Economic

Germania suspendă temporar salariul minim pentru şoferii străini

Ziarul de Vrancea
30 ian 2015 962 vizualizări
Soferii străini care tranzitau teritoriul Germaniei trebuiau plătiţi cu minim 8,5 euro pe oră

Autorităţile germane au decis să suspende temporar impunerea salariului minim pentru şoferii străini, inclusiv romani, care tranzitează Germania pană cand se va stabili dacă noua lege privind salarizarea este conformă cu legislaţia europeană, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung. Potrivit sursei citate, ministrul german al Muncii, Andrea Nahles (SPD) a anunţat, ieri, după o întrevedere cu omologul polonez, Władysław Kosiniak-Kamysz, că Berlinul suspendă temporar impunerea salariului minim (de 8,5 euro pe oră) pentru şoferii străini care tranzitează teritoriul Germaniei pană la clarificarea unor aspecte ce ţin de respectarea legislaţiei europene. Andrea Nahles a declarat că aceasta măsură este "un semn al bunei vecinătăţi". "Acesta este un prim pas în direcţia cea bună", le-a spus ministrul polonez jurnaliştilor la Berlin, subliniind însă că Polonia aşteaptă mai mult. Frankfurter Allgemeine Zeitung notează că, potrivit datelor Guvernului de la Varşovia, o eventuală decizie de impunere a salariului minim german pentru transportatorii străini aflaţi în tranzit în Germania s-ar aplica pentru 1,8 milioane de şoferi polonezi. Germania a introdus, de la 1 ianuarie, salariul minim, în valoare brută de 8,5 euro pe oră, aplicat şi în cazul şoferilor profesionişti străni care efectuează operaţiuni de transport internaţional de marfă şi persoane către şi din Germania, cabotaj sau tranzit pe teritoriul ţării. Mai multe ţări membre UE (Polonia, Romania, Ungaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Marea Britanie) au sesizat Comisia Europeană după ce autorităţile germane au decis că noua lege privind instituirea unui salariu minim se aplică şi transportatorilor străini pe perioada tranzitării teritoriului Germaniei, a scris, săptămana trecută, site-ul polonez thenews.pl. Joi, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) a cerut Guvernului să solicite autorităţilor germane introducerea unui moratoriu pentru transportatorii romani privind aplicarea legii salariului minim din Germania. În prezent, serviciile Comisiei Europene (CE) au lansat o investigaţie detaliatã cu privire la noua lege germană şi sunt în curs de iniţiere, foarte curand, a procedurii de pre-infringement, a precizat UNTRR într-un comunicat. CE a solicitat autorităţilor germane clarificări în legătură cu obiectivele, temeiul juridic şi mecanismele de punere în aplicare a acestor dispoziţii naţionale în transportul internaţional. "Avand în vedere însă că procedura de pre-infringement a Comisiei Europene este de durată, iar legea salariului minim din Germania este deja în vigoare de la data de 01.01.2015, solicităm Guvernului Romaniei să se alăture demersurilor celorlalte guverne europene şi să solicite Guvernului Germaniei sã introducã un moratoriu pentru transportatorii romani privind aplicarea legii salariului minim din Germania, avand în vedere că aceştia reprezintă companii care nu sunt stabilite în Germania", se arată în comunicatul transmis de UNTRR.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.