Caterincă Mioritică

Pe cine mai filează DNA-ul acum prin Focşani?

Ziarul de Vrancea
8 dec 2012 4056 vizualizări
Ochii iscoditori au văzut în parcare pe la Electrica un jeepan alb cu un mustăcios care nu era deloc discret.Oare pe cine fila?

Paranoia din noi nu ne lasă să nu vă spunem ştirea-ştirilor în acest moment. Nu mai interesează pe nimeni cu ce scor de poveste fraudată va caştiga USL la alegeri, ci, în mod special, ce caută echipajele DNA-ului prin Focşani. Şi ca să fie paranoia maximă, aflaţi că nu este vorba de un singur echipaj ci de vreo patru echipe de investigatori, urmăritori, scormonitori care fac bulevardul. Carcotaşii obişnuiţi să facă contrafilaj susţin că o parte din maşini au fost parcate în locul lor favorit, parcarea din faţă de la Electrica, de unde au mai săltat pe cineva chiar în prima zi de campanie. “Vine Alin”, îşi spuneau atunci procurorii DNA-ului cand îl zăreau pe fostul şef de la citricieni. Acum, oare, pe cine aşteaptă? Pe cine caută? Ideea e că zvonoteca a circulat imediat, oamenii nefiind deloc camuflaţi sau discreţi, astfel că toată lumea ştie că serviciul umblă prin oraş după o pradă mai mare. Unii zic că în atenţie ar fi intrat colegul de Independenţei al lui Alin, Ninel. Alţii barfesc că lupa s-ar fi oprit pe candidatul din Focşani al USL, notarul păncean Ceprean, sau poate chiar la baron la uşă ar fi buba mare. Cert este că, pentru unii care se aşteptau ca de Moş Nicolae să găsească în ghetele lor scumpe, cumpărate de la Londra sau Milano, vreun contract, vreo donaţie, vreo şpagă, acestea nu au mai venit, de teamă ca nu cumva în secunda doi să se trezească la uşă nu cu urători şi colindători, ci cu oameni care să le pună perechi de brăţări zornăitoare. Pentru a mai calma spiritele vranceneşti obişnuite cu a lua, a primi, a cere, a şantaja, poate ar fi mai bine ca DNA-ul să-şi deschidă o secţie lărgită în oraşul de pe Milcov. Că microfoane prin restaurante tot şi-au montat, măcar să-şi scoată banii de benzină pană la Focsangeles.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Macedon, acum 4154 zile, 19 ore, 28 minute, 35 secunde
Domnule Alexandru, cum mama dracului se poate ca tu sa fi muncit o viata si sa ai de toate iar eu, care muncesc de mai bine de o viata, sa fiu sarac lipit? Ori poate ca tu ai furat o viata? Te-o fi citeste integral
ALEXANDRU, acum 4154 zile, 21 ore, 10 minute, 14 secunde
Vrei sa fie bine, voteaza USL.Cei mai buni,cei mai frumosi,cei mai destepti,cei mai somnorosi,cei mai hoti,cei mai plagiatori, cei mai tradatori de tara,cei mai....... Votati-l pe Cacarau ca sa fie citeste integral
danb, acum 4154 zile, 23 ore, 41 minute, 1 secunda
Vrei o tara fara Securitate, fara ticalosi care sa-ti asculte telefonul, sa-ti santejeze familia, prietenii, cunoscutii, care sa te ia la bataie cand protestezi impotriva dictatorului, care iti citeste integral
valy, acum 4155 zile, 5 ore, 57 minute, 24 secunde
DNA-ul tovarasului Basescu nu cauta miliardele sustrase din bugetul tarii de catre mafiotii pedelisti, se transforma intr-o sperietoare pentru cei ce au constiinta si frica de Dumnezeu. citeste integral
raducu, acum 4155 zile, 7 ore, 14 minute, 45 secunde
ar fi OK ! daca l-ar mai lucra pe batranul vicepresedinte al CJ cu cel mai mic nivel de intiligenta si cea mai mare tupeista moaca, care de-a lungul vietii a tot sarit ca broscoiul de pe o tulpina citeste integral
Ulise Grosu, acum 4155 zile, 11 ore, 41 minute, 2 secunde
Nici eu nu stiu ce ar mai putea "fila" acum DNA-ul prin Focsani ? Dar daca acesti indivizi, numiti "functionari publici", au fost facuti KO de un octogenar DEMN al Vrancei, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.