Ultima oră

Un dans la sentiment cu iubita adversarului l-a băgat în spital

Dan Chiriac
27 mai 2013 4360 vizualizări
Un tanăr de 23 de ani este internat în spital la Iaşi, după bătaia încasată.Patronii discotecii susţin că incidentul a fost început chiar de victimă, care a dansat cu prietena agresorului

Un tanăr de 23 de ani din comuna Milcovul este internat în stare gravă la un spital din Iaşi, după ce a fost lovit în faţa discotecii din comuna Milcovul, care aparţine soţiei primarului Mihai Neaţă. Incidentul a avut loc sambătă noapte, cand Silviu Gheba a fost lovit în cap de Marius Mocanu, 29 ani, din comuna Gologanu. “Poliţiştii din Milcovul au sesizat că în faţa unui local din comună are loc o altercaţie între două persoane. La faţa locului a fost identificat Silviu G., 23 ani, din localitate, aflat într-o stare vizibilă de ebrietate, care prezenta urme de violenţă la nivelul capului afirmînd că a fost agresat de Marius Mocanu, 29 ani, din Gologanu. Persoana agresată a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale”, spune inspectorul principal Bogdan Toader, de la Poliţia vranceană. Mama victimei susţine că fiul său a fost lovit cand nu a fost atent de tanărul din comuna Gologanu. “Am discutat cu băieţii care au fost acolo sambătă seara. Băiatul meu a dansat cu prietena agresorului, neştiind însă că fata are o relaţie cu acesta. Apoi, băiatul meu a fost lovit în discotecă de Mocanu, care i-a reproşat că i-a invitat prietena la dans. Apoi, cand a ieşit afară, Mocanu s-a ascuns după o maşină şi l-a lovit cu ceva dur în zona capului. Unii dintre cei prezenţi spun că ar fi fost un pumnal. L-au dus la spital la Focşani, după care l-au trimis la Iaşi. Este conştient, dar medicul mi-a spus că are oasele capului strivite”, ne-a spus Olga Gheba.

Incidentul s-a derulat sub ochii primarului

Primarul comunei Milcovul, Mihai Neaţă, a asistat la incident şi ne-a povestit cele întamplate. “Silviu Gheba a dansat cu una dintre fetele venite de la Gologanu. Marius Mocanu i-a reproşat acest lucru. Gheba i-ar fi arătat degetul mijlociu. Mocanu a venit l-a mine, mi-a povestit cele întamplate şi mi-a relatat că a fost lovit cu pumnul. A zis că «îl omoară!», dar am încercat să-l potolesc. Pentru a nu continua incidentul, l-am invitat să plece acasă. Gheba a venit după el la maşină, în faţa discotecii. Cand am ieşit, l-am văzut căzut pe Gheba. Am chemat ambulanţa”, ne-a relatat Mihai Neaţă. Cercetările continuă cu suspectul în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
GHEBA MIRELA, acum 3956 zile, 20 ore, 12 minute, 5 secunde
la puscarie cu jigodia asta de om ca sa sufere si el cum sufera si fratele meu
olariu nicoleta, acum 3956 zile, 20 ore, 27 minute, 7 secunde
la puscarie cu mocanu marius
coco, acum 3957 zile, 1 ora, 37 minute, 58 secunde
....i-a invitat prietena la dans.Dacă o știa ca prietenă fidelă agresorul nu avea o astfel de reacție de om nenorocit. Dar curv.ele sunt curv.e !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.