartie, cat şi pe suport electronic, decizie ce va putea fi luată de către angajatori împreună cu organizaţiile sindicale sau cu reprezentanţii beneficiarilor. În cazul personalului contractual şi funcţionarilor publici din instituţiile bugetare, regulile de acordare a voucherelor de vacanţă se stabilesc potrivit prevederilor în vigoare. Pentru instituţiile publice, voucherele de vacanţă se acordă în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale. Valoarea voucherelor de vacanţă emise pe suport hartie, respectiv electronic, nu poate depăşi, într-un an calendaristic, contravaloarea a şase salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată pentru fiecare salariat, limită stabilită prin Ordonanţa 8/2014. Potrivit normelor de aplicare, voucherul de vacanţă are o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii atat pe suport hartie, cat şi pe suport electronic, cu precizarea însă că perioada de valabilitate a suportului electronic nu este limitată la un an. Beneficiarii au dreptul să îşi aleagă unitatea de la care achiziţionează servicii turistice, însă numai dintre cele afiliate care deţin licenţă de turism sau certificat de clasificare emise de Autoritatea Naţională pentru Turism. Pe site-ul acestei instituţii va fi postată lista unităţilor turistice autorizate. Beneficiarii pot utiliza voucherele de vacanţă pe baza actului de identitate. Este interzisă comercializarea voucherelor de vacanţă în schimbul unor sume de bani şi/sau altor bunuri/servicii. Voucherul de vacanţă tipărit sau suportul electornic pe care este acordat acest drept trebuie să aibă înscrise sau stocate următoarele elemente obligatorii: emitentul şi datele de identificare, angajatorul şi datele sale de identificare, numele, prenumele şi codul numeric personal ale beneficiarului care este în drept să utilizeze voucherul de vacanţă, interdicţia de a utiliza voucherul de vacanţă în alte locuri decat unităţile afiliate, numărul de identificare, unic la nivel de emitent, al suportului electronic, perioada de valabilitate a suportului electronic, elemente de siguranţă a suportului electronic (PIN, CIP) şi elemente de identitate vizuală ale brandului de turism al Romaniei. Suportul electronic pe care sunt stocate voucherele de vacanţă poate fi alimentat exclusiv cu valoarea nominală a acestora. Este interzis ca suportul electronic pe care sunt stocate voucherele de vacanţă să permită retragerea de numerar sau plăţi către alte unităţi decat cele afiliate, conform legii.

Companiile din energia verde cer sistarea acreditărilor pentru centrale noi

Asociaţiile şi patronatele din industria energiei regenerabile au transmis Guvernului, Ministerului Energiei şi ANRE o scrisoare în care cer modificarea cotei obligatorii de energie electrică susţinută prin mecanismul certificatelor verzi şi sistarea temporară a acreditărilor pentru centrale noi. Organizaţiile RWEA, PATRES, RPIA şi ARmHE cer autorităţilor să găsească "acel punct de echilibru unde interesul consumatorului converge cu interesul producătorului", astfel încat industria să nu intre în colaps. Alte cerere vizează sistarea temporară a acreditărilor pentru centrale noi, indiferent de capacitate, care ar urma să beneficieze de certificate verzi, începand cu data de 1 septembrie, cu excepţia proiectelor pentru care au fost obţinute fonduri nerambursabile, respectiv cele care sunt în faze avansate de finalizare a investiţiilor şi a celor licenţiate, pentru a permite autorităţilor şi industriei regenerabile să identifice măsurile necesare pentru a stabiliza sistemul de sprijin prin certificate verzi, nefuncţional în prezent. "În încercarea de a proteja în mod legitim consumatorul final, autorităţile romane ezită să facă ceea ce toate celelalte Guverne au făcut în situaţii similare, respectiv să suspende accesul la schema de suport pentru noile proiecte pană la identificarea unor soluţii de finanţare viabile. În sens contrar, autorităţile împing cu bună ştiinţa investitorii existenţi dar şi pe cei noi din industria surselor de energie regenerabilă spre faliment, generand un fenomen cu efect de bumerang ce va avea în final un impact negativ asupra cetăţenilor. Rezultatul va fi creşterea iminentă a preţului energiei, care a scăzut semnificativ datorita aportului energiei regenerabile", arată organizaţiile, într-un comunicat. Companiile din domeniul energiei regenerabile au investit pană în prezent circa 7 miliarde de euro, unităţile însumand o putere instalată de aproximativ 5.000 MW.


