Economic

Se pregăteşte să ajungă pe piaţă licoarea lui Bachus din acest an

Aurelian Ivan
17 nov 2014 1222 vizualizări
“Puţin, dar bun”, spune preşedintele Federaţiei Viticultorilor din Vrancea despre vinul de anul acesta, care se va vinde cu 1-1,5 euro per litru la poarta cramei

Vinul de anul acesta se “odihneşte” încă în butoaie, maturizându-se cu fiecare zi ce trece. Anul viitor, la începutul lunii februarie sau martie, va ieşi la “rampă”, în lumina reflectoarelor de la concursurile de profil. Evoluţia licorii lui Bachus este urmărită îndeaproape de cunoscătorii fini ai acestui domeniu, mai ales că acest an este unul de referinţă. Multe sticle vor purta semnătura caselor de vinuri  vrâncene, vor fi scoase din “cramă” la momentul potrivit pentru a fi savurate în restaurantele de lux. Tehnologul este cel care poate scoate ce este mai bun din strugurii din acest an, unul pe cât de păgubos, prin prisma condiţiilor meteo, dar pe atât de valoros financiar, prin calităţile de vinificaţie.” Vinul, după cum arată, vă pot spune că se va putea lupta cu vinuri din Spania, Franţa şi Italia. Strugurii au fost favorizaţi de perioada de coacere şi recoltare. Soiuri precum Fetească Albă, Fetească Neagră, Cabernet, Pinot Gris, Traminer, Fetească Regală dau vinuri de aur şi argint în Europa. Şi se va putea afla acest lucru la Dusseldorf, la Târgul Internaţional de Vinuri, la care vor participa viticultori din toată lumea”, spune Manole Toader, preşedinele Federaţiei Viticultorilor din Vrancea. De vinul din acest an sunt intersaţi şi germanii, care au intuit valoarea vinului românesc şi vor să importe licoarea lui Bachus de la noi. Vinul va ajunge în unităţile de prelucrare din Germania şi apoi va fi exportat mai departe, în ţările unde cererea este în creştere. În România, mai spune inginerul Manole Toader, preţul la poarta cramei va fi cuprins între 1 şi 1,15 euro pentru un litru de vin. Cât despre vinurile care vor fi puse la învechit, în Vrancea soiurile permit o păstrare în condiţii optime timp de 12, maximum 18 ani, după cum a mai precizat preşedinele Federaţiei Viticultorilor din Vrancea. (Aurelian IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.