Ultima oră

(II): Judecătorul care a „prăşit” în justiţie până a ajuns „omul de casă al PSD”

Iulia Crețu
2 nov 2012 9254 vizualizări
Mihai Stoian, judecător la Secţia a II-a Civilă (n.r.- fostă Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal) a fost considerat de mulţi „judecătorul de casă al PSD şi al lui Oprişan”. Acesta a judecat în favoarea baronului în mai multe speţe, printre care „viceprimarii cariocă”, „referendumul fantomă” de desfiinţare a judeţului sau mutarea BEJ-ului în clădirea CJ Vrancea. In dosarul de corupţie al judecătoarei Anişoara Topor se descrie exact mecanismul de repartizare aleatorie a dosarelor, astfel încât să ajungă la judecători prieteni. In septembrie 2012, Stoian a ieşit la pensie, pentru că s-a „uzat” destul, după cum ne-a declarat. Fostul magistrat spune că este deranjat de eticheta „judecătorul de casă al PSD” şi susţine că Oprişan l-ar fi ţinut pe la uşi cu zilele

În ediţia de ieri a Ziarului de Vrancea v-am prezentat legăturile de la varful puterii politice din Vrancea cu oamenii din justiţie, în cadrul unei radiografii intitulată “Justiţia din Vrancea doarme în pat cu oamenii lui Oprişan”. Astăzi vă prezentăm continuarea materialului, care face referire la unul dintre judecătorii apropiaţi de PSD, de la secţia de contencios administrativ, urmand ca alte aspecte descoperite cu ajutorul cititorilor noştri să facă obiectul unor materiale viitoare. Ancheta a fost derulată în cadrul programului “Supporting Investigative Journalism”, derulat de Fundaţia Freedom House. 

„Judecătorul de casă” al lui Marian Oprişan şi al PSD a fost, de departe, Mihai Stoian. Dintre momentele care-l leagă de partid se pot aminti cele mai recente prin care, în aprilie acest an, înainte de alegerile locale din Vrancea, a decis să mute Biroul Electoral Judeţean din clădirea Finanţelor Publice, unde activase la alegerile precedente, chiar în clădirea CJ Vrancea, lângă biroul lui Oprişan, el însuşi candidat pentru preşedinţia CJ. Surse din cadrul CJ glumeau la alegeri precizând că Oprişan bea cafeaua în BEJ, că doar este „la el acasă”. Decizia a fost luată în urma unui „război” în instanţă între Consiliul Judeţean şi Prefectura Vrancea, Stoian înclinând balanţa în favoarea vicepreşedintelui naţional al PSD. Numele judecătorului Stoian mai este legat de o decizie de notorietate, favorabilă PSD, în cazul alegerii viceprimarilor la Focşani, în iulie 2008. Atunci, edilului PSD Decebal Bacinschi i-au fost aleşi în Consiliul Local Focşani viceprimari PNL şi PDL, votaţi cu carioci, contestaţi în instanţă de PSD pentru nerespectarea secretului votului. Mihai Stoian, judecător la Secţia Comercial, Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Vrancea, a dat dreptate plângerii depuse de consilierii PSD. În cazul său, CSM a decis anul trecut o sancţiune cu tăierea din salariu pentru că, la un moment dat, s-a dovedit că dădea verdicte în cauze în care trebuia să se abţină. Este vorba de dosarul Axente vs Lodea, în care Stoian a dat decizii favorabile lui Ciprian Lodea, patron de restaurant din Focşani, unde judecătorul a mâncat şi a băut la inaugurare. Potrivit art. 27, pct. 8 din Codul de procedură civilă, judecătorul poate fi recuzat dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri. Mai mult, judecătorul Stoian a făcut lobby pentru Ciprian Lodea şi pentru reeşalonarea unor datorii la Electrica, fapt ilegal. „Dl Stoian a judecat pe partea de contencios, el a judecat în prima instanţă, iar deciziile sale s-ar fi putut contesta. A avut sesizare pe abatere disciplinară (n.r. în cazul Lodea) şi a fost sancţionat de CSM chiar cu reducerea salariului pe o anumită perioadă. Referendumul (n.r. pentru desfiinţarea judeţului), din câte ştiu, a trecut şi pe la mine, a fost şi la Curtea de Apel Galaţi, după ce s-a dat recurs în procesul cu Prefectura, şi nu pot spune că decizia s-a dat printr-o hotărâre subiectivă”, a spus şeful Tribunalului Vrancea, Costică Diţă, despre imparţialitatea judecătorului. Mihai Stoian şi-a cerut în această vară ieşirea la pensie. 

