Topirea zăpezii ne-ar putea lăsa şi fără lumină!
Infiltraţiile în sol după topirea zăpezilor ar putea crea probleme serioase şi pentru reţelele de electricitate, multe dintre cablurile de tensiune fiind subterane.
Probleme ar putea apărea în cazurile în care cablurile de electricitate îngropate în pămînt au fost anterior afectate în cadrul unor lucrări efectuate de diverşi constructori. În acest caz, apa infiltrată în sol ar putea pătrunde şi trece de mantaua cablurilor, putînd provoca scurtcircuite. Cele mai multe cabluri sînt îngropate la o adîncime de circa 1 metru. Acest fenomen ar putea fi agravat şi de vechimea cablurilor, unele din anii ’80. “Dacă vor apărea avarii, vom trece la depistarea defectului şi la remedierea sa, respectiv înnădirea cablului. Sperăm totuşi să nu ne confruntăm cu probleme deosebite”, ne-a declarat directorul Costică Dodu de la Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Focşani. Pînă în prezent zăpada şi ţurţurii care au căzut de pe acoperişuri nu au creat probleme pe cablurile electrice. (M. BEŞLEAGĂ)



Trimite pe messenger!





Spune-ţi părerea despre acest articol!