Brand voice

O fostă campioană națională acuză Primăria Focșani de abuz

Ziarul de Vrancea
28 oct 2016 3861 vizualizări
”Mama și fratele meu au fost evacuați în cel mai crunt mod posibil”. Consilierii liberali cer primarului să analizeze cu atenție cazurile sociale.

 

O fostă campioană națională acuză Primăria Focșani de abuz. ”Mama și fratele meu au fost evacuați în cel mai crunt mod posibil”. Consilierii liberali cer primarului să analizeze cu atenție cazurile sociale.

 

Consilierii PNL au fost sesizați de fosta campioană națională de kick-boxing, focșăneanca Liliana Manea, că Primăria Focșani ar fi comis un abuz în ceea ce privește familia sa. Manea susține că fratele ei, evacuat ieri din garsoniera în care locuia pe strada Revoluției, avea dosarul complet pentru a prelua locuința, până în momentul în care de la dosar au dispărut acte importante. ”Noi avem dosarul complet, dar din cel de la Primărie au dispărut hârtii extrem de importante. Fratele meu stă de ani de zile în blocul de pe Revoluției, de unde au fost evacuați ieri mai mulți oameni, și avea dreptul să primească locuința. Nu doar că nu a primit-o, dar a și fost evacuat, împreună cu mama mea. Fratele meu a suferit un accident la picior și are pensie pe caz de boală, iar mama e bătrână. Nu suntem țigani și fac precizarea asta pentru că am văzut cum am fost tratată când am ajuns la Primărie să discut cazul meu cu cei de acolo, dar și pentru că am citit comunicatul consilierului agresiv în care se făcea referire la cetățenii de etnie romă. Cazurile sociale trebuie tratate cu responsabilitate de cei care administrează orașul. Au fost evacuate persoane de mai multe etnii, nu doar de etnie romă”, a povestit Liliana Manea.

 

Norocel Stroe: ”Este inuman să evacuezi oameni în această perioadă a anului

FOTO 2: Norocel Stroe, președintele PNL Focșani

Președintele PNL Focșani, Norocel Stroe, a precizat că se impune o analiză serioasă a dosarelor celor care sunt evacuați și că trebuie să se țină cont de mai multe aspecte înainte să se acționeze: ”Câtă vreme există reclamații cu privire la anumite dosare, și Liliana Manea așa susține, cred că Primăria are obligația să le soluționeze mai întâi, după care să ia decizii. Cui folosește că acum, în prag de iarnă, 8 familii, printre care și cea a campioanei naționale Liliana Manea, au fost evacuate? Am înțeles că pe lista persoanelor evacuate se află femei însărcinate și bebeluși de câteva luni. Este inuman să evacuezi oameni în această perioadă a anului”, a precizat Norocel Stroe, președintele PNL Focșani.

 

Cristi Irimia: ”PSD s-a folosit electoral de oamenii săraci

 

FOTO 3: Cristi Irimia, consilier județean PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL Vrancea, consilierul județean Cristi Irimia,  a fost ieri anunțat că în blocul social din Sud, de pe strada Revoluției, au loc evacuări în prag de iarnă. ”M-am dus la fața locului și am vorbit cu oamenii evacuați. Mi-au spus că au fost mințiți de primarul Cristi Misăilă, înainte de alegerile locale din 5 iunie, și că s-a profitat de votul lor, iar acum sunt aruncați în stradă. Primarul Misăilă le-ar fi promis că-i va muta într-un cartier social unde se vor construi mai multe case. Prin evacuările de ieri, în prag de iarnă, Primăria nu rezolvă problemele sociale din zonă. În loc să se ocupe, alături de polițiștii locali și de Jandarmerie, de cei care tulbură liniștea publică pe strada Revoluției, de cei care agresează verbal și fizic copiii care trec prin zonă, Primăria scoate în stradă bătrâni, femei însărcinate și copii care nu au nici o vină că administrația locală nu găsește soluții pentru cazurile sociale care impun politici sociale speciale. PSD e un partid social doar cu numele”, a precizat Cristi Irimia.

FOTO 4: Jandarmii au fost puși ieri în blocul de pe Revoluției să calmeze spiritele

FOTO 5 – 8: Imagini din blocul de pe Revoluției, de unde au fost evacuate ieri 8 familii

Acțiunea de ieri a Primăriei a venit la mai puțin de 48 de ore după ce consilierul primarului Cristi Misăilă, Dan Grigoraș, a agresat fizic un bătrân de 60 de ani venit la Primărie să-și rezolve anumite probleme. Întâmplător sau nu, bătrânul locuiește pe strada Revoluției, de acolo de unde Primăria a dispus 8 evacuări ieri. Oamenii din zonă cred că acțiunea de evacuare nu este întâmplătoare. ”M-am interesat și eu de situația ivită în Sud. PSD nu a avut interesul să găsească soluții pentru familiile cu cazuri sociale deosebite. Este trist ce se întâmplă. Cei evacuați sunt găzduiți, temporar, de alte familii, din același bloc. În cele 8 garsoniere eliberate, nu se va muta nimeni niciodată. Condițiile sunt inumane. Și atunci, ce a rezolvat Primăria Focșani prin acțiunea de forță de ieri?”, a punctat și consilierul local Maria Panaite Irina Anca.(Advertorial)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.