Ultima oră

Primul Crăciun liber din ultimii patru ani pentru Marius Iorga

Gabriel Sava
18 dec 2012 7216 vizualizări
După ce a fost condamnat în 2006 în dosarul devalizării fostului Bancorex, fostul vice al Consiliului Judeţean a fost liberat condiţionat zilele trecute. La finalul procesului privind creditele nereturnate băncii, anchetatorii au stabilit un prejudiciu de circa 20 miliarde lei vechi

Bucurie pentru Marius Iorga, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea în perioada 1997-2000. Acesta a fost liberat condiţionat din Penitenciarul Focşani şi îşi va putea petrece sărbătorile alături de familie, după ce instanţa a constatat că deţinutul îndeplineşte condiţiile pentru liberare condiţionată. “Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de către Penitenciarul Focşani privind pe condamnatul Iorga  Marius, aflat în prezent în acel penitenciar, în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, în baza sentinţei penale nr. 989/2006 a Judecătoriei Focşani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Constată că deţinutul îndeplineşte cerinţele prevăzute (…) şi dispune liberarea condiţionată . (…) atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării condiţiilor liberării condiţionate, pentru pedeapsa rămasă neexecutată. (…)Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2012”, se arată în decizia Judecătoriei Focşani. Sentinţa a rămas definitivă la finalul săptămanii trecute, iar Marius Iorga a putut să plece acasă, după aproape patru ani petrecuţi în închisoare, din pedeapsa de şapte ani la care a fost condamnat de Curtea de Apel de la Galaţi, în dosarul devalizării Bancorex de mai mulţi “şmecheri” din Vrancea.

Iorga “s-a lins pe degete” din creditele Bancorex

Marius Iorga a fost condamnat pentru înşelăciune într-unul dintre cele mai răsunătoare fraude petrecute în Romania post-revoluţionară, respectiv falimentarea Bancorex. Acesta a beneficiat, ca mulţi alţi oameni de afaceri, de credite de tip curier din partea băncii, în calitate de administrator al firmei Spaţial Internaţional Trading Company SRL. Iorga şi asociata acestuia, Emilia Oancea, au fost de altfel condamnaţi şi încarceraţi în dosarul în care au fost trimişi în judecată, în cursul anului 2000, 11 inculpaţi. La finalul procesului, respectiv în 2008, Curtea de Apel de la Galaţi a decis condamnarea fostului director al Bancorex, Radu Albu, la opt ani de închisoare, a lui Petrişor Rogozan, angajat al băncii, la şase ani de închisoare, a celor doi asociaţi, Marius Iorga şi Emilia Oancea, la cate şapte ani de închisoare. Rogozan şi Oancea s-au predat de bună voie la scurt timp după ce decizia a rămas definitivă, în timp ce Albu şi Oancea s-au sustras, fiind identificaţi şi încarceraţi în cursul lui 2009.

Remember în trîmbiţatul caz Bancorex

În Vrancea, cercetările au demarat în 1998, cînd s-a sesizat dispariţia bunurilor preluate de bancă odată cu achiziţionarea sediului. Ulterior, în iunie 1999, ancheta a fost extinsă şi asupra modului în care au fost acordate o serie de credite neperformante. Dosarul a fost ulterior trimis în instanţă prin rechizitoriul nr. 232/P/2000 întocmit de Parchetul de pe langă Curtea de Apel Galaţi. Impresionantul şi trîmbiţatul caz “Bancorex”, privind devalizarea filialei vrancene a băncii cu aproape 20 de miliarde de lei, a ajuns în luna ianuarie 2001 pe rolul Judecătoriei Focşani. Cazul Bancorex s-a materializat brut, la sfarşitul cercetărilor, care au durat mai bine de doi ani, într-un dosar de peste 6.000 de pagini, reunite în nouă volume. Din cei 11 inculpaţi iniţial, doar cinci au primit în final, la recurs, pedepse cu executare, dat fiind că judecata în instanţe s-a încheiat în 2008, iar mare parte dintre fapte s-au prescris. În 1999, poliţiştii care au cercetat cazul au pus în evidenţă un prejudiciu de peste 20 de miliarde de lei, sumă cu care a fost păgubit statul roman, numai prin activitatea frauduloasă a filialei vrancene a Bancorex. Ulterior, din cele 60 de persoane, rechizitoriul s-a conturat cu 11 inculpaţi, trei funcţionari ai băncii, dar şi alte nume cunoscute ale unor afacerişti de la acea dată, ca Nelu Şerban Purcel, Anton Dănuţ Nechifor, Emilia Oancea, Victor Valentin Stoica, Domnica Bolovan, Marius Daniel Tuvene şi Ştefan Constantin. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.