Economic

Cum se lucrează cu zilierii

Mihai Boicu
7 apr 2014 1972 vizualizări
Nu mai pot angaja zilieri persoanele fizice şi nici titularii întreprinderilor individuale.Zilierii nu pot fi plătiţi cu mai puţin de 2 lei pe oră

Zilier poate fi o persoană fizică, cetăţean roman sau străin, ce are capacitate de muncă şi care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar, contra unei remuneraţii. Cel puţin aceasta este definiţia dată de autorităţi. Beneficiarul lucrărilor realizate de zilier poate fi o persoană juridică, o persoană fizică autorizată, întrepinderea individuală şi întreprinderea familială. Nu mai pot angaja zilieri persoanele fizice şi nici titularii întreprinderilor individuale, mai exact cei care au autorizaţii pentru desfăşurarea unor activităţi individuale. Instituţiile publice nu au calitatea de beneficiari, cu excepţia serviciilor de gospodărire comunală gestionate direct de consiliile locale, cum ar fi serele, spaţiile verzi sau grădinile zoologice. “Raportul de muncă dintre zilier şi beneficiar se stabileşte prin acordul de voinţă al părţilor, fără încheierea în formă scrisă, a unui contract individual de muncă. O persoană poate desfăşura activităţi ca zilier numai dacă a împlinit varsta de cel puţin 16 ani. Prin excepţie, minorii cu varsta cuprinsă între 15 şi 16 ani pot desfăşura activitate ca zilieri numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali. Lucrătorii minori, respectiv minorii în varstă de cel puţin 15 ani şi de cel mult 18 ani desfăşoară, ca zilieri, numai activităţi potrivit cu dezvoltarea lor fizică şi cu aptitudinile de care dau dovadă, dacă astfel nu le sunt încălcate dreptul la dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, dreptul la educaţie şi nu le este periclitată starea de sănătate”, precizează Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea. Beneficiarul de lucrări are obligaţia de a înfiinţa Registrul de evidenţă a zilierilor şi să-l păstreze la sediu şi/sau la punctele de lucru, după caz. Beneficiarul are obligaţia să plătească zilierului remuneraţia cuvenită la sfarşitul zilei sau cel mai tarziu la sfarşitul săptămanii sau al perioadei de lucru, dar doar cu acordul scris al zilierului. Cuantumul remuneraţiei brute orare stabilite de părţi nu mai poate fi mai mic decat valoarea/oră a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în pltă. Dovada plăţii remuneraţiei se face prin semnătura în Registru. Cuantumul remuneraţiei brute orare stabilite de părţi nu poate fi mai mic de 2 lei pe oră şi mai mare de 10 lei pe oră. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.