Mecanismul de repartizare „aleatorie” la judecătorul prieten

Faptul că dosarele enumerate mai sus au ajuns la judecătorul Mihai Stoian n-a mai fost o surpriză pentru mulţi. Şi asta pentru că mai toate dosarele sensibile ale CJ au ajuns la judecătorul veteran. S-a demostrat că sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor în instanţă, sub pretextul de a nu ajunge a fi soluţionate de judecători care au interese în cauză, poate fi păcălit. Şi asta fără a se putea demonstra că s-a făcut vreo ilegalitate. Cu atât la mult la Tribunalul Vrancea, unde este un număr redus de magistraţi, dosarele pot fi „dirijate”. La Secţia de Contencios, fiind puţini magistraţi, numărul de dosare se împărţea. Unul primea un număr, apoi următorul primea un număr şi tot aşa. Astfel, se poate anticipa repartizarea unui dosar, în funcţie de introducerea acţiunii, ceea ce face ca sistemul să fie vulnerabil. De altfel, acest mecanism de repartizare aleatorie a dosarelor este descris cu lux de amănunte şi în dosarul de corupţie al judecătoarei Anişoara Topor, reţinută anul trecut şi încarcerată la Bacău. Judecătoarea transmitea avocatului părţii prietene cand să atace hotârările şi să depună cererea de recurs “într-o anumită zi a săptămanii”, pentru a evita surprizele. Asta deşi, oficial, atât judecătorii, cât şi şeful Tribunalului susţin că sistemul merge independent de imixtiuni de acest gen. Aşadar, repartizarea aleatorie a dosarelor lasă „portiţe” celor interesaţi să-şi rezolve treburile în justiţie, lucru de care şi-a dat seama şi administraţia judeţeană condusă de Marian Oprişan. 

“Viceprimarii cariocă”, suspendaţi de Stoian

În vara lui 2008, pe masa de lucru a judecătorului Stoian ajunge Dosarul “viceprimarilor cariocă”, aleşi în CL Focşani, liberalul Romeo Paul Postelnicu şi democrat liberalul Alin Trăşculescu. Cei doi au fost aleşi de majoritatea PNL-PDL, însă, pentru că în cadrul grupului de aleşi nu a existat încredere totală, aceştia au votat cu diferite carioci, fiecare de altă culoare. În dosarul 2503/91/2008, grupul consilierilor PSD de la Focşani a reclamat că la momentul desemnării viceprimarilor PNL şi PDL nu s-a ţinut cont de secretul votului. Aceştia făceau referire la faptul că prin buletinul de vot s-a putut intui alegerea după culoarea cariocii. Exprimarea votului s-a făcut însă într-o cabină, fiecare consilier bifând singur, fără a arăta pe cine a ales. Stoian a dat dreptate PSD, iar viceprimarii Alianţei nici nu au apucat să îşi vadă birourile în Primărie. Ulterior, liberalii şi democraţii au făcut recurs, speţa a fost mutată la Galaţi, iar Focşaniul a stat fără viceprimari doi ani, până la formarea unei noi majorităţi în CL Focşani, PSD-PNL. În cazul viceprimarilor cariocă, jumătate de sentinţă a fost dată de neîncrederea celor din PDL şi PNL, care au oferit motivul contestării. 

„Da” pentru Oprişan la „referendumul fantomă”

Judecătorul Mihai Stoian a dat câştig de cauză CJ Vrancea, în războiul cu Prefectura Vrancea, şi în vara anului trecut, pentru organizarea unui referendum „fantomă” de consultare a populaţiei cu privire la desfiinţarea judeţului. Asta cu toate că, potrivit declaraţiilor date de oficialii CJ, de la Bucureşti nu li se transmisese niciun plan concret pentru începerea regionalizării. Practic, în iunie 2011, CJ a votat un proiect de hotărîre prin care se stabilea organizarea unui referendum în vederea consultării cetăţenilor privind oportunitatea desfiinţării judeţului Vrancea, prin întrebarea „Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale, judeţul Vrancea?”. La data respectivă se discuta despre regionalizare, la propunerea partidului de guvernare, PDL. Potrivit acelui proiect, Vrancea ar fi făcut parte din regiunea de Sud-Est, cu capitala la Constanţa. Hotărîrea de CJ a fost considerată de Prefectură, prin reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Ion Oprea, nelegală, şi a fost atacată în instanţa de contencios, fiind suspendată în acest timp. Dosarul în cauză, avand numărul 3288/91/2011, a fost judecat la Tribunalul Vrancea de judecătorul Mihai Stoian, de la secţia de Contencios. Acesta a respins cererea Prefecturii de anulare a Hotărârii de CJ nr. 83 din 24.06.2011. În motivarea deciziei luate, magistratul vrâncean a invocat cu prioritate “interesul local şi drepturile fundamentale ale vrâncenilor”. Referendumul fusese stabilit pentru 6 noiembrie 2011 şi ar fi costat 143 mii euro. Între timp, Oprişan a uitat de acel referendum, care i-ar fi satisfăcut doar un moft. Unii spun că de fapt Oprişan nu doreşte regionalizarea pentru a-şi păstra poziţia de baron judeţean, centrul de putere urmand să plece la regiune în cazul reorganizării ţării.

