Home | Actualitatea | Gunoiul din Focşani nu va fi ridicat pînă la finele săptămînii

Gunoiul din Focşani nu va fi ridicat pînă la finele săptămînii

Publicat de 1021 vizualizari 10 comentarii
Dimensiune text: Decrease font Enlarge font
Gunoiul din Focşani nu va fi ridicat pînă la finele săptămînii

actura focşănenilor va fi la fel de mare, chiar dacă gunoiul n-a fost ridicat o săptămînă întreagă

Zilele de ninsoare abundentă, care au blocat străduţele din cartiere, au lăsat pubelele de la CUP Salubritate neridicate. Asta pentru că maşinile gunoierilor n-au avut pe unde intra nicăieri în Focşani, lăsînd tomberoanele pline şi cu deşeuri aruncate lîngă. Tomberoanele nu au mai fost descărcate de la finele săptămînii trecute şi vor mai trece cîteva zile pînă cînd mizeria va fi colectată. Şeful de la CUP Salubritate spune că factura focşănenilor va fi la fel de mare, chiar dacă gunoiul n-a fost ridicat o săptămînă întreagă, pentru că taxarea se face la cantitate, nu la zi de colectare. “Încercăm mîine (n.r. azi) să spargem drumul spre staţia de sortare unde zăpada are chiar şi doi metri jumătate. La fel, E 85 a fost închis şi nu am putut merge cu gunoiul nici spre Haret. Avem în aceste zile oameni care merg să cureţe pe lîngă pubele, pentru că cetăţenii nu au curăţat. Serviciul nu este plătit la zi, ci la ridicări şi cu asta, basta. Vom compensa costurile cînd se deszăpezeşte şi vom lua tot gunoiul. Noi am vrea ca pe joi-vineri să putem intra să ridicăm gunoiul”, ne-a spus Viorel Profiroiu, directorul CUP Salubritate Focşani. Aşa că vom mai sta mult şi bine cu gunoiul în faţa blocului, norocul (dacă se poate spune asta) fiind că se anunţă ger năpraznic şi nu va mirosi foarte tare la intrarea în bloc. Şi, ca să nu mai amintim că administraţăia Bacinschi ne linişteşte afirmînd în comunicate de presă că utilităţile sînt asigurate. (Iulia CREŢU)

Subscribe to comments feed Comentarii (10 publicate)

