Brand voice

Sute de elevi, premiati de companiile Hunt Oil si OMV Petrom

Ziarul de Vrancea
1 sep 2015 2531 vizualizări
- Hunt Oil Romania şi OMV Petrom s-au asociat în urmă cu 5 ani, iar de atunci sprijină educaţia din ţară noastră, în localităţile unde îşi desfăşoară activitatea -Anul acesta, cele două companii au ajutat câteva sute de elevi vrânceni şi băcăuani



Două dintre cele mai importante companii care îşi desfăşoară activitatea în ţară noastră au premiat sute de elevi din şcolile din zona de nord a judeţului Vrancea şi câteva localităţi din sudul judeţului vecin, Bacău. Este vorba despre Hunt Oil Company of Romania şi OMV Petrom. Asocierea dintre cele două firme datează din anul 2010, când în România şi-a deschis filiala Hunt Oil, iar de atunci acţiunile de susţinere a sectorului educaţie au fost numeroase.
Hunt Oil Company of Romania este dedicat promovării proiectelor cu impact pozitiv, pe termen lung, asupra economiei şi structurii sociale a ţărilor şi comunităţilor unde îşi desfăşoară activitatea. Angajamentul în ceea ce priveşte responsabilitatea socială corporativă (CSR) derivă din structura de companie de familie şi valorile care stau la baza organizației: preocuparea pentru excelenţă, onestitate, integritate, respect pentru fiecare individ, munca în echipa şi creativitate.

 
Anul acesta, câteva sute de elevi din trei şcoli din Adjud şi localităţile Homocea, Tătărăşti, Sascut, Urecheşti şi Ruginești au primit rucsacuri reflectorizante, pline cu cele trebuincioase pentru începerea noului an şcolar. Copiii nu au fost aleşi întâmplător, aceştia fiind cei cu rezultate deosebite la învăţătură. Prima oprire a reprezentanţilor Hunt Oil şi OMV Petrom a fost la Şcoală Gimnazială ” Principele Radu” din Adjud, unde darurile împărţite elevilor au fost mai multe decât cele preconizate iniţial. Multitudinea de elevi din curtea şcolii i-a surprins pe reprezentanţii celor două companii, care s-au dovedit a fi darnici cu cei care vor începe şcoala în curând. 75 de copii de aici au primit câte un rucsac reflectorizant, pix dublu funcţional pentru scris şi pentru telefon sau tabletă, lanternă tip breloc, şepcuţă de protecţie solară, cutie de sandviş şi sticlă de apă. “Este prima acţiune a acestei companii în şcoala noastră şi este un lucru extraordinar. Am fost plăcut surprinşi când dânşii ne-au propus să premieze copiii, pentru că este de ajutor atât pentru ei, cât şi pentru părinţii acestora. În cartierul nostru locuiesc oameni săraci, muncitori, zona fiind una defavorizată”, a declarat Mihaela Armencea, directoarea Şcolii Gimnaziale “Principele Radu” din Adjud.


Daruri au primit şi elevii nevoiaşi de la Colegiul “Balș“


Următoarele opriri au fost la Liceul Teoretic “Emil Botta” şi la Colegiul Tehnic “Gh. Balş“ din Adjud. La prima unitate de învăţământ preuniversitar, darurile au fost împărţite chiar de directorul Emil Dumitru după ce s-a echipat corespunzător, elevii de aici primind cu bucurie rucsacurile dăruite. De ajutorul celor de la Hunt Oil şi OMV Petrom s-au bucurat şi 50 de copii de la Colegiul Tehnic “Gh. Balş“, unitate şcolară unde mai bine de un sfert dintre elevi au venituri sub 150 lei/membru de familie, pe luna. “Majoritatea copiilor noştri provin din familii cu venituri modeste, lucru reflectat şi de numărul mare al burselor “Bani de liceu” - 200. Orice ajutor este foarte bun pentru ei, mai ales că foarte mulţi nu au niciun fel de venit, în afară de alocaţii”, ne-a spus Directorul colegiului, profesorul Valentin Mitrofan.



“Este un lucru extraordinar”

 
Campania promovată de Hunt Oil Romania şi OMV Petrom a ajuns şi în mediul rural, la Tătărăşti, Sascut şi Urecheşti în judeţul Bacău, dar şi în comunele vrâncene Homocea şi Ruginesti. “În zona noastră, copiii nu au fost ajutaţi, iar ceea ce s-a întâmplat acum este un lucru extraordinar. Premierea rezultatelor deosebite îi va stimula atât pe ei, cât şi pe cei care nu au fost premiaţi astăzi, astfel încât anul viitor să înveţe mai bine, pentru a fi în locul lor. Copiii cu medii peste 9,50 au primit daruri, iar noi ne bucurăm că cele două companii s-au gândit la ei, pentru că 80% dintre locuitorii comunei nu au niciun fel de venit, sunt şomeri, sau trăiesc din alocaţii, puţini fiind cei care au un loc de muncă”, a precizat directorul Şcolii Tătărăşti, profesorul Gabriel Burtescu. În cadrul campaniei de responsabilitatea socială au fost, de asemenea, premiaţi cei mai silitori elevi din Homocea. “Ne bucurăm de prezenţa celor două companii în comunitatea noastră şi le mai aşteptăm şi anul viitor cu daruri”, a spus primarul comunei Homocea, Neculai Ionescu.


 

Achiziții de date geofizice în județul Vrancea

 
Hunt Oil Company of Romania si OMV Petrom au anunţat că vor demara din toamna un nou proiect de explorare a hidrocarburilor convenţionale (petrol şi gaze naturale) alături de Prospecţiuni, furnizor de servicii de achiziţie a datelor geofizice cu 65 de ani de experienţă. Lucrările sunt programate să înceapă în luna noiembrie a acestui an şi vor dura aproximativ 4 luni. Activităţile se vor derula într-o zona din judeţ aprobată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), respectiv Urechești, Ruginești, Adjud, Sascut, Homocea şi Tătărăraști anunţă reprezentanţii companiei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.