boStan şi Dulgheru se bat la PDL care să piardă în colegiul Adjud
Greu de tot s-au făcut listele de candidaţi pe la pedelaşii vranceneşti. Şi ce a ieşit, e de groază. Na, nu mai este ca-n 2008, cand efervescenţa revoluţiei portocalii îi împingea pe oamenii cu bani să se joace de-a politica. Cică Mustangul junior i-a ţinut pe colegii săi în corzi, dacă mai candidează ori ba, făcandu-l şi pe Tralalin să se teamă şi mai tare să se ducă în colegiul Mărăşeşti, să se bată în plase pentru Modruzeni cu Lau poker Ţigăeru. Numai că, bomboana de pe colivă vine din susul judeţului, de pe la Adjud. Acolo unde pepiniera portocalie i-a scos la înaintare pe doi domni dornici de expansiune în carieră. boStan Rogozan are notorietatea de a fi făcut bostănărie la IŞJ cu Bostanul liberal, în timp ce Andy Dulgheru e cunoscut din campania de la locale, cand a încercat, şi n-a reuşit, să-l debarce pe Costy Armencea de la primărie. Cei doi cică se bat care să candideze cu mai multe şanse în zonă. Credem că nici dacă ar candida amandoi şi apoi s-ar aduna procentele, n-ar ajunge niciunul să bea cafeluţa la Parlament în calitate de deputat.
Pe Valea lui Ninel vin trupele lui Marean
Se vor da lupte dure şi în Colegiul Dumitreşti, unde Ninel a început campania şi Marean contracampania. Primarul Dogaru l-a ameninţat pe Ninel că nu-l susţine în alegeri decat dacă asfaltează drumul cu aur. Pe de altă parte, se vorbeşte de un posibil blat PSD – PDL cu doctorul Eugen Ghinescu, fost medic pe la Spitalul Dumitreşti în anii 80, în spatele căruia şi-a făcut o vilă şi care se are pe foarte bune cu primarul Petrică. În plus, noul primar PSD de la Vintileasca este finul lui Ghinescu. Deci, Ninel are de ce să se teamă, iar o posibilă rezolvare ar fi o evadare în colegiul 5 Mărăşeşti, unde să se bată cu Tralalin. Aşa că vom avea parte de surprize. Oare ce zice Lau Ţigăeru? Şi încă o barfă zice că Marean i-ar fi promis lui Petru Filip cu mana pe inimă mandat de senator în Vrancea încă de dinainte să cadă Guvernul MRU. Şi asta pentru că de la inima sa a ieşit fratele Miron.