Caterincă Mioritică

Demiterea baronului sau demiterea marinarului?

Ziarul de Vrancea
27 iul 2012 3092 vizualizări
Pe pagina sa de Facebook, cel mai Marean din judeţ ne cere să-l demitem

Preşedinţii care se pupau prin Piaţa Unirii de ziua Unirii lui Cuza, Marean de la Vrancea şi Traian de pe vapor de la Cotroceni, par că nu vor mai ajunge să retrăiască vremurile de amor politic din trecut. Asta pentru că, Pontănacul şi Omul floare au împins admiraţiunea lui Marean pentru Trăienică în derizoriu şi spre demitere. Forţat de vremuri şi de crezurile tanărului carlan, Mareanul a ajuns să creadă şi să îmbrăţişeze demiterea. Atat de mult încat şi-a pus-o pe Facebook, pentru a fi cool şi pentru a-i fi dat, din cand în cand, cate un like. Privind însă la pagina de deschidere a adresei lu’ dom’ preş de pe reţeaua de socializare, se crează cateva confuzii amuzante rău de tot. Capul de pagină face referire la demitere, iar în subsol apare capul Mareanului, unii-alţii crezand că poate baronul vrea să fie demis. Şi ce să facem? Să dăm like, aşa cum este primul impuls? Şi dacă dăm like şi-ii facem cvorum la prieteni şi ajunge Mareanul vrancenesc extrem de popular pe facebook? Cum o dai, nu-i bine.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
my self, acum 4280 zile, 18 ore, 47 minute, 17 secunde
-§-Lectii de la un referendum ratat-§-nu ai ce invata de la acest referendum,societatea politica este varza iar populatia manipulata de ei,televiziune si presa-§-SINGURA SOLUTIE PENTRU ROMANIA SUNT citeste integral
my self, acum 4281 zile, 11 ore, 25 minute, 44 secunde
DIN PRESA GERMANA - Eine Schande Rumäniens - "Auf Wiedersehen, Herr Băsescu"
Ulise Grosu, acum 4281 zile, 17 ore, 39 minute, 39 secunde
Eu si dl. Marian Oprisan ne cunoastem de mult timp. Faptul ca am avut cu Domnia Sa o divergenta principiala, destul de dura pentru mine, dar care s-a terminat printr-un respect reciproc, a facut ca citeste integral
my self, acum 4281 zile, 19 ore, 19 minute, 10 secunde
(preluare)Dacă viaţa ţi s-a înrăutăţit în ultimii 4 ani DEMITE-L! Dacă copiii ţi-au plecat peste hotare pentru că aici , în România noastră, slujbele sunt efemere, DEMITE-L! Dacă nu-ţi citeste integral
anonimus, acum 4282 zile, 17 ore, 38 minute, 8 secunde
mai bine v-ati duce si voi ca ne-am saturat si de minciunile si hotiile voastre sa vina cineva la conducerea judetului si a tarii care nu a mai fost ca si voi act cat ati fost ati facut....
schimbu3, acum 4282 zile, 21 ore, 28 minute, 33 secunde
Pacat ca Facebook nu ofera optiunea "Unlike"
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.