Economic

Instituţia care promovează Romania are telefoanele tăiate

Ziarul de Vrancea
22 apr 2015 609 vizualizări
Autoritatea Naţională pentru Turism nu mai are acces la serviciul de telefonie din 2 aprilie

Telefoanele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), instituţie care coordonează turismul romanesc şi care verifică şi clasifică hotelurile şi agenţiile de turism, au fost tăiate pe 2 aprilie, angajaţii acesteia neputand fi contactaţi, cu o săptămană înaintea deschiderii sezonului pe litoral.  Hotelierii şi agenţii de turism, dar şi reprezentanţii diverselor instituţii, care au încercat să ia în ultimele trei săptămani legătura cu ANT, nu au putut contacta reprezentanţii autorităţii nici pe telefoanele mobile de serviciu şi nici pe cele fixe ale direcţiilor din cadrul instituţiei.
 Persoanele care sună la orice număr de fix indicat in site-ul ANT (turism.gov.ro) aud mesajul: "Număr incorect". Nu pot fi apelate, printre altele, Direcţia Generală Control şi Autorizare Turism, Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism, Direcţia Management Brand, Direcţia Infrastructură Turistică, Direcţia de Dezvoltare Teritorială sau Compartimentul Economic, Achiziţii Publice şi Servicii Interne şi nici măcar cabinetulul preşedintelui ANT, Simona Man.
 Şi persoanele care au sunat în ultimele trei săptămani la telefoanele Compartimentului Comunicare, Relaţii Externe şi Protocol au fost întampinate cu mesajul robotului "număr incorect".
 Contactată pe telefonul mobil personal, Simona Man a declarat că telefoanele au fost întrerupte pentru că a expirat contractul semnat de ANT în urmă cu doi ani cu un operator de telefonie.
 "S-a încheiat acel contract şi acum am deschis procedurile pentru unul nou. Am avut o ofertă, dar a fost neconformă, iar acum s-au reluat procedurile, care sunt transparente şi vom ţine cont de cea mai bună ofertă. Celălalt contract a fost atribuit direct, din păcate, dar eu nu vreau să procedez aşa, ci să aleg oferta cea mai avantajoasă", a spus Man. Ea a confirmat că atat numerele fixe de telefon din toată instituţia, cat şi cele mobile de serviciu ale angajaţilor au fost tăiate, dar a menţionat că funcţionează un telverde. "Cu siguranţă că acest lucru afectează imaginea instituţiei, dar nu avem ce face. Dacă nu întrerupeam telefoanele la expirarea contractului s-ar fi considerat că favorizăm acel operator şi că avem o înţelegere cu el", a explicat şefa ANT. Potrivit surselor citate, nu pot contacta telefonic ANT nici companiile care participă la licitaţii, nici hotelierii si nici agenţiile de turism, dacă au nevoie de asistenţă sau dacă întampină probleme. "Ca imagine, este dezastruos ce se întamplă", au mai spus sursele. Potrivit aceloraşi surse, angajaţilor care se ocupă de autorizare şi control nu li se semnează de către conducerea instituţiei mandatele pentru a pleca în controale, pe motivul că "nu sunt bani". Din acest motiv, cu o săptămană înainte de deschiderea sezonului estival, autoritatea statului care se ocupă de turism nu a verificat dacă structurile de cazare de la mare sunt pregătite sau nu să primească turişti.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.