Guvernul a extins numărul persoanelor care primesc alimente

Limitele de venituri din pensii şi indemnizaţii de şomaj eligibile pentru primirea ajutoarelor alimentare se măresc de la 400 de lei pe lună la 450 de lei şi, în plus, s-a adăugat şi o nouă categorie de benificiari, respectiv persoanele fără venituri, s-a decis, ieri, în şedinţa de guvern.Guvernul a adoptat o hotărare prin care se modifică o serie de prevederi din Programul Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014, astfel "se va extinde numărul beneficiarilor, întrucat limitele de venituri din pensii şi indemnizaţii de şomaj eligibile pentru primirea ajutoarelor alimentare vor fi modificate de la 400 lei/lună la 450 lei/lună", se arată în comuinactul Guvernului. În plus, se adaugă o nouă categorie de beneficiari pentru aceste ajutoare, respectiv persoanele fără venituri. În comunicat se specifică şi o serie de categorii de persoane care nu pot primi ajutoare alimentare, respectiv "persoane care satisfac stagiul militar, execută pedepse privative de libertate etc". Pe de altă parte, hotărarea stabileşte trecerea la baza de date oferită de autorităţile locale şi renunţarea la distribuţia pe bază de cupoane, precum şi procedurile pentru lichidarea stocurilor de ajutoare alimentare înregistrate la finalizarea distribuţiei pe lista de cupoane şi pe lista suplimentară. Totodată, actul normativ stabileşte "caracteristicile tehnice ale produselor alimentare care fac obiectul ajutoarelor alimentare şi dispune, prin direcţiile judeţene ale ANSVSA, efectuarea unor verificări ale produselor alimentare livrate de furnizori".  Nu în ultimul rand, actul normativ clarifică o serie de atribuţii ale instituţiilor publice centrale şi locale implicate în aplicarea şi derularea programului.

Preţurile petrolului se apropie de minimele ultimelor patru luni

Preţurile petrolului se apropie marţi de cele mai reduse niveluri din ultimele patru luni, influenţate de acţiunile chineze care au închis în declin pentru a treia şedinţă consecutiv, relatează MarketWatch. Indicele Shanghai Composite a închis marţi în declin cu 1,68%, după ce a fluctuat între o scădere de pană la 5% şi o creştere de 1%. Indicele a coborat cu 11% din februarie şi cu aproape 30% de la un maxim atins la jumătatea lunii iunie. Indicele Shenzhen Composite a scăzut cu 2,22%, după un declin de peste 6% în timpul şedinţei. Vanzările care au loc pe piaţa chineză sunt considerate un simptom al unor probleme economice mai mari care afectează China, care ar putea reduce cererea din partea unuia dintre cei mai mari consumatori de petrol din lume. "Asistăm la o scădere mare a acţiunilor într-o economie majoră, care afectează încrederea", a declarat Daniel Ang, analist în domeniul investiţiilor la Phillip Futures. Precauţia investitorilor în petrol a crescut în ultimele zile şi pe fondul aşteptărilor de creştere a producţiei Iranului. Contractele pentru petrolul cu livrare în septembrie sunt în scădere cu 1,22% la bursa americană Nymex, la 47,12 dolari pe baril, iar în timpul tranzacţiilor au atins cel mai redus nivel după luna martie. Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, este în declin cu 1,1%, la 52,86 dolari pe baril.

FMI şi Comisia Europeană au dat verde rectificării bugetare

Reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene au apreciat că rectificarea bugetară se încadrează în ţinta de deficit bugetar, a precizat, marţi, la începutul şedinţei de guvern, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a fost întrebat de premierul Victor Ponta în şedinţa de guvern de marţí despre discuţiile tehnice pe care acesta le-a purtat cu reprezentaţii FMI şi cei ai Comisiei Europene, discuţii despre care Teodorovici a spus că au fost "în regulă". "Au apreciat faptul că într-adevăr această rectificare se încadrează în ţinta asumată de 1.83, dar în suma absolută de 13 miliarde de RON, inclusiv poziţia Consiliului Fiscal este una pozitivă", a declarat ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

Grecia a reluat discuţiile la nivel tehnic cu creditorii

Reprezentanţii Greciei şi cei ai creditorilor internaţionali au început să discute, ieri, despre aspectele tehnice ale viitorului plan de asistenţă financiară, negocierile propriu-zise urmand să înceapă zilele următoare, informează site-ul agenţiei DPA. "În interesul tuturor părţilor, este important ca negocierile să aibă loc într-un ritm rapid şi să ţină cont de termenele-limită", a declarat Mahmood Pradhan, un oficial din cadrul Fondului Monetar Internaţional. FMI a avertizat într-un raport prezentat luni că situaţia din Grecia "rămane o sursă principală de incertitudine" pentru zona euro. Negocierile ar fi urmat să înceapă vineri la Atena pentru al treilea program de asistenţă financiară, dar au fost amanate cateva zile, din raţiuni organizatorice. Potrivit unui oficial UE, creditorii internaţionali caută un loc sigur pentru discuţii. Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămanerea Greciei în zona euro.










În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.