Home | Caterincă Mioriţică | Generalul Opoziţiei: Neaţă

Generalul Opoziţiei: Neaţă

Publicat de 5832 vizualizari 4 comentarii
Dimensiune text: Decrease font Enlarge font
Dl Neaţă, azi demisionar, din toamnă posibil şef bugetar Dl Neaţă, azi demisionar, din toamnă posibil şef bugetar

Micul portret al marelui lider al Opoziţiei vrancene, Opoziţie cu O mare

Eroismul portocaliu, principial şi potenţat cu valenţe de dreapta, este bine întruchipat în aceste zile, în care 6.000 de fermieri vranceni sunt puşi să îngraşe cu peste 8 milioane de lei statului obez, de personalitatea plenară a domnului Costică Neaţă, preşedintele PDL, varful de lance al Opoziţiei vrancene. De cand cu protestele agricultorilor căutaţi la profit de guvernanţi  pană în anul 2009, dl Neaţă este în prim planul luptei cu Puterea, este sufletul Opoziţiei. Opoziţie cu O mare, pentru că este combatant pe toate fronturile. Nu poate uita că a fost General la Agricultură în două guvernări şi că i-a păstorit mai bine de 8 ani pe fermieri iar acum are datoria (nu datorii) să îi apere pe partenerii săi întru proiecte, fermierii, înfierînd indolenţa USL-istă şi acuzînd blatul odios dintre prea-cinstitul Mandrilă, principalul beneficiar al banilor din Sănătate, şi mareleHan, făcut pe spinarea şi naivitatea agricultorului vrancean. El ştie de la colegii lui, ”dottorii” din PDL, că banii nu vor avea ca direcţie decat Sănătatea. Sănătatea lor, a liderilor, şi a buzunarelor lor adanci. Ca semn de protest suprem, Dl Neaţă a hotărît să îşi prelungească niţel concediul medical în care se află - acuşi se face anul - şi să vorbească şi mai mult pe telefoanele Direcţiei Agricole, încă în posesie, producînd pagube iremediabile bugetului instititiei din subordinea PSD. Gurile rele spun că atunci cand USL se va rupe, Dl Neaţă îşi va retrage demisia din funcţia de director şi din etern demisionar va redeveni Mare şef bugetar interesat de soarta fiermierilor. În ciuda celorlalţi liberali bugetofagi. Pentru că marele Han trebuie să arate o pisică colegilor din alianţă, că să îi ţină sub ascultare. 

  • Sunt un rege la curtea fermierului vrancean

 


Primarii PSD din judeţ suferă că nu mai sunt pe primul loc în înima lui Marean. Degeaba le-a dat marele Han Dacii Duster ultradotate, la pret de BMW, la primari ca să înfrunte criza, dacă le ia banii pe partea cealaltă prin intermediul mainii lungi- şi exersate- a dlui copac. Jeep-urile sunt din bani publici, astea nu se pun la socoteală! Ei nu ştiu că marele Han nu îşi trădează niciodată prima şi marea lui dragoste, vranceanul, care în inima lui ocupa mereu primul loc. La plată!

Subscribe to comments feed Comentarii (4 publicate)

avatar
uscatu 24-06-2013
ca-ntotdeauna,micimea omeneasca se arata in toata splendoarea sa.la guvernare sunt neocomunistii impreuna cu asa zisii liberali. daca ei au promis ca va curge lapte si miere peste tinutul vrincenesc, asa va fi , dar intr-o alta viata ,cind ' animalele politice ' actuale nu vor mai exista .ma refer la astia de acum. cu ce deranjeaza neata sa-u mai bine spus, pe cine deranjaza ceea ce intreprinde neata?????inbuibatii de tranzitie nu vor intelege niciodata ce inseamna sa lucrezi in agricultura uitindu-te pe cer sa vezi de ploua .in rest dumnezeu cu mila ca din alta parte nu vad nici un fel de rezolvare
avatar
Popa Sapca 22-06-2013
Domnul NEATA e-n concediu medical si profesional si politic
avatar
danb 22-06-2013
Ce oameni rai ziaristii astia, sa se ia de domnul Presedinte Neatza, un om atat de bland, tinerel, frumusel si bine-crescut. Pai acuma serios a facut Neatza vreodata cuiva ceva ? Ba intr-un timp vroia sa ne dea la toti si capre ca cica e profitabile. Cum sa te iei de un om asa dragut si simpatic ? Rautatilor ce sunteti.
avatar
22-06-2013
Lui Ulise sa-i dea tapi!
total: 3 | afişare: 1 - 3

Spune-ţi părerea despre acest articol!

Te rog să introduci codul din imagine:

Caută articole

  • Trimite unui prieten Trimite pe mail
  • Versiune pentru imprimantă Versiune pentru imprimantă
  • Versiune text Versiune text

VOTEAZĂ ACEST ARTICOL

0

Soarele răsare: 6.57
Soarele apune: 17.50

Calendar creştin- ortodox: Sfantul Procopie Decapolitul; Sfăntul Talaleu (Începutul Postului Sfintelor Paşti. Zi aliturgică. Canonul cel Mare)


Calendar catolic: Sfantul Gabriel al Maicii Îndurerate, călug.

Maxima zilei: „Caută şi păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieţii tale” (Marcel Proust)

Curs BNR:
1 Euro-  4,5169 lei
1 Dolar American (USD)- 4,2669 lei


Ultimele stiri / locale

    Ultimele stiri nationale

    Newsletter

    Daca doresti sa primesti zilnic fluxul cu cele mai importante stiri din editia on-line a Ziarului de Vrancea inscrie-te aici cu adresa ta de e-mail