Ultima oră

Condamnare soft pentru Andrei Plăcintă: 3 ani cu suspendare

Ziarul de Vrancea
14 mar 2012 1834 vizualizări
Sentinţa va fi atacată în apel de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bucureşti u condamnarea este suspect de blîndă, avînd în vedere acuzaţiile care i s-au adus şi probele administrate în dosar

Fiul senatorului Sorina Plăcintă, implicat la finalul anului 2010 într-un scandal în Capitală, a fost condamnat marţi seara de Tribunalul Bucureşti la trei ani cu suspendare pentru tentativă de omor, tîlhărie, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.  Andrei Plăcintă este acuzat că a lovit cu maşina un bărbat care a încercat să-i ia apărarea prietenei sale, Delia Iulia Harabulă. Procurorii care au instrumentat cazul au stabilit că pe 6 decembrie 2010, pe fondul unor neînţelegeri cu prietena sa, inculpatul a lovit-o şi i-a luat telefonul mobil, iar ulterior s-a urcat cu picioarele pe capota şi plafonul autoturismului fetei, pe care l-a deteriorat, îndoind capota şi spărgînd luneta. Procurorii au mai arătat că în momentul în care în apărarea părţii vătămate au intervenit mai multe persoane, Andrei Plăcintă, aflat la volanul unui Renault Laguna, a urcat pe trotuar cu intenţia de a le lovi. Unul dintre cei aflaţi pe trotuar, Nicolae Stan, a fost împins de autoturism, s-a dezechilibrat şi a căzut. Victima a ajuns sub maşină, iar Plăcintă a efectuat mai multe manevre succesive de mers în faţă şi în spate trecînd astfel peste bărbat. Acesta a fost internat la Spitalul Universitar şi a necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu multiple fracturi. Ulterior, victima a murit, dar decesul nu a avut legătură cu incidentul din 2010. Plăcintă a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pe 8 decembre 2010, dar a fost eliberat în ianuarie 2011, fiind cercetat în libertate. În timpul anchetei, acesta a povestit că prietena sa avea să-i dea 200 de lei. “Cînd am început să caut în telefon, să văd cine e băiatul, ea a început să ţipe, să urle. Vroia să-i dau telefonul. Ea ţipa şi cerea telefonul. Mă enervasem şi deja nu-mi plăcea situaţia. Se uita lumea. Mi s-a părut o ipocrizie din partea ei. Şi i-am dat o palmă peste faţă şi i-am spus să nu mai ţipe. Nu ne-am tras de păr în stradă. Doar o palmă i-am dat şi ea s-a oprit din ţipat şi a început să plîngă”, a spus Plăcintă în faţa instanţei. Fiul Sorinei Plăcintă a mai povestit şi momentul în care Nicolae Stan a încercat să intervină şi a spus că-l înţelege pe acesta în condiţile în care bărbatul nu ştia că ei se cunosc.

Pedeapsa i-a nemulţumit pe procurorii bucureşteni

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Plăcintă şi la trei ani de închisoare pentru tentativă la omor, un an de închisoare pentru tîlhărie şi la şase luni pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. “Contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul urmînd a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. (…) interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C.p. În baza art. 861 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C.p.”, se arată în decizia judecătorilor. Tribunalul Bucureşti a anunţat că sentinţa va fi atacată în apel la instanţa superioară, respectiv la Curtea de Apel Bucureşti. Procurorii care au instrumentat cazul au refuzat să comenteze însă soluţia care, conform unor surse judiciare, este cu mult prea blîndă, în condiţiile în care Plăcintă nici nu a uzat de reducerea pedepsei în cazul recunoaşterii faptelor. Decizia magistraţilor nu este definitivă, putînd fi atacată cu recurs. În următorii 8 ani, Plăcintă nu trebuie să încalce legea, dacă vrea să nu intre iar după gratii. (G. SAVA, D. CHIRIAC)

TSD: „Pentru beizadeaua lui mama nu există lege”

Nici Andrei Plăcintă şi nici mama sa, senatorul PDL Sorina Plăcintă, nu au făcut declaraţii publice ieri legat de sentinţa judecătorilor. Au reacţionat însă tinerii social democraţi. TSD Vrancea susţine că tinerii au nevoie de modele şi blamează beizadelele pe care le salvează “mămica”. “Astăzi, tinerii au din ce în ce mai puţine modele pozitive de urmat fiindcă societatea abundă în exemple de beizadele care, oricît de mult rău ar face, nu păţesc mai nimic, niciodată. Ce dosare penale, ce acuze de tentativă de omor, ce arest preventiv? Pentru beizadeaua lui mama nu există lege, fiindcă mămica e la putere şi ne dă la toţi sfaturi pe bloguri cum să ne conducem viaţa, cum să respirăm şi, cel mai important dintre toate, ne învaţă cît de bun şi frumos e PDL-ul. Să-l înveţe pe beizadea cum e cu bunul simţ, cu respectarea legii nu i se pare important! Acestea sînt „«lecţii» de dat la restul tinerilor care vor să îşi clădească un viitor în viaţă singuri”, se arată în comunicatul tinerilor social democraţi. Aceştia însă sar numai la gîtul adversarilor politici PDL, deşi de beizadele nu duce lipsă nici PSD. (I. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Boc, acum 4422 zile, 8 ore, 27 minute, 40 secunde
A-sa JUSTITIE,A-sa TARA,,,,,si mai vreti si in SCHENGER,sa mearga asemenea gunoie ale societati,sa arate si in alte tari ca stiu sa treaca cu masina peste oameni,si sa fie scapati de MAMA lui ce-a citeste integral
J, acum 4422 zile, 9 ore, 55 minute, 7 secunde
Daa, priviti si luati aminte, Sunt Placinta fara minte, Dar e mama cea bazata, Si m-a scos bazma curata. Nimic nu-mi place la viata, Nici lumea, ca-i vorbareata, Si m-ar vrea s-o iau in citeste integral
dalida, acum 4422 zile, 13 ore, 53 minute, 44 secunde
Mai, dar voi nu va dati seama ca BANUL conduce?? Pai tu, cetateanule, care ai luat tot 3 ani cu suspendare, ai tu banii placintei, sa iii bagi la buzunarele grase ale judecatorilor???????? Mai, aveam citeste integral
cetateanu', acum 4422 zile, 20 ore, 47 minute, 50 secunde
Eu am primit 3 ani cu suspendare si anularea permisului de conducere pentru 1 an de zile cu obligatia ca dupa un an sa fac scoala de soferi din nou pentru ca am condus baut(fara incidente, sau citeste integral
cristi, acum 4422 zile, 22 ore, 19 minute, 2 secunde
cand v a scapa societatea de asemenea gunoiaie sociale nu mai zic politice.....?
Gigi, acum 4423 zile, 7 ore, 1 minut, 27 secunde
Despre beizadeauna lui Gica Duta nu va amintiti? EL a omorat un om si mamica lui l-a scos basma curata, circula prin oras falos la volanul unui bolid luxos si mai este si avocat! Asa da membru TSD! citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.