Caterincă Mioritică

Patriarhul Daniel a băgat spaima în camarila de la Buzău

Ziarul de Vrancea
18 ian 2013 6458 vizualizări
Mafia în sutană vrea să-şi ungă propriul arhiepiscop, dar Patriarhul vrea să facă mai întai un inventar la sânge cu averea Arhiepiscopiei

Jălanie mare prin birourile Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, plângeau şi lumânările de la pangarul vechii catedrale şi sfinţii pictaţi de Tătărăscu pe zidurile ctitoriei lui Matei Basarab, aşa de mare era durerea din sufletul camarilei. La mai puţin de 24 de ore de la funeraliile fostului arhiepiscop, informat de coteriile de la Buzău şi mai ales faptul că mafia în sutane se apucase să bată la uşile unor ierarhi din Sinod pentru a face lobby în favoarea unuia din candidaţi, Patriarhul Daniel a băgat camarila în şedinţă de urgenţă, interzicându-i orice discuţie pe tema succesiunii şi mai ales să nu mai urce Dealul Patriarhiei. Triada neagră de la Arhepiscopie – colonelul Poop Escovici, supranumit Buldogul, Negho Itzic zis şi Cameleonul şi Stha Matix, numit de colegi Tăietorul de capete – a intrat în dizgraţiile Patriarhului, la ale cărui urechi fine ar fi ajuns ştirea că nici nu fusese bine prohodit Epifanie Norocel şi ei strigau ”Regele a murit, Trăiască Regele!”, lansând zvonuri în mass media despre posibili succesori ai fostului ierarh, pentru a-i forţa mâna acestuia. S-ar putea spune multe de actualul conducător al BOR, dar nu că e prost sau uşor de dus de nas, aşa cum a fost dus Epifanie în ultimii ani. Bomba este însă în altă parte şi acum ţineţi-vă bine: Patriarhul ar dori să facă un inventar la sânge cu averea Arhiepiscopiei, la dosarul de presă al înaltului ierarh apărând în ultimii ani mai multe informaţii despre mafia din pădurile parohiilor din Vrancea şi Buzău - exploatate prin intermediul colonelului Poop Escovici – şi traficul de vin şi rachiu nefiscalizat vândut la parohii, afacere controlată tot de această triadă malefică... Affaire a suivre!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
viorel iancu, acum 4085 zile, 10 ore, 13 minute, 8 secunde
Atentie! Pictorul se numeste GHEORGHE TATTARESCU (fara diacritice). Indiferent de adevar, articolul de fata trebuie sa aiba un autor. Sa avem curajul de a spune pe nume lucrurilor, daca le stim, alfel citeste integral
criticul, acum 4085 zile, 16 ore, 51 minute, 53 secunde
dar cand se preda o firma nu se face inventar? asa ca ce a-ti descoperit ? AMERICA? era normal si f. bine ca se face
crestin, acum 4086 zile, 2 ore, 56 minute, 41 secunde
ar face bine patriarhul sa rada tot pana in temelie,nu numai consilierii ci si protopopii,in final toata garda veche,sa-i mai ia cu labele dupa parohii, si dupa averea manastirilor,ar cam fi cazul citeste integral
post - scriptum, acum 4086 zile, 3 ore, 31 minute, 3 secunde
Jupanul Daniel se imbolnaveste de friguri atunci cand afla ca, pe undeva prin tara, exista vreun subaltern mai bisnitar ca el.
Eufimia, acum 4086 zile, 12 ore, 26 minute, 42 secunde
Ce bine ati lovit in nenorocitii aceia ,nu se mai satura de furat!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.