A mutat BEJ în curtea lui Oprişan

În luna aprilie a acestui an, acelaşi judecător a fost desemnat, total aleatoriu, să judece speţa dintre CJ şi Prefectura Vrancea, cu privire la organizarea sediului BEJ Vrancea. Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea, şi primarul Focşaniului Decebal Bacinschi (PSD), au decis ca BEJ să fie în sediul CJ, în timp ce Prefectura, condusă de prefectul Sorin Hornea (sprijinit de PDL), solicita menţinerea Biroului Electoral în clădirea Finanţelor Publice Vrancea, unde fusese până atunci. Mihai Stoian a decis în favoarea celor de la PSD, pentru ca BEJ să activeze în clădirea unde îşi are biroul chiar Oprişan. Până la urmă, supervizarea corectitudinii alegerilor locale în judeţ s-a făcut din “casa” baronului, cu Oprişan peste judecători. De precizat că Oprişan a fost candidat la localele de pe 10 iunie, fiind reconfirmat în funcţie. Astfel, prin dosarul 2244/91/2012, Stoian a dispus “anularea actului administrativ emis de către Prefectul Judeţului Vrancea prin care s-au stabilit sediile Birourilor Electorale de circumscripţie din Judeţul Vrancea numai cu privire la sediul circumscripţiei Electrorale nr. 41. Stabileşte sediul sediul circumscripţiei Electrorale nr. 41 în sediul Consiliului Judeţean Vrancea şi al Prefecturii Vrancea, nr. 1, camera 101”, se arată în decizia instanţei.

Stoian, deranjat de eticheta „judecătorul de casă al PSD”

FOTO: Mihai Stoian, judecător la fosta Secţie Comercială, Contencios Administrativ şi Fiscal de la Tribunal, a judecat mai toate dosarele sensibile în care PSD, Consiliul Judeţean şi Marian Oprişan au avut interes

La 1 septembrie a.c., judecătorul Mihai Stoian a ieşit la pensie. Asta nu înseamnă că nu va mai activa în sectorul în care a „judecat” o viaţă, pentru că are aprobare pentru avocatură. O va face însă, „pentru prieteni şi cunoştinţe”, după cum ne-a spus. Stoian susţine că iese din sistem împăcat cu deciziile date şi recunoaşte că îl deranjează că i se spune „judecătorul de casă al baronului”. Deşi multe dosare judecate au fost în favoarea PSD, Stoian spune că pentru deciziile date ar fi fost lăudat de colegi din sistem pentru că „am avut sânge în instalaţie”. „Sunt un om serios, nu mă implic în politică. Dosarele judecate vorbesc de la sine. Când am avut dreptate, am câştigat, când nu, nu. Nu mă deranjează că mi s-a pus eticheta de judecătorul de casă al lui Marian Oprişan. La început, da, a fost deranjant, pentru că eu am venit de la Panciu, dar acum nu mă mai deranjează. Eticheta asta a apărut de la soluţii care au nemulţumit pe unii. Însă eu am judecat cauze, nu m-a interesat cine este în dosar, x sau y. Chiar de multe ori, în multe speţe, colegii de la Curtea de Apel Galaţi care au menţinut deciziile, mi-au spus că am avut sânge în instalaţie”, ne-a declarat Stoian. Acesta neagă faptul că repartizarea dosarelor la Contencios, unde a fost judecător, ar fi „măsluită”. Stoian mai adaugă faptul că n-ar fi vorbit niciodată cu Marian Oprişan faţă în faţă, deşi sunt episoade povestite de oameni politici care-l plasează la partide de vânătoare sau chermeze. „Nu fac aprecieri despre cât de implicat este politicul în actul de justiţie, fiecare judecător îşi asumă deciziile. Am ales să ies la pensie pentru că m-am uzat destul, nu mai este o perioadă în care să fii mândru că eşti magistrat. De la şeful statului în jos, toţi critică sistemul. Inclusiv asta cu omul de casă, este dureros. Mi se mai spunea că mă duc la vânătoare cu Oprişan şi că îi duc rucsacul sau că mergeam la sindrofii la «Hanul dintre vii», când eu am făcut transplant de ficat şi nu beau. N-am vorbit niciodată cu Marian Oprişan între patru ochi. Apoi, am mai şi stat pe la uşa lui vreo două zile, mă înscrisesem în audienţă, că aveam probleme cu soţia mea, acum vreo 11-12 ani. Nu a venit la audienţă”, a mai povestit Stoian. Întrebat de ce lâncezeşte în instanţă de ani buni dosarul Corupţiei de la Cluj al lui Oprişan, fostul judecător n-a dorit să comenteze, spunând că penalul nu este domeniul lui. „Mă abţin să spun ceva, nu fac analiza sectorului justiţiei în penal. Eu am fost un prăşitor la munca brută din justiţie. Asta suntem noi, prestatori de servicii”, a încheiat judecătorul Mihai Stoian. (Iulia CREŢU)

