Local

Unde se făcea shopping în Focșaniul de altădată

Ziarul de Vrancea
16 nov 2018 15677 vizualizări

Denumirile magazinelor din Focșaniul de altădată erau de un pitoresc cum numai în amintirile vârstnicilor mai găsim. „La ieftinirea traiului”, „La vulturul de mare cu barza în gheare”, „La vrânceanul vesel”, „La orfanul de război”, „La fudulu'”, „Refugiații ardeleni” sunt doar câteva exemple de nume pe care focșănenii din perioada interbelică și de după cel de-al Doilea Război Mondial le foloseau pentru magazinele lor cu scopul de a-și atrage clienții.

Orice comerciant știe că reclama este sufletul comerțului, iar negustorii focșăneni de acum mai bine de jumătate de veac reprezintă un exemplu mai mult decât elocvent în acest sens. La ei, reclama pornea încă de la numele firmei pe care o administrau, astfel încât societățile din orașul de ieri aveau denumiri foarte pitorești, în ton cu atmosfera acelor ani.

Dacă acum cele mai multe denumiri de magazine sau societăți comerciale nu spun mare lucru, pe vremuri numele unităților comerciale aveau o rezonanță foarte puternică. Și cum să nu fie așa, când în perioada interbelică în Focșani funcționa un magazin denumit La corectorul speculei, unde se vindeau coloniale și băuturi spirtoase, iar altul care se intitula La vrânceanul vesel, care vindea aceleași produse ca și "corectorul".

O denumire hazlie o avea o unitate care se numea pe vremuri La vulturul de mare cu barza în gheare și care se ocupa cu manufactura și galanteria, în timp ce un alt magazin avea un simbol al veseliei direct în titlu.

"La artileristul vesel ho! ho! ho!".

"În acei ani, comercianții știau să își facă reclamă astfel încât să atragă un număr cât mai mare de clienți. Cei care vindeau sicrie și alte asemenea nu le țineau la vedere cum se face acum, iar unul dintre ei avea și un slogan incitant: «Cine întreabă nu are nevoie, cine nu întreabă are nevoie». De asemenea, în perioada interbelică era un magazin ce se numea «Bicicleta de lux», pentru că în acele vremuri chiar era un lux bicicleta și puțini oameni își permiteau una", ne-a declarat profesorul Ștefan Neagu, unul dintre autorii cărții "Focșani - File din istoria comerțului".

Foto: Detaliu din Strada Mare, Focșani. Sursa foto: focsaniulvechi.ro

Tot până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial existau, potrivit registrului comerțului de la acea vreme, Cafeneaua Meseriașilor", Parfumeria elitei Focșani", La cizma de aur" și La orfanul de război".

"În Focșaniul de altădată, denumirile magazinelor erau în deplină concordanță cu ceea ce se comercializa acolo. De exemplu, la «Orfanul de război» chiar despre asta era vorba, despre un orfan de război. Și-a pus această denumire pentru că această categorie era scutită de taxe și impozite, deci implicit produsele erau mai ieftine, pentru că în prețul lor nu se mai regăseau și aceste taxe", mai spune Ștefan Neagu.

Și după ce a început războiul, denumirile "ochioase" au persistat. Refugiații ardeleni, restaurantul La calul bălan cu șaua verde, La marele mutilat,La Lăzărică invalidul ori La fudulu', cu siguranță nu mai aveau nevoie de pliante publicitare în cutiile poștale ale focșănenilor, denumirile vorbind de la sine.

În primul an de după război, ne-a atras atenția un comerciant care vindea, printre altele, pește, brânzeturi și zarzavaturi și a cărui unitate economică se numea La ieftinirea traiului. Parol!

Firmele de azi n-au personalitate

Denumirile firmelor din Focșaniul de azi s-au "cosmetizat", multe sunt în engleză, dar parcă nu rivalizează cu cele de odinioară. "MGM 2001" este o firma de prăjituri, iar titlul duce cu gândul mai curând la faimosul studio de film american. "Nefertiti style" este un coafor care sugereaza prin denumire că după ce ai ieșit din unitate ești la fel de frumos precum regina egipteană la care se face trimitere. Restaurantul "La Vasilică", magazinul "Pompierul", non stop-ul "Pasarel" amintesc cât de cât de denumirile vechi și amuzante.

"Mielul blând" este poate societatea comercială ce amintește cel mai mult de firmele de ieri, doar că nu are nici o treabă nici cu mieii, nici cu blândețea, ci cu"întreținerea și repararea mașinilor, dar a fost și o bodegă de cartier. Parcă firmele de altădată erau mult mai pitorești, dar cine știe, poate peste zeci de ani cele care acum par terne vor deveni odată cu trecerea timpului interesante.

Articol republicat din data de 25 octombrie 2015. Autor: Sorin Tudose


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
, acum 739371 zile, 6 ore, 39 minute, 43 secunde
In perioada interbelica mai mult de un sfert din populatia Focsanilor era evreiasca. Si asta spune cam tot.
, acum 739371 zile, 6 ore, 39 minute, 43 secunde
Sa mai veniti cu articole din acea perioada ca sunt foarte interesante.
, acum 739371 zile, 6 ore, 39 minute, 43 secunde
Evreii erau comercianti vestiti si oameni de onoare.Romanul nu e facut sa fie comerciant, nu stie cu ce se mananca comertul, e japcar.Cel mai bine romanul se pricepe la sapa si lopata, la agricultura citeste integral
, acum 739371 zile, 6 ore, 39 minute, 43 secunde
BUNA SEARA !! AM o rugaminte ..daca stie cineva sa ma informeze ca sa transmit la Curtea de Conturi Sectia VRancea si DGFP condusa de Nelu Ion Ghionea..1) CATE sute sau mii de euro incaseaza lunar din citeste integral
, acum 739371 zile, 6 ore, 39 minute, 43 secunde
DACA ramanea acest STEFAN BARBULESCU din imagine cu coloniale,delicatese,aperitive si nu venea reforma lui iliescu si poporu si mai animalule , acesti sateni ca alde;SURDEANU,MALUREANU,GIURGEA citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.