Colecţie Muzeală la Odobeşti
Primăria oraşului Odobeşti va amenaja o Colecţie Muzeală, aşa cum exista în oraş înainte de 1989, pentru a pune la dispoziţia celor care ajung în localitate informaţii privind istoria oraşului şi a podgoriei.
”Înfiinţarea unei colecţii muzeale face parte din Strategia oraşului. Pînă la amenajarea unui muzeu dedicat viei şi vinurilor,vom înfiinţa o colecţie muzeală la Casa de Cultură. Există numeroase persoane care vin la Odobeşti şi doresc să afle mai multe despre localitatea noastră. Din acest motiv, am luat iniţiativa înfiinţării acestei colecţii. Pe de altă parte, nu facem decît să reintrăm în normalitate pentru că este normal ca un oraş de podgorie să aibă cel puţin o colecţie muzeală”, ne-a spus primarul Daniel Nicolaş. Colecţia Muzeală va fi amenajată în clădirea din strada Libertăţii nr. 124 şi va fi numită ”Odobeşti, oraşul viilor domneşti”. De fapt va purta numele brand-ului localităţii, oraşul Odobeşti fiind singura localitate urbană din judeţ cu un brand oficial. (Andrei MILCOVEANU)



Trimite pe messenger!





Spune-ţi părerea despre acest articol!