 

 

“Am sange în instalaţie!” Ce părere are judecătorul Mihai Stoian despre Oprişan  şi dosarele în care a “prestart servicii”

În ediţia de ieri a Ziarului de Vrancea v-am prezentat pe larg legăturile de la varful puterii politice din Vrancea cu oamenii din justiţie, în cadrul unei radiografii intitulată “Justiţia din Vrancea doarme în pat cu oamenii lui Oprişan”, realizată cu sprijinul Fundaţiei Freedom House, în cadrul programului “Supporting Investigative Journalism”.

 

Astăzi vă prezentăm continuarea materialului, care face referire la unul dintre judecătorii apropiaţi de PSD, Mihai Stoian, proaspăt retras de la Secţia de contencios administrativ a Tribunalului Vrancea, cunoscut drept „judecătorul de casă al lui Oprişan” pentru că acesta le-a oferit pe tavă celor din PSD soluţii favorabile pentru mai toate procesele cu miză mare, de la „viceprimarii cariocă” de la Focşani, la „referendumul fantomă” de desfiinţare a judeţului sau mutarea BEJ-ului în clădirea CJ Vrancea. În dosarul de corupţie al judecătoarei Anişoara Topor se descrie exact mecanismul de repartizare aleatorie a dosarelor, astfel încât să ajungă la judecători prieteni . Fostul magistrat spune că este şi nu prea deranjat de eticheta „judecătorul de casă al PSD” şi povesteşte cum l-a tratat Oprişan cand a avut o problemă personală. Nu rataţi ediţia tipărită de astăzi pentru a afla părerea judecătorului Stoian despre baronul Marian Oprişan, despre justiţie dar şi despre modul în care a împărţit dreptatea în unele dosare sensibile. „Mi se mai spunea că mă duc la vânătoare cu Oprişan şi că îi duc rucsacul... ” "Am ales să ies la pensie pentru că nu mai este o perioadă în care să fii mândru că eşti magistrat...
Continuarea în ediţia tipărită de astăzi, unde prezentam pe larg si "ispravile" juridice in care a fost implicat judecatorul Stoian.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
, acum 4191 zile, 21 ore, 20 minute, 9 secunde
Sa fie oare "Un cetatean" acel comentator, posesor de bolid german nou-nout, care zilele acestea statea la taclale cu un vajnic reprezentant al mafiei vrancene? Cu toate eforturile depuse de citeste integral
ginosiciliano, acum 4191 zile, 23 ore, 59 minute, 48 secunde
dupa ce un om moare, mergi la mormintul lui sa ii pui o floare daca a fost om sau, sa te pisi pe mormintul lui daca a fost NEom...ce optiune e pentru Mihai Stoian ???
Ulise Grosu, acum 4192 zile, 4 ore, 23 minute, 45 secunde
In "odissea" mea juridica, m-am intersectat de foarte multe ori cu judecatorul Mihai Stoian. Nu stiu cum se facea, dar dupa ce primul proces avut cu Primaria Focsani, prin care am solicitat citeste integral
golanasu', acum 4192 zile, 5 ore, 49 minute, 26 secunde
Expresia "am sange in instalatie" provine din limbajul de cartier.Mosul asta nu-i decat un golan mioritic.Asta i se trage din originea sa de muncitor la gostat de unde a fost recrutat,avand citeste integral
grefierul, acum 4192 zile, 6 ore, 50 minute, 25 secunde
Mare smecher Stoian.Ce nu mai stie presa este faptul ca in spatele casei sale de pe str. Brailei si-a construit pe teren public,fara nicio autorizatie,un etaj cat o vila deasupra a doua garaje si inca citeste integral
un cetatean, acum 4192 zile, 9 ore, 31 minute, 4 secunde
Imi pun speranta in autoritati ca vor continua ce au inceput(curatenie in magistratura)si ca o vor"incalta" si pe "judecatoarea"BADIU cat de curand,ca nu se mai satura...!!!
raduc, acum 4192 zile, 15 ore, 7 minute, 52 secunde
Daniel Morar a fost arestat pentru fraude bancare in SUA. http://www.monitorulsv.ro/Local/2012-11-01/Sucevean-retinut-pentru-fraude-bancare-de-circa-doua-milioane-de-dolari
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.