avatar
salubritate 09-02-2012
Mesajul directorului CUP SALUBRITATE este gresit interpretat in articol , in sensul ca nu s-a cerut focsanenilor sa faca partie in jurul pubelelor, ci s-a intervenit cu oamenii unitatii (60 oameni) sa se faca acest lucru pe cat posibil si s-au prezentat scuze focsanenilor pentru disconfortul creat involuntar .Avand in vedere ca drumul E 85, spre rampa de gunoi de la Haret , este blocat se va compensa timpul pierdut prin lucrul in ture prelungite inclusiv sambata si duminica, pana se va intra in starea de normalitate.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Report as inappropriate
avatar
antianonimul 08-02-2012
Bai anonimule,nu este vorba de partia din fata blocului,ci de partia pe care vrea profiroiu s-o facem,noi, cetatenii orasului, in jurul tomberoanelor de gunoi si raspunde cu tupeu-cu asta basta-ca suntem buni de plata,integral,ca asa vor muschii lui.Nu-l mai vaita ca n-are nici o problema,ci respecta ordinul de partid.Ramai anonim,daca gandesti asa si priveste pe geam cum intind caini gunoiul prin oras!
Thumbs Up Thumbs Down
2
Report as inappropriate
avatar
vero 08-02-2012
e jale.aceasta iarna va este anuntata de foarte multa vreme si chiar daca nu v-ar fi fost ,calendaristic vorbind ar fi trebuit sa v-o inchipuiti.In Magheru spre pompieri nu se circula absolut deloc,cand pana acum cateva zile aceasta strada pana in zori rasuna de claxoane,ca drept dovada ca se poate si fara sa se circule sau cum!?!magazinele de cartier sunt "aprovizionate cu mana",nu este admisibil.Sunt 48h de cand nu mai ninge si nu sunt dezapezite nici macar strazile in oras,asa ca ce sa ne mai miram ca localitatile din judet nu au curent sau alte utilitati.La finele lunii martie,la raportul de iarna,o sa trageti linie si o sa pomeniti sume nemaipomenite,dar ce ati facut cu ele???Din punctul meu de vedere ar trebui dat jos acel steag al Uniunii Europene de la primarie.Focsaniul nu a fost,nu este si nici sanse sa fie un oras european(poate doar ca se situeaza intr-o tara europeana,in rest...nici macar o aparenta).
Thumbs Up Thumbs Down
0
Report as inappropriate
avatar
08-02-2012
Oricum umflati cantitatile de gunoi/ persoana. Lumea nu traieste ca inainte in bunastare ca sa mai arunce aiurea lucruri si mancare. La mine la bloc niciodata n-au fost pline ambele tomberoane. Inainte de aceasta vreme rea,cand venea masina de gunoi, lucratorul muta dintr-un tomberon intr-altul gunoiul si nu ducea la masina decat un singur tomberon si nici ala plin.Acum dupa atatea zile in care nu s-a luat gunoiul, intradevar acestea s-au umplut.
Thumbs Up Thumbs Down
4
Report as inappropriate
avatar
anonimul 08-02-2012
nu mai comentati aiurea in tramvai daca nu stiti cu ce probleme se confrunta cei de la salubritate, din opozitie este usor sa dai din gura, toti asteapta sa vina statul sa le faca partie in fata blocului, totusi salubritatea nu-i acelasi lucru cu dezapezirea
Thumbs Up Thumbs Down
1
Report as inappropriate
avatar
Gina 08-02-2012
Supernesimtit. Nu vrea si sa nu mai umplem pubelele cu gunoi?Ca pretentia de a-i dezapezi containerele o are.Si el cu firma lui ce mai face? Ia numai banii? Ori si asta-i o munca foarte grea pentru ei ( cei de la salubritate) si mai bine-i ducem noi si-i bagam si in buzunare. E bine asa? Ca de alceva nu sunteti buni.
Thumbs Up Thumbs Down
4
Report as inappropriate
avatar
focsanenii 08-02-2012
Nu ti-e rusine, profiroiule, sa ne pretinzi noua,cetatenilor mun. Focsani platitori defacturi,taxe si impozite sa-ti facem partie pe langa tomberoane.Mai serveste cateva sute de tarie,ca-ti place,ca sa nu ingheti pe langa tomberoane asteptandu-ne pe noi sa-ti facem partie.Cere-te afara!!!!
Thumbs Up Thumbs Down
3
Report as inappropriate
avatar
menajer 08-02-2012
Auzi fratele meu cel viu s-a trezit si salubritatea prin acest participativ profiroiu sa sparga drumul spre rampa de gunoi ! Alo profiroiule stim ca prostia e stapana si ne conduce pe toti dar o sa vezi tu cand IL COMANDATO va decreta in judet STAREA DE NECESITATE si o sa va oblige pe toti SPAGARII sa veniti si cu familiile voastre sa ridicati gunoiul, neputinciosilor . Se vede de la o posta ca de dydy nu mai ascultati de cand a fost invatat sa primeasca de la voi pe vremea CUP-ului SPAGA cu LOPATA !
Thumbs Up Thumbs Down
2
Report as inappropriate
avatar
aDI 08-02-2012
Nesimtire pentru aceasta declaratie.Am inteles toti ca nu se poate intra pe strazi ,dar nu poti spune ca nu conteaza cand este ridicat ca oricum se plateste la volum,mai bine il ridicati o data pe luna .Haideti cu totii sa incheiem contracte cu societati particulare sa nu mai aiba ce colecta acesti iresponsabili in declaratii
Thumbs Up Thumbs Down
3
Report as inappropriate
avatar
gogu 08-02-2012
Nesimtire mai mare la acest om oare exista ? Parca ar fi stapan peste noi ! Nenorocit de om !
Thumbs Up Thumbs Down
2
Report as inappropriate
total: 10 | afişare: 1 - 10

Spune-ţi părerea despre acest articol!

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Te rog să introduci codul din imagine:

Log in

Or you can

Connect with facebook

  • Trimite unui prieten Trimite pe mail
  • Versiune pentru imprimantă Versiune pentru imprimantă
  • Versiune text Versiune text

VOTEAZĂ ACEST ARTICOL

0

Ultimele stiri / locale

    Ultimele stiri nationale

    Intrebarea zilei

    Care dintre cele trei variante de stemă vi se pare cea mai potrivită pentru a reprezenta oraşul Focşani?

    Log in

    Or you can

    Connect with facebook

    Caută articole

    Newsletter

    Daca doresti sa primesti zilnic fluxul cu cele mai importante stiri din editia on-line a Ziarului de Vrancea inscrie-te aici cu adresa ta de e-mail
    Agerpres Realtime